Robinson Jeffers

Supără-te pe soare

Nu-i o noutate că persoane publice răspândesc neadevăruri;
Cum nu-i nici faptul că America trebuie să-accepte corupţia
aşa cum au făcut-o atâtea republici şi imperii istorice
De-a lungul multor secole.

Mai bine supără-te pe soare pentru că apune,
Dacă asemenea lucruri te enervează. Fii atent la pantă şi virează,
Toţi sunt legaţi de nişte roţi. Aceşti oameni, aceşti războinici.
Această republică, Europa, Asia...

Priveşte-i cum gesticulează,
Urmăreşte-i cum se duc la vale. Găştile se hrănesc cu minciuni,
Omul pătimaş îşi joacă rolul lui; pasiunea rece pentru adevăr
Nu vânează în haită.

Nu eşti Catullus, ştii asta,
Ca să faci pamflete pe seama lui Cezar. Eşti departe
de a avea paşii lui Dante – şi încă mai departe de
murdarele lui vrăşmăşii politice.

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragan

Somn la amiază. Jaluzelele ferestrelor
scârţâie şi zdrăngănesc... Lasă-le în voia lor.
Uşa se izbeşte ca şi cum ar intra cineva:
lasă-l să intre. Pe-acoperiş bate vântul, ta-ta-ta-ta:
lasă-l să bată. A mai făcut-o – tot aşa.
Obloanele ies din balamale: deschide uşa.
Printre coroanele copacilor la cer priveşte-întâi:
ceva întunecat se dezvăluie ca o gaură-n călcâi.
Uită-te-n josul ţărmului la vechea ta barcă:
marea învălurită din albastră devine albă parcă,
se ridică praf în spatele recifului submarin,
răsucindu-se-n snop, asemeni frunzelor de pin.
Lasă-l să se răsucească – cine se teme?
Furtună dinspre nord-est: o ştim, va trece fără probleme...

Şi-asta se-întâmplă atunci când o auzi: sus şi departe –
când cerul de apă nu se mai desparte,
păsările mării strigă, sus şi departe, frunze ţipătoare;
crengile se lovesc de streşini, vrând parcă să zboare;
stropi de ploaie cad pe pământ ca nişte pietre...

[...] Citeşte tot

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârful Carmel

Extraordinara răbdare-a lucrurilor!
Acest frumos loc desfigurat de urâciunea mahalalelor –
Cât de minunat era când a fost privit întâia oară,
Un câmp întins de maci şi de niprale înconjurat de stânci sănătoase;
Nici un intrus, doar doi sau trei cai păscând,
Câteva vaci cu ugere pline frecându-şi coastele de aflorimentele albe –
Acum jefuitorul este aici: are vreo importanţă?
Deloc. El are tot timpul. Ştie că oamenii sunt o maree
Care se ridică pentru ca apoi, în timp, să recadă, iar toată munca lor
Se dizolvă. Între timp, imaginea imaculată-a frumuseţii
Trăieşte în fiecare granulă de granit, în deplină siguranţă,
asemeni oceanului care urcă pe stânca noastră. Cât despre noi:
Noi trebuie să ne scoatem din minte ideea că suntem centrul universului;
Noi trebuie să dezumanizăm un pic opiniile noastre şi să devenim încrezători,
Asemeni pietrei sau oceanului din care am fost făcuţi.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplitori în piatră

Cioplitori în piatră împotrivindu-vă timpului cu marmura şi dalta,
Voi, deja-învinşi în lupta cu uitarea,
Cunoscând bine că stâncile se sfărâmă, cronicile se pierd,
Pătratele literelor romane se erodează-n zăpoare,
Se rod în ploaie, vă hrăniţi cu un soi de cinism. Poetul, la fel,
Îşi construieşte monumentul ca pe o auto-persiflare;
Pentru că omul se va stinge, ţărâna cea voioasă va muri, soarele semeţ
Va ajunge-un biet orb, cu inima neagră:
Însă piatra a dăinuit peste miile de ani, iar gândurile dureroase şi-au găsit
Mierea împăcării în vechi poeme.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa nu-i pentru înţelepţi

Speranţa nu-i pentru înţelepţi, iar frica este pentru blegi;
Schimbând mersul lucrurilor, noi credem că lumea se va prăbuşi.
Cu ochii larg închişi asculţi zi de zi ştiri pe care nu le înţelegi:
Evenimentele-n timp par a produce-un haos continuu, deşi

Lucrurile curg mereu în aceeaşi direcţie. Dar acesta-i doar furtuna
Lunii August în acest ev, Noiembrie urmând mai târziu să se prezinte.
Înţelepţii nu au speranţe, ei sunt, în mod firesc, singuri totdeauna
Şi convinşi că Noiembrie-i soră cu luna Aprilie. Ei îşi aduc aminte

Că Cezar şi-Augustulus, ultimul împărat al Romei, au avut urmaşi,
Iar oamenii au continuat să trăiască; viaţa a fost înfloritoare
După-îndelungi războaie interne sau la frontiere cu barbari vrăjmaşi:
Muzică şi religie, cultură, demnitate şi desfătare.

Viaţă-şi regăseşte mereu farmecele, iar dacă-ar fi să dispară
Cu totul, ar rămâne frumuseţea pământului sub stele – bunăoară.

sonet de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua este un poem

Azi dimineaţă Hitler a vorbit la Danzig, i-am auzit cu toţii vocea.
Un om de geniu: asta-i, de o uimitoare
Abilitate, curaj, devotament, locuind într-un suflet schilodit de copil,
Se auzea clar printre mârâiturile furioase-ale câinelui un copil bolnav
Scâncind în Danzig; invocând şi bocind prăpădul.
Aici, ziua era extrem de fierbinte; spre amiază
Un vânt din sud, ca o răsuflare-a iadului, a cernut câţiva stropi de ploaie
Pe pământul uscat, iar la ora cinci un cutremur uşor
A clătinat casa; nu s-a produs nici o pagubă. Seara m-am amuzat
Privind cum o lună-însângerată se lăbărţa-încet
În marea de beznă printre scântei de fulgere sterile şi tunete îndepărtate.
Well, ziua este un poem: dar, din nefericire,
unul de-al lui Jeffers, cu pete de sânge şi prevestiri ameninţătoare,
Dureros în exces, neomenesc ca un ţipăt de uliu.

poezie de Robinson Jeffers, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!