Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Nicolae Matei

Poezii de Nicolae Matei, pagina 7

Berzele

Din tărâmurile calde, purtate pe-aripi de dor,
S-au întors berzele-acasă, zborul nu le-a fost ușor,
Cuiburile sunt stricate, viforul nu le-a iertat,
Cu crenguțe, rămurele, îndată le-au reparat.

Între vârfuri de salcâm, la margine de ogradă,
Sub aripa mamei, caldă, puișorii stau grămadă,
Se tot uită după soare, tremură golași, rezistă,
Primăvara-i la-nceput, frigul încă mai persistă.

De cum se revarsă zorii, adunate pâlcuri, pâlcuri,
În margine de zăvoaie, prin viroage și prin smârcuri
Scormonesc cu ciocul lung în adâncuri și străfunduri,
Aduc hrană-ndestulată pentru puișori la cuiburi.

Soarele-i tot mai puternic, s-a mai încălzit pe-afară,
Dinspre miazăzi adie vânt călduț de primăvară,
Un copil joacă șotronul, sărind sprinten pe-un picior,
Bucuros că, și lui, barza i-a adus un frățior.

poezie de Nicolae Matei din Linișor lunecă luna
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Berzele

Din tărâmurile calde, purtate pe-aripi de dor,
Se-ntorc berzele acasă, zborul nu le-a fost ușor,
Cuiburile sunt stricate, viforul nu le-a iertat,
Cu crenguțe, rămurele, îndată le-au reparat.

Între vârfuri de salcâm, la margine de ogradă,
Sub aripa mamei, caldă, puișorii stau grămadă,
Se tot uită după soare, tremură golași, rezistă,
Primăvara-i la-nceput, frigul încă mai persistă.

De cum se revarsă zorii, adunate pâlcuri, pâlcuri,
În margine de zăvoi, prin viroage și prin smârcuri
Scormonesc cu ciocul lung în noroaie și străfunduri,
Aduc hrană-ndestulată pentru puișori la cuiburi.

Soarele-i tot mai puternic, s-a mai încălzit pe-afară,
Dinspre miazăzi adie vânt călduț de primăvară,
Un copil joacă șotronul, sărind sprinten pe-un picior,
Bucuros că, și lui, barza i-a adus un frățior.

poezie de Nicolae Matei din Călător prin anotimpuri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Brăduțul meu

(Nepoților mei David și Bogdan)


Te-ai născut în vârf de munte,
Blând te-am mângâiat pe frunte,
Gingaș, plăpând și micuț,
Drag mi-ai fost, pui de brăduț!

Ți-a fost greu, am înțeles,
Că te-am strămutat la șes,
Plângeai cu lacrimi fierbinți
După dorul de părinți.

N-ai uitat, încă ții minte,
Te-am crescut ca un părinte,
Vara pe arșiță mare
Îți făceam umbră, răcoare.

Sărbători ne vin în prag,
Te împodobim cu drag,

[...] Citește tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Busuiocul

Ți-a fost harul dăruit sufletului să-închizi rană
Și cu firu-înmiresmat în credință ne-ai unit,
Cu sfințenie păstrezi legământul din icoană,
Mâini de mamă credincioasă sus în grindă te-au slăvit.

În odaie mi-ai intrat, ești ca o cerească mană,
Floarea Domnului trimisă pentru mine-a răsărit,
Ți-a fost harul dăruit sufletului să-nchizi rană
Și cu firu-înmiresmat în credință ne-ai unit.

Fetele te-ascund sub pernă să viseze un iubit,
Cea mai mândră dintre flori miruiești a lor coroană,
Mireasa la cununie jurământul și-a-împlinit,
Te-a prins în a ei cosiță, viitor i-ai hărăzit,
Ți-a fost harul dăruit sufletului să-închizi rană.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Busuiocul

Ți-a fost harul dăruit sufletului să-nchizi rană
Și cu firu-înmiresmat în credință ne-ai unit,
Cu sfințenie păstrezi legământul din icoană,
Mâini de mamă credincioasă sus în grindă te-au slăvit.

În odaie mi-ai intrat, ești ca o cerească mană,
Floarea Domnului trimisă pentru mine-a răsărit,
Ți-a fost harul dăruit sufletului să-nchizi rană
Și cu firu-nmiresmat în credință ne-ai unit.

Fetele te-ascund sub pernă să viseze un iubit,
Cea mai sfântă dintre flori miruiești a lor coroană,
Mireasa la cununie jurământul și-a-mplinit,
Te-a prins în a ei cosiță, viitor i-ai hărăzit,
Ți-a fost harul dăruit sufletului să-nchizi rană.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căluțul meu

E trist căluțul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândețe,
E tânăr și-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrânețe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l țină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaș sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am țesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Și mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

[...] Citește tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căluțul meu

E trist căluțul meu de la o vreme,
Citesc în ochii lui plini de blândețe,
E tânăr și-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrânețe.

Grij-am avut, l-am dus la potcovar:
Picioarele să-l țină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

L-am țesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Și mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

- Mă bate gândul rău și nu mi-e bine,
Mai stai, aș vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aș vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Candela tăcerii

Soarele-i în asfințit, seara lin coboară
Peste satu-îmbătrânit și pe-o ulicioară,
Gânduri mama-mprăștie la căderea serii,
În ochii ei pâlpâie candela tăcerii.

Viața, tristul adevăr, nu i-a fost ușoară,
Anii ce s-au prins în păr atârnă povară,
Toate-s vraiște-n obor, răvășite-s toate,
Le-ar pune la locul lor însă nu mai poate.

I-au plecat copiii, singură-a rămas,
Își tot cheamă fiii tremurând în glas,
Cu dorul nemărginit așteaptă băieții,
Hornul case-i dărâmat și-au crăpat pereții.

Mâna-i tremurândă mângâie-o păpușă,
Privirea ei blândă caută spre ușă,
Se roagă icoanei și CELUI DE SUS,
În tăcerea mamei multe sunt de spus.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinație anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârșea din marș la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aș mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toți spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

[...] Citește tot

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cârciumăreasa

La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simțit bine, am stat în capul mesei,
M-am fâstâcit, mireasma lor m-a îmbătat,
Am căzut în brațele cârciumăresei.

Un deget mi-a întins, ușor m-am ridicat,
Onorat am sărutat mâna miresei,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat.
M-am simțit bine, am stat în capul mesei

Crinul in frac fură un sărut metresei,
Cârciumăreasa e cu gândul ne-mpăcat,
Rușinată și-a schimbat culoarea feței,
Catrința roată i se face la jucat,
La nunta florilor m-am dus. M-au invitat

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 27 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Nicolae Matei, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook