Sorin George Vidoe

În acord cu anii fugari

Ninge în fiecare dimineaţă,
oraşul se odihneşte în liniştea zăpezii,
iluzia singurătăţii în marş triumfal
străbate străzile pustii,
mi-am pus în păr
petale de trandafiri albi
păşesc cu paşi resemnaţi
în acordul ritmic
al unui baston încovoiat de ani.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintire

În mine a murit cineva
îngropat sub rădăcina
unui pom uitat

pământul jilav
îl frământ în palme
şi mă-ntreb
dacă a fost un frate
o soră
sau duşman...

privesc frunzişul
ce freamătă răspuns
prin seva ce urcă
prin trup
în timp
către mine
ca o sărutare...

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Pe umerii slăbiţi
amurgul tot mai greu apasă
şi rezemat
sub mărul din livadă
stau în aşteptarea
acelei nopţi
în care liber
voi plânge liniştit.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna nesfârşită a vieţii

O, Doamne,
am ajuns să-mi văd amurgul
ca un copac ce-şi pregăteşte
în toamnă târzie
aşternutul hibernal.

Ca şi copacul de frunze scuturat,
mă văd un alt copac,
imagine nesfârşită a vieţii
în oglinda apelor netulburate.

Iar dacă vântul potrivnic din cer
nori negri semăna-va spre mine,
cu resemnare, în cele din urmă,
în propria mea oglindă
cu amintiri duioase
voi merge spre început.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul sfârşitului

În corabia mea
Mi-am urcat neamurile
Fiare şi târâtoare,
Vieţuitoare din adâncuri
Şi păsări din văzduhuri.

Mi-am lăsat soarta
În mâna tatălui meu,
Cârmaci să-mi fie
Peste ape
Purtat de vânturi aprige
Să-nfrunt talazuri înspumate
Spre ţărmul făgăduit.

poezie de Sorin George Vidoe din Jocul metamorfozelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

Pentru tine scumpă mamă
Îţi aduc în dar
Cântul cel fără de seamă
Cântul plin de har.

Doina, leagănul de sân,
L-ai cântat ades
Şoapta dragostei îngân
Cântul meu de vers.

poezie de Sorin George Vidoe din Stele de ceară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotând în alb

Din fiecare cuvânt curge
râu de lumină
ca o hartă
ce trebuie descifrată.

Un cifru de foc
ce topeşte cerul de gheaţă
al necunoaşterii
şi al neputinţei.

Spre vindecarea binelui
trebuie dezlegat adâncul neştiut
a unui ocean
de alte cuvinte...

Dezlegând misterul
neştiind să înoţi,
mori sufocat
în anonimat.

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegând pădurea

Alerg prin pădure
la întrecere cu vântul,
ascult chemarea
câmpii nesfârşite,
copacii stau muţi
şi le-nţeleg tăcerea,
zarea mă pierde
cerul se răstoarnă
şi fericit visez.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea spre casă

Stau în mijlocul unei întinderi de apă
privesc în faţă
nu zăresc pământul,
privesc în spate,
la dreapta, la stânga
pământ nu zăresc.
Am vrut să-mi strig disperarea
şi am privit în sus.
Am zărit o scară
ce şerpuia printre stele.
Am început să urc.
Fiecare treaptă era o oră,
fiecare treaptă era o zi,
un an, un secol...
sus, mai sus urcam,
la celălalt capăt
mă aştepta mama
cu braţele deschise.
Să nu râdeţi, prieteni,
am vrut să cuceresc universul.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineaţă albă

Într-o dimineaţă
nu am putut să mă scol,
zăpada îmi acoperise gândurile
iar schiurile cu care încercam s-alunec
se înfundau tot mai adânc
într-un somn alb
şi simţeam o dorinţă totală
să ajung la poalele dealului
de sub picioarele mele,
iar mama încerca zadarnic
să mă convingă că soarele e sus
şi visul căzuse din pat...

poezie de Sorin George Vidoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!