Poezii de Nicolae Matei, pagina 9
Copilărie
La joacă, mai mare dragul,
Duduiam pe bătătură,
Găinele săreau gardul,
Dărâmam vârful la șură.
Prin mărăcini și coclauri
Ne lăsam pe râpe-n hăuri,
Scotoceam cuiburi de grauri,
Scoteam popândăi din găuri.
Din pădure culegeam
Roșcove și mere crețe,
Gura pungă ne-o făceam
Mâncând pere pădurețe.
Sus, în pomii ce gemeau
Plini de fructe, în livezi,
Crengile sub noi trosneau
Și mâncam gorgoaze verzi.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crângul părăginit
În crângul părăginit
Pică frunza spulberată,
Vântu-n taină mi-a stârnit
Amintirea de-altădată.
Stejarul îmbătrânit,
Mândru, falnic se arată,
În crângul părăginit
Pică frunza spulberată.
Luna-n pâcla-ntunecată
Multe gânduri a urzit,
Chiar de pare dezolată
Drumul nu și-a rătăcit
În crângul părăginit.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crinul
Esti floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat,
Când te-ai deschis s-au bucurat florile toate,
În nopțile-nstelate ești rege nepătat.
Petale îți surâd de soare mângâiate,
Îmi limpezești privirea și gândul meu curat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate,
Ochii tresaltă în albul tău imaculat.
Suav, cuceritor, în aeru-înmiresmat
Dezlegi iubirile încătușate,
Bondarii te-nsoțesc în prag de noapte,
Un fluture adoarme pe brațe legănat,
Ești floarea ce aduce-n suflet puritate.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochi dulci...
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-așa, blândă, tăcută,
Pașii lini și-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite,
Vântu-n liniște adoarme peste frunza așternută,
Doar în trilul ciocârliei se-ngână doruri cernite.
Cântăreții trag cortina, se plânge pădurea mută,
Un stejar aruncă gloanțe peste chipuri gălbejite,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-așa, blândă, tăcută,
Pașii lini și-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite.
Sus pe dealurile calde, în podgorii aurite,
Feți Frumoși însângerați nurii fetelor sărută,
În gutuiul de la poartă se-aprind lămpile grăbite,
Greieru-a-ncălzit arcușul sub o tufă de cucută,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-așa, blândă, tăcută.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cucul și pupăza
Trece vântu-n adiere, freamătă bătrânul nuc,
Sus pe-o creangă, în frunziș, la răcoare stă un cuc,
Pupăza îl vede-ndată și se-apropie de el
Cu gândul să-l ischitească și să-l provoace nițel.
-Vecino, n-am să te laud, nu prea te văd serioasă,
Umbli brambura prin pomi, nu vii devreme acasă,
Nu ești pasăre de târlă, intri des în combinații,
Îți place la tăvăleală, te-arunci în brațe la alții.
-Ce să fac și eu, vecine, trebuie să mă descurc,
Să câștig ușor o pâine e nevoie să mă-ncurc,
E normal ceea ce fac, e o meserie veche,
Nu-mi pasă că-mi faci morală, asta-i floare la ureche.
La margine de răzoare clienții m-așteaptă-n șir,
Mulți veniți din depărtare în cuibar de covilTIR,
Am găsit ofertă bună, nu duc lipsă de fazani,
Cum încep să dau din gură, cum îi răcoresc de bani.
[...] Citește tot
fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua internațională a poeziei
Sunt un poet venit de nicăieri,
Talentu-încins l-am învelit în spuză,
Am început să scriu de azi, de ieri,
Mânat de dor și îndemnat de muză.
Cuvinte dulci v-aduc și mângâieri,
De v-am greșit să-mi acordați o scuză:
Sunt un poet venit de nicăieri,
Talentu-ncins l-am învelit în spuză.
În lumea zbuciumată și confuză
Mă zbat să trec prin albe primăveri,
Mă resemnez, n-aduc nicio acuză,
Am versurile mele călăuză,
Sunt un poet venit de nicăieri.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua limbii române
Limba noastră cea străveche cu rostirea dulce, sfântă,
E-o comoară nestemată ce-o păstrăm și ne încântă,
Curge-n șipot ca izvorul, dulci fiori ne stăpânesc,
Zboară pe aripi de îngeri peste plaiul românesc.
În restriștile de vremuri, în durerea ei adâncă,
De vulturi ne-a fost păzită, gângurită-n vârf de stâncă,
Neamul ni l-a apărat sădind dragostea de țară,
Nimeni n-a putut înfrânge existența-i milenară.
Graiul, pasăre măiastră ce plutește-n zboru-i lin
Ne-a adus lumină-n suflet răspândind harul divin,
De-or veni timpuri mai bune sau de vor rămâne reci
El ne va fi idealul ce va dăinui în veci.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua râsului
Bătrânel ca el mai rar,
Vilă și mașină mică,
Plin de bani la buzunar
Și nevastă tinerică,
Întrebat dacă mai poate,
De-i mai rulează mosorul,
Se dădea cocoș la toate:
"Încă-s bun, merge motorul!"
N-a trecut decât o vară,
Termenul era trecut,
Se trezi întâia oară
Că nevasta i-a născut.
Anul a trecut în grabă
Pe-ndelete și subtil,
Moșul și-a văzut de treabă:
S-a mai născut un copil.
S-a dus la maternitate
Chemat să dea un răspuns
Legat de paternitate
De-ar avea ceva de spus.
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua râsului - Cucul și pupăza
(fabulă umoristică)
Trece vântu-n adiere, freamătă bătrânul nuc,
Sus pe-o creangă, în frunziș, la răcoare stă un cuc,
Pupăza îl vede-ndată și se-apropie de el
Cu gândul să-l ischitească și să-l provoace nițel.
-Vecino, n-am să te laud, nu prea te văd serioasă,
Umbli brambura prin pomi, nu te-ntorci devreme-acasă,
Nu ești pasăre de târlă, intri des în combinații,
Îți place la tăvăleală, te-arunci în brațe la alții.
-Ce să fac și eu, vecine, trebuie să mă descurc,
Să câștig și eu o pâine trebuie să mă încurc.,
E normal ceea ce fac, e o meserie veche,
Nu-mi pasă că-mi faci morală, asta-i floare la ureche.
La margine de răzoare clienții m-așteaptă-n șir,
Mulți veniți din depărtare în cuibar cu covilTIR,
Am găsit ofertă bună, nu duc lipsă de fazani,
[...] Citește tot
fabulă de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua scriitorului
Cu pana lui ca o mistrie,
Din cuvintele model
A zidit cu măiestrie
Frumusețe de castel.
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Nicolae Matei, adresa este: