Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Silvia Bitere

Poezii de Silvia Bitere, pagina 3

O balerină - dreptul meu la visare

prietenii mei imaginari sunt oamenii
adesea trecători
pestriți ori plecați de acasă din cine știe ce motiv
se poate demonstra existența unora prin decupaj artistic
de exemplu ieri am decupat un păun și el așa îngâmfat
mi-a spulberat încrederea că mai pot fi și altfel
am zis bun trebuie să dau drumul unei ape să curgă
și vedeai da vedeai peștii cum înoată doi câte doi
în pereche cum se hrăneau creșteau și nimeni din lumea asta
nu se întreba măcar de ce oare doar vai și vai
era o vreme ca astăzi neștiută
când un pește tăcea pentru că așa face el de obicei
sau cum ai spune tu despre lună că are două fețe
ori balerine cu picioare diforme nu există nu-i așa
tristețea ca și bucuria treceau cum ai trece o trecătoare
adesea trecători adesea trecătoare
poți tu să-mi alegi un munte și să scrii pe el
nu te uit nu mă uita

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O păpădie calea păpădiilor

(evadarea din timp)

eu partea aceasta din viață nu o cunosc
ea vine dintr-un timp în care omul nu știa salutul
vestirea se făcea tacit de la suflet la suflet
fără flașnetă ori bici

nebunule mă auzi
să mi te-alături în delir

auzeam în galop și-n beznă cum crește cercul
pata de vin cum să mi se încrusteze cu numele tău în palmă
ca orbul alergam da ca un biet orb
căutam să văd
în care zid să te zidesc
sub care păpădie să-ți dau drumul

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Partitură pentru văz

dacă eliminam gândul
totul se transforma într-o pajiște verde
în nouă pietre roșu galben albastru
trecea un prinț călare
dar cum să renunți la gând
cum să împarți gândul
marile depărtări să le apropii
astea sunt secvențe din trecutul unui muritor
nu ai cum
memoria revenea încet la cursul de anatomie
omul este un ochi uriaș dragii mei
străbătut de văi și oglindit în ape tulburi
în cele din urmă se retrage în pământ pentru odihnă
plângeau copiii de țâță
pe adulții senectuții noastre
ceața ca o cataractă la cules de văz
cum își ridica munții

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pildă

cărțile din care ies iepuri ca dintr-un joben

mă văd ascuțită
și creioanele toate colorate

dansează pe masă în ritmuri de salsa
pentru mine au cap
în secunda următoare îmi dau viața

pentru un pahar de vin iscat

din combinația de roșu purpuriu

cu gleznele tale juvenile

ah copilă!
diseară la prima livadă cu pruni să taci
prin ea umblă câinii
au coada în vânt și colaci de împărțit
dacă prind unul că-ți dă târcoale de nu mă jur

[...] Citește tot

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem din scurt

la o fereastră am bătut cândva atât de mută
în plin și-n gol
pe limba uscată cum urcau melcii cu sarea din cochilii
spumele doamnei mele
pelerinilor cu răsuflarea lor ciobului din sticlă umbră
trădare!
și sticlă spărgeam cu ochiul
în văzul tuturor când sângele mirosea
atât de roșu fără pată

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul din susuri

vin caii în galop
cei mai frumoși
toți caii sunt frumoși
vulturii mă aruncă la miazăzi
acolo unde poate este cabana mea de iarnă
mă întreb
singurul drum spre ceea ce nu am aflat că sunt
arată-mi tu un Dumnezeu
Dumnezeule eu ție îți fac rugă
eu ție mă dezleg de mine
ca să te cuprind
Doamne cum să te cuprind?
povestea mea începe de sus
când îmi arăți un cer un soare
iar eu mă bucur
uite cât sunt de asemuită ție
coastă din ce oi fi tu mă știi
mirarea nu-și mai încape sensul
nasc în fiecare zi câte ceva
de exemplu azi am născut un fir de iarbă

[...] Citește tot

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poetul umblă gol pușcă prin el

evadarea deținutului reprezintă partea în care părăsesc romanul
o femeie își ia rămas bun de la un prieten
(batistă din borangic)
apare moartea
și după moarte apar flori pe morminte
(batiste din borangic)
păsări de unică folosință
cântă apoi zboară
vin alte păsări altele și altele și zboară
cerul prinde culoare
pe pământ departe pe o câmpie deținutul e liber
iar poetul crapă pe foaie
crapă într-o călimară cu cerneală
bea din cerneală din venele lui
un pahar, două, trei
durează
în timpul acesta mai scrie despre: fluturi, mirese, Alina, Denisa, miresme.
e fericit e gol pușcă în el
capul capătă forma unui tobogan prin care toate gândurile lui alunecă
în piscina cu cadavre e rece se doarme

[...] Citește tot

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Porro via

este o replică a vântului turbat mirato
scoaterea dedesubturilor de sub rochia de mătase a femeii
și ea umblă vie în trup de bărbat
precum o cheie ascunsă la streașina unei case părăsite
îți dă fiori acei fiori din care se nasc monștri
o curbură desuetă a realității
nu dăruiesc priviri clandestine nimănui
istoria se scrie încet odată cu mersul nostru
și cel din urmă pas călcat este aripa unui om
o replică a zborului în care eu cred
încă îl caut pe Dumnezeu
să mă uimesc că nu port carne pe suflet

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Scurtă plimbare

când ieșeau amintiri la iveală
totul era ca o risipă de noi
vremea complice cu uitarea
un ghiduș de suflu trădător
se juca de-a prinsa cu iubita mea viața
da viața îmi era iubită
și spinii ei prinși de respirație
ca două valve
cândva fusesem un mister
adunam nimicuri de prin lume
așa am putut să adulmec un firicel de sânge
din glezna unui om
iar viața să cred că nu mă știe

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

U2

dacă împrumut de la tine o culoare
piciorul tău din lemn sau labele unui scafandru
mă tem că ochiul ar putea putrezi în cristal
ceea ce pare complicat
altfel
mă obosește creierul tău
din care materie se trage
ca să știu să-mi clădesc deasupra ta un aeroport -
sosesc când vreau plec când vrei;
(planete, universuri paralele, miros de umbră)

azi beau pentru noi un vin deosebit
cu arome de uitare și chipuri de alte femei
am și eu brațul meu din lemn
mă închin mai aplecat e drept
lemnul nu plutește pe om el se bate în cuie acolo unde doare
un efect de anihilare a tot ce simțim și vedem
trece doctore
trec avioane

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 4 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Silvia Bitere, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook