Silvana Andrada Tcacenco

Undeva, cândva

Ştiu că ţi-am rămas datoare
Cu o noapte de splendoare,
Cu o clipă de iubire,
Cu un vis şi-o fericire,
Cu o faptă, cu o treaptă,
Ca o victimă ce iartă,
Cu poveştile o mie,
Cu un colţ de veşnicie,
Certitudinea din pi
Şi puterea de-a iubi.

Mi-ai rămas dator cu şoapte
Şi cu liniştea din noapte,
Cu un cal înaripat,
Cu tandreţea de bărbat,
Zece porţi şi doar o cheie,
Eu desăvârşit femeie,
Ferm rebelă, vag supusă
Voluntar, deplin răpusă,
Mi-ai rămas dator cu mine

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VEŞNICUL NĂSCUT

Câte am smuls din început,
Dorinţi ascunse ca dintr-un trecut,
Încet, precum petala firii,
Smulsă în numele iubirii...

Mă vrea, mă iartă, nu mă vrea,
Astăzi la El, mâine la ea,
Astăzi la ea, mâine la El,
Nevinovatul porumbel

Din mine, condamnat la pace,
Îşi trage sufletul şi zace
Pe grânele atâtor lumi,
În foametea dintre nebuni;

Ma iartă, mă alungă, mă ucid,
Flori colorate care se divid
Şi nu mă-ncred în ultima petală,
Ea însăşi doar o boală terminală,

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa câteodată îşi cere iertare

Viaţa câteodată îşi cere iertare,
Îţi dăruieşte uneori în compensare
Ca într-un falanster, cât ai avea nevoie,
Nicicum cât meriţi, mitralieră-n foc de voie,

Fără de ţintă şi uneori fără de glonţ,
Pe un perete alb dintr-un fragil gablonţ,
Pe care tu deja, cu trupul conturat,
Ai inima ţintită de glonţul neratat;

Nu curge sânge însă iar începe ploaia,
Şterge visarea, se pogoară din nou droaia
De suferinţe, pe un cuget fără şansă,
Ce n-are cum să ştie c-o ne-nţeleasă ansă

Îl trage din pustie pe un pământ de dor,
Îl ţine să răsufle până ce alţii mor
Şi nu mai ştie unde, în alba sa predare,
Să regăsească poarta spre veşnica uitare.

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecarea ce ucide

Poartă-ţi mâna peste trupul meu
Ca un Adam rănit la coastă,
Cel făurit de Dumnezeu
Şi care zbate să trăiască,

Rană îţi sunt, adâncă plagă
Şi numai timpul va decide
Dacă-ţi sunt rana cea întreagă
Sau vindecarea ce ucide

Ca o iubire fără soartă,
Intr-un regat al unui zeu,
Stăpân peste o lume moartă,
În care mai trăiesc doar eu

Şi mângâie-mă precum judec
Dezastrul din durerea-n sine
Şi mângâie-mă să mă vindec
De ruperea mea dintru tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinul acesta agonic

Storc viaţa ca pe un ciorchine,
O strâng aplecată în vine
Cu mâinile cele curate,
Taninul se scurge pe coate

Şi doare căderea-n nămol
A picăturilor roşului gol,
Le-aş strânge în cupe pe toate,
Să nu se prelingă-n păcate

Şi toate le-aş pune deoparte,
Din naştere până în moarte;
E tulbure vinul cu gustul de fier
Care m-a luat să îi fiu prizonier,

Vinul acesta agonic de sânge,
O omenirea îl bea şi îl plânge,
O omenire-ngropată în farduri,
Ce merge apoi sprijinită de garduri...

[...] Citeşte tot

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Păşesc pe albul pur, un alb strălucitor,
Păşesc cu paşi de viaţă pe-al iernii alb covor,
Din cer coboară fulgi, o blândă mângâiere,
Coboară fulgi curaţi purtaţi de adiere,

Sub a omătului povară doi brazi se-mbrăţişează,
Îmbrăţişaţi şi ei deasupra lor, doi fulgi îndrăgostiţi valsează,
Apoi căzând, visând, valsând, în suflet ei mi se opresc
Şi-aşa, gustând aroma fericirii, cu sufletu-mi se contopesc,

Asemeni lor valsez, asemeni lor
Mă contopesc apoi cu-al iernii alb covor,
Care asemeni lor, începe şi danseaza,
Asemeni lor si mie, acelasi vis visează.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!