Poezii de Teodor Dume, pagina 12
Un ultim gest...
începe să plouă fără vânt și
fără nicio legătură cu Dumnezeu
(deși înțeleg că și Dumnezeu a fost trădat)
stropii mi se lipesc de piele
ca o durere
de parcă
toată rostogolirea asta
ar începe din mine
din slăbiciuni îmi fac ziduri
printre care mă plimb
apoi o să mă furișez
înspre un loc
unde să- mi pot curăța
rănile pline de așchii
din singurătăți
o să-mi construiesc biserici
la altarul cărora o să vină
toate femeile pe care le-am iubit
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva între mine și tristețea lucrurilor există un suflet
De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu știam că există
și că-l moștenesc de la tata)
țin ochii larg deschiși cât să
încapă Dumnezeu
disecreția
sentimentele și iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns
astă-seară am impresia
că cineva se uită la mine
ca la icoana agățată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
își ascundea tristețile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut și nu a făcut
miroase a busuioc uscat
e multă liniște în oftatul nopții
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva prin voi, prieteni...
umblă ura ca în ceasul sfârșitului
și crește ca un aluat
nu-i bai
zic
faceți-o pietre și
aruncați cu ele în mine
nu vă sfiiți
e bine să răbufniți ca
durerea din rana ascunsă sub piele
în cele din urmă vin consecințele
cu scâncetul abia perceptibil
o să constatați că
eu nu exist pentru voi
și nici voi nu existați
în ochii deschiși ai lumii
și ce altă durere mai mare
să nu poți să-i privești în ochi pe cei vii...
poezie de Teodor Dume din Față în față cu mine
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Virgula dintre viață și moarte
timpul meu e un autovehicul
cu motor pe lacrimi
din când în când
îi verific vâscozitatea
între degete
precum
nisipul gâtul clepsidrei
ca să-mi pot căra umbra
uneori trecem unul prin celălalt
până la dizolvare
lichidul nu are vâscozitatea zilei
și nu permite nicio trecere înspre mâine
știu doar că
ultima picătură
îmi va contura chipul
pe nisipul dinspre răsărit
poezie de Teodor Dume din Ferestre spre marginea lumii (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet învelit într-o lacrimă de mamă
Auzi mama
deseori stau așa cu tâmpla
sprijinită de cele două degete
pe care ni-le ridicam
în semn de jurământ
atunci când
mă întrebai dacă am mințit
sau nu când mai inventam
câte o scuză
la gesturile mimate
pe care știu că
nu îți erau pe plac
știu că tu mă privești
de acolo de sus și mai știu că
uneori spartura cerului
e mult prea mică
pentru a mă vedea
așa cum sunt
știu că au trecut
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume (4 noiembrie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfințit
asfințit -
mâinile cerului
pline de sânge ating pământul
poezie de Teodor Dume (2019)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ștergarul în care mi-am uitat copilăria
locul din care nu fug niciodată -
copilăria
m-am născut în ziua în care albul din cireși plesnea de culoare
cerul lăcrima pe la margini
mama se pregătea să învelească sarmale în foi de varză acră
(ultima fiertură dinainte de paște)
câteva gânduri mocneau printre cuvinte...
calul vecinului era dus la plug între hatul lui Mitru din deal
oricum nu avea cine să-l înhame la căruță
tata plecase la muncă
îl năcăjea plecarea la patru fix dimineața pe jos cinci kilometri
uita de mama și de burta ei țuguiată ca o pâine
scoasă din cuptorul de după casă făcut de străbunicul
înainte de război...
așa m-a născut mama neajutorată
fără doctor într-un ștergar alb
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume din carte:exil în durerile altora
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Așa moare viața
ești bogat și totuși nu ai nimic
și asta pentru că
nu îndrăznești să te uiți
înlăuntrul tău
nu îți privești soția și nici copiii
cumperi lucruri de nimic
lumea se învârte în jurul
banilor tăi
de Dumnezeu nici că îți pasă
noaptea pășești printre morții din gînd
care nu îți dau pace
te micești pe dinlăuntru
de ură și invidie inima
ți-e prinsă pe sloiuri de gheață
nu mai e loc de nimic
nici chiar pentru tine însuți
de la o vreme ți-se face frig
de dincolo de zid privește Dumnezeu
dar taci...
[...] Citește tot
poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu puneți întrebări...
Sfredelesc timpul la doi metri
jumătate sub pământ doar
cât să încap eu și
toate singurătățile
poezie de Teodor Dume din Durerea din spatele cărnii (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dus...
mă simt ca două șine pe care
se aleargă și
nu se ajunge nicăieri
mi-am cumpărat și bilet
doar dus...
în rucsacul de pe spatele încovoiat
am pus o fotografie
un fir de busuioc și
puțin din singurătate
pe lângă mine trece o umbră
o salut dar nu-mi zice nimic
oare, nu mă recunoaște?
poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Teodor Dume, adresa este:
