Poezii de Nicole Sere, pagina 3
Melancolie
Spre seară, candida femeie
se descalță de cădere și uman,
e doar o ultimă fiică
a pământului ars de nesfințenie.
Răsare noaptea de sânziene
și din umeri îmi țâșnesc aripi
care-mi curg peste muntele tău.
Ah, te tot caut în grotă neființei!
Tu, taci! Îmi vorbesc ecourile...
O sete de nemărginire mi-a cuprins
viscerele fântânii de aur
și ultimii condori înnebuniți cer serafimilor
o ultimă zi cu aripi de cometă.
Ah, și mă-nalț dincolo de moarte!
Din suma cercurilor acvilei
care-mi valsează peste cernitul cotidian,
un ultim zbor al cauzelor pierdute...
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Memoria iubirii
pierdusem ultimul tren al amurgului
ce era colorat în iluzii deșarte
l-ai ancorat în gara anotimpului tău
iar eu strigam!
ești fântâna ce ninge fulgii infernului
ce mă vor spânzura cu o pâclă noroioasă
de zorii propriului anotimp
între timp
peronul era un furnicar de trăiri
se auzea prin portavocea vieții
o pianină
cu sunete lungi și buiestre
ce-mi atingeau cu tandrețe timpanul sângelui
degeaba!
era târziu și era iarnă
copilul din tine uitase jocul
odată cu pierderea memoriei iubirii
dincolo de anotimpul verdelui...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mireasa neagră
Fluviile, fluturii și pământul
înălțau spre cer aripi de gheață;
omenirea fiind ocupată
cu studiul ultimului papirus
despre eternitate, progres și sfârșit.
Prin lume, mireasa neagră-și scrie
veacul de frig și singurătate,
închisă în iglul infinit de sânge
unde croșetează avid destine...
Al meu l-a împletit altfel:
în insula sufletului urlă lupii tineri,
goi, însetați și flămânzi,
așteptând renașterea ultimei ploi.
Nu mă văd pe mine nicăieri
și nici lumina dimineții...
Mă tot căut în ultimul bou-vagon al vieții -
în austrul care-mi mângâie tâmpla aurie
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pălăria roșie a dimineții
azi m-am îmbrăcat în roșu
purtam doliu după prezentul
care-mi murise
nu aveam nici viitor
emigrase în nordul din mine
mi-am îmbrăcat lumina tristeții în roșu
o rochie de spini și roze
pe care am asortat-o
cu a lumii gură
și s-au născut fluvii de prostie
am ales o pălărie cu voal de sânge
îmi ningea sufletul cu ieri
alaltăieri îl uitasem în prundul copilariei
căutam pantofii asortați
i-am găsit prăfuiți
cu iluzii din piele de piton
și foșnet de neant
era asortată cu neființa din mine
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea-heruvim
ai plecat la vânătoare de vise
călătoreai prin zăpezi de constelații
în căutarea perfecțiunii norului roz
colivia norului
ai zidit-o într-o eternitate
fiecare an, fiecare oră, fiecare clipă
visau la acea întâlnire interstelară
ce-ar fi sfidat legile fundamentale
ale spațiului-timp
am construit o scară de sânge spre cer
din trepte de poezie
și respirații de metafore
iar apoi am pictat-o cu iluzii
din bucăți de cer și nori imaginari
doar pentru primăvară
și colivia ta
renunțaseși
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem despre singurătate
Viața e un dar, o feerie de trăiri și simțăminte,
de rugi și dureri neîmpărtășite
prin singurătățile-n doi trăite, cetatea sângelui uitat
din inima unui homo sapiens sapiens.
Viața e suma adevărurilor nerostite, ascunse în ochii toamnei,
dar și a cărărilor ce nu duc nicăieri
pentru că le-am ferecat în ceruri de rai
cu cheile lacrimilor de Jad
din pădurea suspinelor nopților albastre.
Am obosit.
trebuia totuși să plec
spre zarea din inima Atlantidei
atât de departe
încât teama de singurătate să nu-mi cotropească
ființa-mi de petale și rouă,
să nu-mi otravească clipocirile sângelui sfârșitului de toamnă.
Stau în cumpănă
Singuratatea-i o durere, un dat sau un dar?!
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prispa dorurilor mele
Tu te-ai mutat într-o stea albastră
din sufletul gălbui al verii
stai așezat pe prispa dorurilor mele,
îmi asculți bătăile incerte ale inimii
dimineața îmi cânți metaforele rătăcirii,
iar noaptea un vals al durerii și nemărginirii.
Vântu-mi îmbrățișează trupul de petale
răsăritu-mi risipește picurii de ceață din colțul ochilor
prin secundele seculare aripile mele te caută
dincolo de costelația iernii.
Ești de negăsit
a rămas doar o dâră de fum prin praful de stele
a unui biet rob vrăjit de mătăsurile învechite
ale unei dansatoare inepte de fado.
Cred că am murit!
treptele norilor de vis s-au surpat
azi, o fantomă rătăcește agale
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul sufletului pribeag
Mi-s pierduți macii în zare,
Asfințitul mi-l deplâng
Prin răzoare, peste crâng
Suflete, n-ai alinare?
Ieri fugeam peste hotare
Pătimirea s-o înfrâng,
Mi-s pierduți macii în zare,
Asfințitul mi-l deplâng.
Astăzi vreau să cer iertare
Sufletului meu nătâng,
Dorurile mi se frâng.
Moartea-i doar eliberare?
Mi-s pierduți macii în zare.
rondel de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugul cărții soarelui
Noaptea sfârșitului se odihnea peste lume
petalele sângelui
îmbrăcau urletul umbrei pustnicului
ce stătea de veghe pe țărmul liniștii
atins de-un vârf de magie
șoaptele pianului pulsau o incantație
în sala balului dintre ape
păsările lunii gătite în penaj festiv
au coborât pentru valsul frunzelor
dansau
o ceață fumurie învăluia luciul apei argintate
lumina se stingea încet
în zbaterea aripilor sturzilor albaștri
din întunericul ce învăluia raza femeii
femeia ascunsese rugul durerii
în slovele cărții soarelui
(ori în povestea celor zece clipe de nemurire)
iar cu literele negre
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare fără destinatar
în amurgul zilei de alaltăieri,
m-am întâlnit cu mine însămi,
la nordul străzii de deasupra sfârșitului.
nu, nu m-am recunoscut...
eram doar o umbră dezmoștenită
de pasărea ei cu cioc albastru.
azi, mă ninge cu petunii și cu fulgi de infinit,
troienind durerile și clipele abisului în doi.
obosită,
mă îmbrac în rochia de voal a fericirii,
e asimetrică și decorată-n tristeți umede;
frigul care o înconjoară e de culoare albă
și e tăcut
ca și mângâierea nopții.
urc patruzeci și șapte de cărări de apă.
tu mă privești infidel de îndelung
și admiri cercurile de fum ale inimii...
[...] Citește tot
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Nicole Sere, adresa este:
