Rainer Maria Rilke

Simt, plin de teamă,-ades o-nfiorare

Simt, plin de teamă,-ades o-nfiorare,
gândind ce-adânc înfipt în viaţă sunt.
Cuvintele-mi par ziduri, după care,
ascuns în munţi tot mai albaştri-n zare,
străluminează-al vorbelor veşmânt.

Nu bănuiesc a munţilor hotare;
auzul însă-n sânul lor mi-împlânt.
Aud pe coaste-a coaselor cântare,
în ape, dulcea bărcii legănare,
şi liniştea pe ţărm ce s-a răsfrânt.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Singurătatea ca o ploaie-mi pare.
Din mări ea suie către înserare;
şi din câmpii pierdute-n depărtare
suie la cer, statornicu-i lăcaş.
Şi-abia din cer se lasă pe oraş.

Şi plouă-n ora vag crepusculară,
când toate străzile spre zori se-ndreaptă,
când trupuri ce nimica nu aflară,
dezamăgit şi trist se trag deoparte;
când oameni care se urăsc de moarte
dorm în acelaşi pat, atât de-aproape:

singurătatea trece-atunci pe ape...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul I

Suflu, nevăzută poezie!
Fără preget, propriei fiinţe-n jur;
preschimb al luminilor. Dârză tărie
mă-nfiripă ritmul mai pur.

Singur talaz dintr-o mare
înşiruită, fiind
cea mai măruntă, în care
lumea cuprind.

Câte din largile spaţii erau
în adâncul meu? Vreo boare
asemeni cu-al meu fecior...

Cândva, tu ştii, văzduh, se rosteau
bolţi multe. Voi creşteaţi uşoare
netede coji, frunze vorbelor.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul I

Şi-un pom crescu. O, pură depăşire!
O, cântă-Orfeu! O, în auz pom mare!
Totu-a tăcut. Dar chiar în amuţire,
fu început şi semn şi transformare.

Şi s-au iscat din linişte-animale,
din codrul clar, de cuib, culcuş, desprins;
şi nu din vicleşug sau spaimă-au
prins să fie-n ele-atâta de domoale,

ci din auz... Glas, răgete pustii
părură mici în inimi. Şi-unde doar
colibă fu, mai ieri, spre a primi

aceasta, loc de pofte-ntunecat,
cu o intrare-ai cărei stâlpi tresar –
un templu în auz tu le-ai creat.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul II

Precum măiestrului o foaie-aproape
chip drept îl prinde-n zbor, întâmplătoare,
ades cuprinde-oglinda,-n sfinte pleoape
prelins, surâsul singur al fecioarei

când zorile le-încearcă-însingurată,
ori sfeşnicul când rob sclipiri aşterne;
apoi în chipuri vii, întârziată,
răsfrânta umbră doar în suflu cerne...

În stins jăratic pier prelung mijite,
bir înnegritelor cămine,
privirile vieţii, irosite...

Ce pierde ţărna, poate spune cine?
Doar cel ce peste stăvili preaslăveşte
şi inima, cântându-şi, o-împlineşte.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul II

Şi-aproape-o fată-a fost şi s-a iscat
din fericirea unică a lirei,
senin luci prin vălul primăverii
şi în urechea mea îşi făcu pat.

Dormea în mine. Totul somn era.
Copacii ce-am admirat vreodată,
cerul palpabil, lunca mângâiată
i-orice uimire ce a fost a mea.

Dormea dar lumea. Cum a fost creată
de tine, zeu ce cânţi, de nu dorea
să fie trează? Se iscă, dormi.

Şi unde-i moartea-i? Oare vei găsi
acest motiv, cât cântul va dura?
Din mine unde cade ea?... Aproape-o fată

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Tot poate zeul. Dar am întrebat
cum te strecori prin corzi de liră
tu, cuget dezbinat? Răscruci se-nşiră
şi-n inimi, temple, zeul n-a durat.

Un cântec învăţat nu-i râvnă dreaptă
nici dibuiri, nici sârg greu răsplătit;
fiinţa noastră-i cântecul rostit
ce lesne-i pentru zei. Dar când îndreaptă

pământ şi stele zeii către noi?
Iubirea, tinere, nu e fiinţă
chiar vorbe de rosteşti cu glas şuvoi.

Învaţă cântecul să-l uiţi de nefiinţă.
Alt suflu-i cântul; iar în jur, părere,
nimic... Zeiescul suflu; adiere.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Oglinzi: pân-acum nimeni n-a spus încă
ce sunteţi voi în firea voastră-adâncă.
Lacune ale vremii, împânzite
parcă numai cu găuri de site.

În goale săli lumina voastră se risipeşte...
Adânci ca nişte codri sunteţi, în seri albastre.
Şi candelabrul ca un cerb păşeşte
prin nepătrunderile voastre.

Câteodată sunteţi pline de figuri pictate.
Unele par în voi scufundate,
pe altele, de frică, departe le-aţi trimis.

Dar cea mai frumoasă va sta ca un vis
până când prin obrajii păstraţi va străbate
limpedele, slobodul Narcis.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IV

O, voi cei gingaşi, uneori intraţi
în suflul ce nu cugetă la voi,
pe-obraji să se prefire dar, lăsaţi;
din nou unit, el tremură apoi.

O, voi cei fericiţi, voi, mântuiţi,
voi ce păreţi al inimii-nceput.
Arc de săgeţi, şi de săgeţi ţintiţi,
veşnic în plâns sclipiţi de-un zâmbet mut.

Nu vă-nspăimânte durerea. Povara
daţi-o pământului greu înapoi;
grei sunt şi munţii, grea e şi marea.

Chiar pomii sădiţi, de copii, mai apoi,
nu i-aţi mai dus; erau grei pentru voi.
Dar adierile... dar depărtarea...

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul IV

O vietate care nu există.
Toţi însă-o cunoşteau, cum au scornit-o:
– purtare, mers, grumaz, privirea tristă
calm licărind – şi astfel au iubit-o.

Ajunse dar făptură pură. Preaslăvită,
deşi aievea nu; dar lumea o iubea,
şi faima ei creştea; neprihănită,
treptat nălţat-a capul. Se silea

să dăinuie. Chiar fără de nutreţ
să fiinţeze-n timp avea putinţa.
Şi astfel căpătă atâta vlagă

că-n frunte îi crescu un corn de preţ.
Cleştar, într-o fecioară luă fiinţă –
sclipind chiar în oglinzi de-argint, întreagă...

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!