Poezii de Teodor Burnar
Nu-mi plac femeile cu măști
Nu-mi plac femeile cu măști
Te trag în piept făr' să respire
Deci pe asemenea jivine,
Nu poți decât să le urăști
Nu-mi plac femeile cu măști
Cele acoperite bine,
Nimicnicia le deține...
Sirene false pentru proști
Nu-mi plac femeile-jivine
Ce au întotdeauna măști
Rămâneți, fetelor, cu bine,
Vă las la oamenii anoști...
Încă ceva... nu-mi pot reține
Disprețul față de-aste găști.
Aviz femeilor cu măști!
Sunteți prea goale pentru mine
poezie satirică de Teodor Burnar (2020)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua amară
Mi-aș dori să mai bem o cafea
Fără zahăr, cum îți plăcea ție,
Să-mi ghicești viitorul în ea,
Și să râdem de orice prostie
Mi-ar plăcea să te știu liniștită,
Fără griji sau angoase deșarte,
Dar cafeaua e deja răcită,
Fără gust, fiindcă tu ești departe
Mi-ar plăcea să mai bem o cafea,
Nu-i a nimănui treabă cât face,
Fără tine degeaba o beau,
Bre, mămică, odihnește în pace!
poezie de Teodor Burnar din Nu voi fi niciodată ce vreți (Editura Scrisul Românesc) (iunie 2022)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să petrecem noaptea nucleară
Hai să petrecem noaptea nucleară,
Ne-om bombarda cu ce avem mai bun,
E radioactiv să umbli-afară,
Mai stai un pic, că e inoportun.
Sunt un Adam care-a mușcat ciuperca,
Și tu o Evă fără de noroc,
În depărtare cântă balalaica,
Un ritm rusesc, ca pentru cazacioc.
Așa că nu mai face pe cocheta,
Atacă-mă până ne estompăm,
De noi depinde să salvăm planeta,
De noi depinde să o îngropăm.
poezie de Teodor Burnar din www.teodorburnar.com (28 februarie 2022)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria Antoaneta
Sărută-mă fără să te gândești
Doar nu-i rațional ce facem
Vreau fără cap să mă iubești
La "ancien régime" ne-ntoarcem
Dă-mi cozonac și toarnă-mi și un vin
În țară nu e pâine, frigul rage,
Rusnacii cotropesc pe un vecin,
Dar toate astea nu ne pot distrage
De-om fi ghilotinați pentru iubire,
I-oi spune gâdelui să fie blând
Și ca să n-o încurce, sărăcuțul,
Să-ți lase ție ultimul cuvânt.
poezie de Teodor Burnar din Nu voi fi niciodată ce vreți (Editura Scrisul Românesc) (iunie 2022)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transatlantic
America nu plânge după nimeni,
E hâtră, somnambulă și nebună,
Pe drumurile ei întortocheate
Am rătăcit cu vise-o săptămână
Când treci Oceanul, să-ți pitești aleanul,
Căci strigă de sub tălpi huma străbună,
Aici românii mâncă aguridă,
Și-au dinții strepeziți după română
America-i nebună!
Rea, dar preafrumoasă,
Și drumurile ei le-aș bate toate,
Autostrăzile întortocheate,
Și liquor store-urile cu melasă
Tu grasă, tu obeză Americă,
Ce-ameninți să ne-nghiți pe toți și toate,
Să știi că te-am văzut și nu mi-e frică!
poezie de Teodor Burnar din Exerciții de liber arbitru (2020)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde pot să te reclam, iubito?
Ești ceva ce nu poți să ignori,
Simt că s-ar putea să mă omori,
Nu am nici o șansă să-ți rezist,
Tu ești știrea, eu sunt jurnalist...
Drumurile noastre se despart,
Dar apoi din nou se întâlnesc,
E aici ceva diavolesc,
Nu voi să te scap, nici să te-mpart
Blestemată ziua dinapoi,
Căci eram doar unul, azi sunt doi,
Când îți iei ăst chip dumnezeiesc,
Unde să reclam că te iubesc?
poezie de Teodor Burnar din teodorburnar.com
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog să-mi luați temperatura (pledoarie pro-vaccinare)
Vă rog să-mi luați temperatura,
Cred că am grade în exces,
Mă inflamează scriitura
Și vânzoleala fără sens.
Am înțeles, e pandemie,
Ești prost de nu te vaccinezi,
Și ești un strălucit, mărie,
Dacă cireada o urmezi.
Nu mai e loc de omenie
V-ați izolat să nu o luați
Miroase greu, a scârnăvie
Și neuroni carantinați.
Până v-oți reveni în fire,
Până ne-om revedea curând,
Vă rog, cu multă deferență:
Băgați-vă un ac în fund!
poezie de Teodor Burnar (30 septembrie 2021)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Teodor Burnar, adresa este:
