Rainer Maria Rilke

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag?

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag?
La ce bun să le-nşir înc-o dată? Tu îmi lipseşti,
pafta ce le ţine-mpreună, iubito!

Nu era timpul? Cum aşteaptă crepetul zilei răsăritul de soare,
te-aştept, cu obrajii păliţi după noaptea trecută;
ca într-un teatru prea plin, îmi lungesc gâtul
să nu pierd nimic când te-arăţi,
înaltă, în mijloc. Şi, precum golful tinde spre larg
şi-aruncă din far
fâşii de lumină; ca o albie ce-aşteaptă-n pustiu
s-o umple, din munte căzând, o ploaie cerească,
ori ca un captiv care-adastă-n picioare răspunsul
unei stele, intrând pe fereastra lui nevinovată;
ca un infirm ce-şi azvârle
cârjile calde, ea să fie-atârnate lingă altar,
şi zace, şi fără miracol nu se poate urni,
iată, aşa sunt şi eu când nu vii, zvârcolindu-mă-n moarte.
Doar pe tine te vreau. Nu are-o spărtură-n pavaj,
când simte, sărmana, un fir de iarbă crescând, nu are ea dreptul

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluşeii

Cu-acoperiş şi umbra-i se-nvârteşte
un mic răstimp, uşor, întreaga ceată
de cai pestriţi din ţara cufundată,
ce şovăie-ndelung pân-asfinţeşte.
Da, la trăsură câte unu-i înhămat,
dar toţi privesc în faţă vitejeşte;
un leu cumplit şi roşu-i însoţeşte.
Şi alb, din când în când, un elefant.

Şi-un cerb, ca-n codru-aidoma se-arată,
atât că are şa, iar sus, călare,
o fată vânătă şi mică e-ncopciată.

Şi trece alb, pe leu călare, un băiat,
se ţine strâns, cu pumnul mic, înfierbântat,
În timp ce leul limbă, colţi, arată.

Şi alb, din când in când, un elefant.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi (Jardin du Luxembourg), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când noi cu semeaţă bucurie

În faţă stă măreaţa Moarte,
Iar soarta noastră e în braţele ei tăcute, o cetate.
Când noi cu semeaţă bucurie ridicăm vinul vieţii roşu
Pentru a soarbe adânc din strălucitoarea cupă lichidul mistic
Şi extazul în întreaga-ne fiinţă, în carne şi în sânge,
Moartea înclină capul şi începe-încetişor a plânge.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântarea femeilor către poet

Cum totu-nfloreşte: aşa suntem noi;
căci noi suntem doar astă desfătare.
Ce-n fiară beznă, sânge-a fost, şuvoi,
în noi crescut-a suflet şi chemare

de suflet-ecou. Pe tine te cheamă.
Pătrunde în privirea ta: o zare
lină, blând, fără jind de bună seamă.
De-aceea, pe un altul ni se pare

că-l strigă. Şi totuşi, nu eşti tu, de mult,
de cine fără-urmă-adânc pierim?
Şi-n altul, oare, ne împlinim mai mult?

Nouă, pe drum alături, nesfârşitul ni-i.
Tu, gură, fii, o, fii, să-l auzim,
cuvântătoru-ne, tu, însă, fii.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit

Vei putea s-adormi tu oare
fără să te-acopăr blând,
şi ca frunza şoptitoare
să te-alint şi să-ţi încânt?

Fără să m-aţin pe-aproape
şi cuvinte să-ţi aştern,
pe sânu-ţi drag – pleoape,
pe gura ta – etern?

Fără să te-nvălui lin
şi să te las cu tine-n somn
ca pe-o grădină c-un răsplin
de crini şi anason?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de iubire

Cum să opresc sufletul meu spre a
nu se urni cu-al tău? Cum să-l sui oare
deasupra ta spre un alt ideal?
Ah, cât de mult să-l cârmuiesc aş vrea
la ţărmu-acela-n bezne-ascuns, spre a-l
pune-ntr-un loc străin, tăcut şi care
să stea, când profunzimi vibrezi în val.
Şi totuşi, ce pe tine şi pe mine
ne mişcă, ştie – arcuş – să ne îmbie,
din două coarde unic sunet dând.
Ce instrument ne ţine-n acordare?
Şi care-artist în mâna lui ne are?
O, cântec blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

Străvechiul suflu dinspre mare:
boarea mării înnoptate
pe nimeni nu are.
De cel ce veghează
vei fi înfruntată
în cumpănă trează.
Străvechiul suflu dinspre mare
adie,
lărmuind în zare.
Doar străvechi pietre-l îmbie..

Ai înfiorat nespus
un smochin înmugurit,
sub văpaia lunii, sus.
Cum a tresărit!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua (Capri. Piccola Marina), traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavaler

Cavalerul în neagră armură străbate
călare în lumea vuind.

Şi-afară e totul: ziua, văile toate
şi prieteni şi duşmani şi-ospeţe-n palate
şi vara şi fata şi codrul, cetate
de Graal şi de mii de ori Marea Divinitate
pe străzile toate domnind.

Totuşi, sub platoşa cavalerească,
unde-i inelul cel mai cernit
moartea-i ascunsă şi trebuie să gândească,
să gândească:
spada când va ţâşni în sfârşit
prin plasa din fierul cel tare,
liberatoarea spadă străină-n avânt,
să mă salveze din ascunzătoare,
unde atâtea zile-ntr-un loc
am stat strivită de-acoperământ –
ca-n urmă însumi să mă-ntind mare în zare

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tânăr sunt. M-aş dărui cu-nfiorare

Ce tânăr sunt. M-aş dărui cu-nfiorare
oricărui zvon ce calea mi-o aţine;
supus, în blânda vântului strânsoare,
precum în parcuri plante suitoare,
vrea doru-mi vrejurile să-şi anine.

Şi-oricărei arme pieptu-mi dezgolesc,
atât cât simt că pieptul se lărgeşte.
Căci este timp de drum să mă gătesc,
când din răcoarea-acestor maluri,
ziua în ţări fără de ţărmuri mă goneşte.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!