Poezii de Rainer Maria Rilke, pagina 21
Sonetul IX
Doar cel ce-ntre umbre-a-nălțat
lira-i cândva,
poate, imnul nemăsurat
presimțind a-l cânta.
Doar cel ce-ntre morți a mâncat
mac, dintr-al lor,
nu va mai pierde vreodat',
zvonul cel mai ușor.
Și chiar de ne-am reflecta
tulbure-n lac:
tu chipul să-l știi.
Pe dublul tărâm de-abia
glasuri se fac
blând, veșnicii.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sonetul V
Nu-i faceți soclu! Deie trandafirul
prinosul lui de floare, an cu an...
Orfeu e în veci preschimb, și chiar zefirul
îl știe-în fel și chip. Ar fi în van
să-i dăm alt nume: -i pentru totdeauna
Orfeu, plecând, venind, cântând cu zorii.
Nu e de-ajuns s-auzi de-i sună struna
mai mult cât dăinuește cupa florii?
O, de-ați pricepe!... Trebuie să piară
chiar de se teme când se irosește,
în vreme ce prin grai el depășește
orice. Se-înalță, ne-nsoțit să moară...
Zăbrele nu cunoaște lira; silnic Firea
nu-i îngenunche-n zbor desăvârșirea.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul VI
E de pe-aici? Nu; două-i sunt hramuri.
Întinsa lui fire, bogat s-a-mplinit.
Îndoaie dibaci ale sălciei ramuri,
cine-n străfund rădăcini a ghicit...
Noaptea, pe masă să nu-întârzie
pâine sau lapte: pe morți îi îmbie!
Amestecă vraciul aflat pe-aproape,
sub milostivile-i pleoape,
și pe toate cele văzute le drege,
vrăjite-n țărână și fum de vergea,
aievea să-i fie vedenia, lege!
Nimic nu-i poate icoana strâmba,
în iatac ori mormânt s-o-mpresoare,
preaslăvind inele, paftale, ulcioare.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul VI
Trandafir, pururi domnești; antichității
fostu-i-ai potir fără chenar aurit;
nouă ne ești floarea deplinătății,
chip nenumărat, niciodat' istovit.
Mândrul avut, veșmânt peste veșmânt,
învăluie-un trup ce-i doar strălucire;
dar însăși petala despuiată-i în vânt,
și-i veșmântului, oricând dezmințire.
De veacuri mireasma ta ne-îmbie
cu gingaș nespuse numiri;
preaslăviri către bolți înălțate.
Nu știm cum să-ți spunem, ghicim...
amintiri către tine se-ndreaptă, o mie,
ceasuri râvnite ce pot fi chemate...
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul VII
Preaslăvirea, aceasta-i! Un glas slăvitor
ivit, precum metalul pur din zgura
tăcerii. Inima lui e un teasc trecător:
vin omenesc, din veci, băutură.
Nicicând nu dă greș, în pulberi grăind,
învolburat de pilda zeiească.
Dar se preschimbă-n vie, struguri mustind,
în freamăt al zilei miez să-i pârguiască.
Nici de leșuri regești nu-i dezmințită
slăvirea aceasta care nu minte,
nici de zei nicicând nu-i umbrită.
Nu-i solie-n pierdută zăbavă,
ce dăruie veghe pe scări de morminte,
morților, cupe cu poame de slavă.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul VII
Flori, voi asemeni drept rânduitelor mâini
mâini de fecioare, mâini de ieri și de azi
flori zăcând pe-un capăt de bancă-n grădini,
rănite pe-un capăt de lânced zăplaz,
încă o clipă de viață, apă-adăstând
în moartea ivită; când ne veți spune
cum din nou răsăriți, între axe vibrând,
prinse-ntre degete gingaș; mai bune
decât ați râvnit? Puteți presimți? voi plăpânde
laolaltă-n ulcior înviate,
resfirând spovedanii molcome, blânde.
Nelegiuit v-au cules. Mărturisească
păcate istovitoare, întunecate:
punți din nou, înflorat, vă-mpletească.
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul VIII
Doar pe-al slăvii tărâm înaintează
nimfa celui izvor din jale adâncă;
asupra căderilor noastre veghează,
chip de cleștar lâng-aidoma stâncă
îndătinată cu porți și altare.
Iată, pe umerii muți palid mijește
zarea; cea mai nevârstnică pare
printre surori simțirea o-ntinerește...
Martor e dorul; bucuria cunoaște;
ucenică-i doar jalea; mâinile-i caste
în nopți lungi înșiră străbune năpaste.
Dar pieziș, când stângace renaște,
dintr-al stelelor glas nalță vioară
spre bolți; dar suflarea ei nu le-nfioară.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XI
Privește spre cer! Constelația naltă:
«Călărețul»! Cuget și stranie soartă,
trufia țarinei: celălalt saltă,
o mânuie-n frâu, și astfel îl poartă.
Cum astfel?... Gonită-i și-n urmă strunită
chiar Firea, vânjosul pământ,
drumul, cotirea, de-un semn cârmuită
prin spații! Doar doi unul sunt!
Aievea-s? Perechea tot nu țintește
un drum. De-l fac împreună,
Îi desparte pășunea, pâinea străbună...
Și puntea de stele te-nșală-n ascuns.
Dar crede o clipă și te veselește
de-alcătuire-n văzduh e de-ajuns!
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XI
Rânduiri ale morții, rosturi pașnic ivite
omule, pururi stăpân, să vânezi te-ndârjești;
năvod și capcană, ades vintre ciuntite
prin văgăuni atârnate, sărbătorești;
tiptil coborâte. Semne-ale păcii păreți,
dar brutal lângă mal vă smuncesc slugi ce-așteaptă,
și văgăuna prin noapte-azvârlă pale săgeți:
turturele bete de soare...
Dar treaba o dreaptă!...
Fie departe de cuget a milei suflare,
cel ce vânează rostul și-l drege;
sârg și băgare de seamă-i, prin vremi, vânătoarea.
Să ucizi, poartă chipul mâhnirii noastre pribege...
Cuget senin, neprihană și rouă,
doar ce-n fapte ni se dăruie nouă!
poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Sonetul XII
Slavă duhului; unirea mult râvnită
el ne-o poate da. Trăim doar semne.
Pașii mici ai orelor dânsul le-însemne,
lângă ziua cea drept hărăzită.
Nu știm locul nostru-adevărat,
dar purtarea dreaptă ne sporește
și aflăm pe cei ce ne-au aflat;
iar pustiul necuprins rodește...
Năzuință pură. Cântec al puterii!
Trebilor îngăduite, mulțămită,
n-ai scăpat de praștia durerii?
Pe ogor cu sârg țăranul stăruie
și sămânța-i verii rod sortită.
Dar nu e de-ajuns: pământul dăruie.
sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Rainer Maria Rilke, adresa este:
