Ruben Bucoiu

faţa

Hidoşenii, una, două
Oare câte am în mine?
Orice situaţie vină
Pare-mi-se că sunt gata
Sub plăcută’nfăţişare
Stă un om făcut din tină.
Nu ştiu urme mocirlite
mi-au cusut noroiu-n apă
şi mânjita hidoşenie
îmi stă-n spate
ca o pată.
Cum mă-ntorc, de mine fuge
Mulţi o văd cum stă acolo
Şi nu am decât o faţă
Da’mpărţită pe din două.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

Toacă de zgomot
Picături ce cad după ceas
Magnet de secundă
Sfredel ce-n cerc m-ameţeşti
Doare…
Mă smulg clipele din locu-mi
Şi nu mai sunt acolo
Sunt altul
Ceasul magnetic al secundei
Mă joacă.
Festă după festă şi nu reuşesc să mă prind
Curentul de timp mă soarbe,
Aproape c-apuc veşnicia.
Încet streaşina se scurge în mine
Picături de timp mort îmi zac pe faţă
Nu plâng – îţi răspund,
Şi-mi răsare în ochi un zâmbet
Uneori plouă cu soare
alteori soarele plânge
Speriat de zgomotul de toacă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana

O vale apune iar alta dispare în goana nebună a trenului meu.
Mă uit pe fereastră, mă cufund în visare.
Trenul goneşte! Doar el, nu şi eu!
Dar trenul opreşte.
Se suspendă o clipă în goana nebună în care-a pornit.
Iar scurta secundă tot moare şi-nvie,
Oprirea-i se scurge pe veşnicul drum.
O roata n-i viaţa, şi-o mişcare eternă,
Un crâmpei, cugetare transformată în scrum.
Mai iute ca trenul îmi zboară şi gîndul
Şi cuprinde-ntr-o clipă viitor şi trecut.
Un artist ce pe loc îmi pictează o lume.
O lume ce este, sau o lume ce veşnic
el nicicând n-a ştiut.
O lume apune iar alta dispare în goana nebună a gîndului meu.
Mă uit pe fereastră, mă trezesc din visare.
Trenul opreşte! Doar el, nu şi eu!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goluri si juguri

În golul jugului m-aştepţi
Să mergem simplu înainte
Cu părăsire de poteci
Să-nvăţ ca să slujesc cuminte.

Mă chemi de când mă ştiu copil
Să nu mă scurg ca fluşturatic
Împodobit cu răni la gât
Să nu mă cresc ca pom tomnatic.

Să’ngenunchem când obosim
Cum face bou’n brazda dură
Povara ei s-o spargă vrea
Şi-a urii încleştării zgură.

Tâmplar ai fost când din tulpini
Tăiai în lemn de cruci şi ruguri
Ca să preschimbi din goluri seci
Podoabele de gât şi juguri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inchide te rog usa...

Gheaţă crăpată pe fulgi
Mătreaţă din nor nespălat
Încordare de aer în pungi
Pocnire-n canalul drogat.
Capacul din postul de uşă
Picură acum apă pe bani
Se spală pe mâini în ligheane rugina
Iar gerul trozneşte prin oase,
De ani.
Doar vara anină speranţe deşarte
Surghiunită albeaţa roşeşte-n obraji
Pe scara’negrită coboară dibace
În urma ei apa se schimbă în ace
Se leagănă trist strângându-se-n braţe
Şi speră, şi cântă şi tace
Copilu-n canal.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Închide uşa, te rog" sau închide uşa, te rog!

Gheaţă crăpată pe fulgi
Mătreaţă din nor nespălat
Încordare de aer în pungi
Pocnire-n canalul drogat.
Capacul din postul de uşă
Picură acum apă pe bani
Se spală pe mâini în ligheane rugina
Iar gerul trozneşte prin oase,
De ani.
Doar vara anină speranţe deşarte
Surghiunită albeaţa roşeşte-n obraji
Pe scara'negrită coboară dibace
În urma ei apa se schimbă în ace
Se leagănă trist strângându-se-n braţe
Şi speră, şi cântă şi tace
Copilu-n canal.
Iar uşa'i deschisă,
Şi-n lume nu-i pace
Dar lumea aleargă
Zâmbind se preface

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între duminici

Curios Doamne cum de-a lungul săptămânii nu te vedem
Duminica de cele mai multe ori nu te înţelegem
Inexistenta ta existenţă cărţile o numesc doar posibilă,
Sau cel puţin imposibil de negat.
Imensitatea erorilor din lume te fac urât
Şi rău, chiar odios…
Şi totuşi copiii îţi cântă laudele
Bolnavii plâng şi-şi pun speranţele în rugăciunile pe care ţi le înalţă
Şoaptele lor, nebăgate în seamă de nimeni
Întipărite pe feţele perinilor
Sub expresia cernelei din lacrimi
Îţi mişcă inima.
Le eşti muză celor ce pun vorbe în cântec,
Duşman celor ce nu au pe cine da vina
Agonie copilului filozof din mine.
Căile tale sunt prea simple şi nu se potrivesc stilului meu complicat
Nebuniile tale ne fac să râdem
Cu harta în faţă ne laşi să rătăcim, pentru ca obosiţi să ne căutăm în odihna popasului tău
Şi te iubesc şi te urăsc ca un tâmpit
Nu-mi place viaţa lângă tine,

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfa

Al treilea om s-a chinuit s’aducă
ceva
pe un altar făcut altfel
atunci
mâhnit că nu l-ai primit
ciudos
ştiind că vrei sânge
altar
a făcut din întregul pământ
cu noduri în gât
a legat ritual
şi-a luat bolovanul din piept
şi-a lovit...
Al câtelea om sunt pe lume
sigur începe cu trei
pe pietrele anticului pământ
lovesc şi eu cu bolovanii mei
să se înalţe un fel de mireasmă
din vorbe zdrobite
scântei.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.

[...] Citeşte tot

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceferi somnorosi

Luceferi somnoroşi
au zgâriat a nopţii boltă şi s-au certat cu ziua
Ecoul certei lor îl poartă vântul printre raze de soare
Misterul dimineţii e că deşi îşi trage cortina de alb
Luceafărul cu gene ostenite învie şi moare.

Peste boaba căzută din sacul de grâu îşi trage pământul cortina
Bocetul înmormântării ei se aude în pietrele străzii
Uimirea din mine şi uimirea din ei, e
Când boaba rănită în glia de lut îşi poartă în braţe toţi plozii.

Pământul îngheaţă sub alb diafan ce coboară mărunt dintre stele
Luceferii prunci scânteie-n ’nalt
Şi boabele toate tresar, efemere.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!