Rainer Maria Rilke

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane

Am fraţi în sud, am mulţi şi în sutane,
în mânăstiri în care laur creşte.
Ştiu, ei zugrăvesc madone omeneşte,
visez adesea despre tineri tiziani,
prin care domnul în văpăi goneşte.

Dar când am gândurile-n sinea mea plecate,
e sumbru domnul meu, o-mpletitură
de rădăcini, fără de zgomot bând.
Atâta ştiu, că dintr-a lui căldură
eu mă înalţ, căci ramurile-mi toate

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

Şi iarăşi aştepţi, aştepţi ce pare menit
viaţa să ţi-o mărească la nesfârşit.
Aştepţi ce de altă tărie ţine,
ce-i unic, puternic din cale-afară,
trezirea pietrelor,
adâncimi întoarse spre tine.

În culoare crepusculară
pe etajere apun
volumele-n aur şi brun.
La ţări te gândeşti, ce-ai străbătut,
la chipul şi la veşmântul
unor femei pe cari iar le-ai pierdut.

Şi ştii dintr-o dată: aceasta a fost.
Şi te ridici şi-n faţă vezi spaima,
figura şi taina
unor ani ce-au trecut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg în Skania

Parcul e sus. Ca dintr-un foişor,
din umbra lui acuma mă cobor
şi ies în şes şi în amurg şi-n vânt,
acelaşi vânt pe care-l simt şi norii,
apele limpezi şi aripa morii
ce-n zarea cerului se învârteşte.
Acuma sunt şi eu un lucru-n mâna lui,
din toate-aceste ceruri cel mai mărunt. – Priveşte:

Acesta e un singur cer?
O limpede, albastră nesfârşire
pe care-aleargă nouri străvezii,
şi-ngrămădiri de alb din când în când,
şi-n zare tonu-acela cenuşiu, subţire,
pe fondul roz al serii ondulând,
şi peste toate calma strălucire
a soarelui care apune.

Stranie alcătuire
în sine zbuciumată şi sprijinită-n sine,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurgul mi-e o carte-mpodobită

Amurgul mi-e o carte-mpodobită
cu scoarţe de mătasă, purpurii;
desfac încet lăcata aurită,
cu mâini tihnite, făr'a mă grăbi.

Citesc întâia foaie; ce-ncântare
se află-n tonul paşnic, liniştit –
pe-a doua, mai domol o-ngân îmi pare,
de visuri, la a treia-s copleşit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret din anul 1906

Din neamul nobil, vechi, statornicie
prinsă-n a ochilor arcadă. Neschimbat
albastrul, spaima din copilărie.
Smerenie, ici şi colo, nu de-argat,
totuşi de slujitor şi de femeie.
Gura, cum se cuvine, ferm trasată,
nu convingând dar exprimând dreptate,
şi fruntea fără nici o răutate,
privire-ades în umbră aplecată.

Asta, ca-ntreg, abia doar presimţit;
nicicând în chin sau în izbânzi, unite,
spre a străbate căi neistovite
şi totuşi, parcă-n lucruri risipite,
ceva real şi grav s-a plănuit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul

Aş vrea să fiu ca unul din acei
ce trec prin noapte cu sălbateci cai,
cu facle-asemeni unui păr bălai
ce fâlfâie în vântul goanei lor.
Nainte-aş vrea să stau ca într-o luntre,
mare şi ca un steag desfăşurat.
Sumbru, cu auriul coif brăzdat
de iuţi sclipiri. Şi-n rânduri, după mine,
zece bărbaţi, de-a mea întunecime,
având aceleaşi coifuri schimbătoare,
ba negre, vechi şi oarbe, ba străvezii şi clare.
Şi cineva alături deschide drum, şi ţipă
o trâmbiţă ce-n fulgere se zbate,
şi ne deschide o grea singurătate,
prin care trecem ca un vis de-o clipă:
În urma noastră case-ngenunchează,
în faţă uliţele-adânc se-ndoaie,
luăm pieţe cu asalt, ce fug de groază,
şi caii ropotesc, şi-i ca o ploaie.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baudelaire

Poetul, singurul a-nmănuncheat
lumea ce trândav se desfiră-n fiecare.
De necrezut, frumosul ei a luminat –
când însăşi chinul şi l-a proslăvit,
ruina a purificat-o nesfârşit:

şi chiar nimicitorul devine lume, floare.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906–1926), Dedicaţii (14 aprilie 1921), traducere de Dan Constanlinescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca dimineaţa de azi

Ca dimineaţa de azi
fost-a vre-un om mai treaz?
Nu numai floarea şi râul
şi-acoperişu-i furat de extaz.

Chiar rnarginea-i tot mai bătrână
de ceruri şirag luminată
simte: e ţară, răspuns,
largul de lume visată.

Totul respiră, mulţumeşte-nainte.
O, ale nopţii coşmaruri,
cum fără urmă-aţi pierit.

Din strat peste strat de lumină
întunericul vostru era făurit,
care pur se dezminte.

Muzot, pe la 23 februarie 1922

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară

Căci noi suntem doar coaja, frunza doară.
Moartea cea mare, ce-i în orişicine,
ea-i acel fruct pe care totu-l împresoară.

De dragul lui fetiţe se ridică
şi-apar ca un copac dintr-o lăută,
de dorul lui băieţii se-nfiripă;
celor ce cresc, femeile le-ascultă
spaime, ce nimeni altul nu le ia.
De dragul lui, ceva ce-a fost privit,
chiar de s-a stins demult, va rămânea –
şi-oricine-a plăsmuit sau a clădit,
pentru-acest fruct o lume deveni,
şi îngheţă şi se topi,
spre el îşi răsuci lumina toată.
Întreaga inimii căldură-i adunată
în el, şi-a creierului albă pară.
Dar îngerii tăi trec în stoluri, iată,
şi verzi fructele toate le aflară.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci, doamne, marile oraşe

Căci, doamne, marile oraşe
pierdute sunt şi despletite;
Ca dintre flăcări fuge cel mai mare –
şi să-l aline nu e alinare,
şi curg micile-i ore risipite.

Trăiesc acolo oameni, trăiesc greu şi rău,
în case-adânci, şi gestu-i înspăimântă,
speriaţi mai rău ca turma nou născută;
respiră-afară treaz pământul tău,
ei însă sunt şi nu mai ştiu că sunt.

Acolo cresc copii pe lângă geamuri,
ascunse-n umbre veşnic cenuşii,
şi nu ştiu că afară, flori pe ramuri
cheamă spre zări, spre vânt, spre bucurii –
şi nu pot fi decât copii şi-s trişti copii.

Cresc fete-n floare spre necunoscut
şi le e dor de calma lor copilărie,

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!