Poezii de Ovidiu Donisă
Mor îngerii!
Mor îngerii! În ceruri e doar suspin și plâns
Sunt triști, tăcuți și gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!
Mor îngerii! Pământul e numai plâns și jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunțile-n țărână, au trupuri sfâșiate,
Și-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!
Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Și-n Cer... și pe Pământ!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
La mulți ani, femeie! Vieții ești scânteie!
Să fii fericită! Veci de veci iubită!
Să te ocolească a greului năpastă!
Zâmbet să primești... și să dăruiești!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antiteză
Colț de rai! O zi superbă!
Sub un măr, în cânt de harpe,
Doarme UN Adam... și-O Evă,
Despuiați! Lângă: un șarpe!
Limba-i roșie, despicată
Mult prea des din gură-i iese;
Simțea el... miros de Evă;
Dar... cu-atât se alesese!
Azi, e plin de - Adami si Eve!
Ei... urâți Ele, superbe,
Ei... cu fețe vestejite- Ele, toate înflorite,
Ei... cu gândul la piscină - Ele la adrenalină!
Ei... murdari Ele, cochete,
Ei... prostuți! Ele... discrete!
Ei... bețivi și bădărani Ele, sexi și cu bani,
Ei... nebuni, liberi, zurlii Ele, mame de copii,
Ei... mașină de iubit-Ele, vise de-mplinit,
Ei... tăciuni zvârliți în tină- Scoși de Ele la lumină!
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrâna Doamnă
Lăsată-a fost să umble dezlegată, de mii și mii de ani; și să împartă
'Ntuneric, lacrimi, bocete, durere! Amar s-aducă-n suflete... și jele!
Bătrâna Doamnă rătăcea hai-hui
Și se... lega... de viața orișicui;
Până-ntr-o seară; când s-a dus anume
La un bătrân, un hâtru pus pe glume:
"- Ha, ha! - râdea bătrânul, asta-i coasă?
Atât de ruginită și de roasă?
Nu-i de mirare că ne chinuim
Și că la...,, prima coasă" nu murim!
De ce nu-ncerci făptură deșuchetă
Ceva modern, o... pușcă cu lunetă?"
Bătrâna Doamnă, galeș l-a privit
Apoi, privi și fierul ruginit...
Mai ieri, lucios, zăngănitor și viu;
Azi, doar un ciot metalic, ruginiu.
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Celei mai frumoase
Subțire, zvelt și-armonios ți-e trupul
Iar părul lung, pe spate se prăvale.
M-a fermecat conturul gurii tale
Și dulce tare cred că ți-e sărutul.
Mă amăgesc sau chiar privesc spre mine
Acești doi ochi frumoși ce ard ca para?
Nu-i pot privi... ei mă privesc... mi-e bine!
Sunt ochi frumoși, cum are căprioara!
Pe gâtul tău, ca trestia mlădie,
Să ți-l ating, voi pune-ncet o stea.
Tu vei primi cu dragoste sărutul
Pe pielea moale, ca de catifea.
Mai mult de-atât... lăsa-voi ca să cadă
Fără dorința însă de-a jigni,
Pe sânul tău fierbinte-o sărutare;
O mângâiere cald-a inimii.
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chemarea viorii
A luat cu sine o vioară și a urcat in vârf de munte;
Acolo unde numai vântul si vulturii puteau s-asculte.
Și-a început să plângă-arcușul; să geamă lemnul din vioară
Iar strunele plângeau și ele; și-au plâns o zi, și-au plâns o seară,
Apoi, venit-au de-au plâns norii și ceru-ntreg plângea cu stele
Pe corzi, arcușul se-nconvoaie; știa de dorurile-i grele!
Pe trup de stânci, pietrișu-ncepe încet-încet a tremura
Ca dup-un timp, nebun, sălbatec, în crunt șuvoi a-aluneca!
Prelungul plânset al viorii ia ceru-n piept și îl despică;
Vârtej de of și ne-mplinire spre neagra gaură ridică.
Plângea în strunele-i chemarea iubirii încă ne-mplinite,
Plângea-n arcușul ei visarea și frica marilor ispite!
Plângea tot ce se putea plânge... și dor și depărtarea grea;
Iar tot acest mănunchi de plânset ajunse-ntr-un sfârșit la ea.
Ecoul a purtat cântarea și peste munți... și peste mare!
La ceas de taină și hodină, prea brusc trezind-o din visare.
Deschise ochii tulburată de forța cruntă a naturii;
C-un gest de spaimă își ascunse sub larga pânz-a iei nurii
Apoi, mirată de ce-aude sări ca arsă în picioare;
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chip celest
Pe-un colț de cer, rămas al nimănui,
Neinvocat de nimeni niciodată,
Din praf de stele și quasari, făcui
Doi ochi frumoși, superbi, căprui de fată!
Pe-o lacrimă ce cade, am așezat durerea;
Iar pe cuvântul din privire-am pus pecete;
Pe dulci și roșii buze am picurat tăcerea
Spre-a fi în veci ferită de vorbe indiscrete.
Întunecatu-i păr e golul dintre stele;
Sunt mii de diademe prin el ce strălucesc!
Se pierde-n infinitul de dincolo de ele
Și-i pieptănat de îngeri; purtat de vânt ceresc!
Din prea mult dor, creat-am un chip frumos de fată!
Să vreau să-l uit, e-acolo! N-am cum să-l uit vreodată!
Din colțul meu de lume cu dor îl voi privi
Pân' voi urca la ceruri, spre a ne logodi!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind pentru... suflet
Deschisă ți-e a sufletului-mi tindă
Din sară-n zori, din zori și până-n sară,
Iubita și frumoasa mea... colindă;
Colind al meu, cu gust de scorțișoară!
Am să te cânt și-n umbră... și-n lumină;
Cum n-am cântat colinde niciodată!
Prin ploaie, omăt, prin soare sau prin tină,
Colind al meu, cu gust de ciocolată!
Te voi cânta cu drag, cu mintea rătăcită;
Te voi cânta-ntre zâmbete și șoapte.
Vei lăcrima... dar fi-vei fericită,
Colind al meu, cu gust de mere coapte!
Te voi cânta și-n fața caldei vetre
Ca ieri... și azi... și mâine... și... mereu;
Tu să te lași cântată pe-ndelete,
Colind frumos al... sufletului meu!
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dezlănțuire
Păcat să moară oameni în război;
Dar mai păcat să moară-n timp de pace!
A dat în clocot ura dintre noi
Și terfelim frumosul prin băltoace.
Urâm părinții; ei urăsc pe fii,
Toți suferim de-o gravă gelozie,
Ni-s ochii tulburi, au priviri pustii;
Trăim o generală amnezie!
Ni-i vorba fadă, ni-i cuvântul greu
Și suferă mutații de o vreme,
Ne-om pierde-ncet și sufletul ateu;
Pe limbă ne-au crescut și spini și semne.
De-atâta ură vom pieri curând;
Ființa omenească va dispare.
Ne-am pus implant în creier și în gând,
În ADN uri, baterii solare.
[...] Citește tot
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
El și Ea
Două boli, două necazuri, două trupuri ce atârnă,
Ce-au învins se pare Moartea, trec ținându-se de mâna!
Doi copii frumoși la suflet... calmi și plini de bunătate,
Sprijiniți merg unu-ntr-altul, emanând seninătate.
Mâna lui, căzu o clipă pe obrazul ei ridat;
Încă vede-n el splendoarea chipului de altădat.
Două lespezi umblătoare... două cruci încovoiate
El o soarbe din privire... ea își dă părul pe spate
N-au nevoie de cuvinte! Se cunosc... de când Pământul;
Iar purtarea și iubirea le înlocuiesc cuvântul.
Nici azi El nu recunoaște... tot așa, ca-n tinerețe
Că trăiește doar prin dânsa... c-o adoră... c-o iubește...
Ori Ea... știe; îl cunoaște... și-are sufletu-mpăcat
Dar se face-a nu-nțelege, cum făcea și altădat.
Doi bătrâni... un singur suflet...
Sub povara grea... de nea.
Insăși Moartea îi iubește... nu gândește să îi ia!
Nu voiește să îi ducă-n a ei liniște deplină!
În întunecata-i lume... ce nevoie-i de lumină?
poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Ovidiu Donisă, adresa este: