Poezii de Traian Abruda, pagina 2
Tinerețe fără fețe la bătrânețe
dacă un bărbat criminal în serie
se poate căsători din iubire
cu o femeie criminală în serie
atunci de ce un el și un el sau o ea și o ea (...)
fără gânduri negre și cazier
tot din iubire tot din iubire tot
din iubire nu s-ar putea lua și trăi
împreună până la adânci tinereți
fără ca în unele dimineți
să-și scuipe atât de amar în pahar
suma dinților fețe-fețelor?
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urșii albi
cei cu orientare sexuală nord-vest
spre deosebire de cei
cu orientare sexuală sud-est
se zice că ar fi mai mult luminați pe
bază de analize de steaua polară (?!) nu
puțini dintre ei au întemeiat
familii numeroase și fericite în boreală
egalitate de șanse cu urșii fecunzi
atât de albi plutind pe banchize
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimirea
ah, au trecut o sută
de ani de la marea unire
o secundă abia
de la mica sclipire (?!)
de geniu a creatorului
care ne ține în viață
și în această uimire
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O anumită oră
noapte bună, eu urc
la volan, așa ca de-ntâi
ianuarie mă și pierd
înspre graniță la cenad (?!) - la o oră
distanță de ovarele tale
frumos născătoare de mit
uri cu morți pe șosea
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rococo
nu stătea unul
peste altul nu stătea
înfloritor, tatăl murise - mama
mai supraviețuia
ca decor
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
norii s-au mai personalizat spre a
pus dar stau
în chip de premii grammy peste chat
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

20 de secunde
dis de dimineață am ieșit
din camera mea
am intrat
după ce am străbătut cu strănut coridoare
în baie 20 de secunde
în bucătărie 2 țigări o cafea o pastilă
am intrat
din nou în camera mea cu poeme pe șervețele de șters
praful strălucitor al dimineții de martie interzis
nu
am completat declarații de bune
intenții am scris
asta în 20 de secunde
se miră
până și talentele mele
izolate artistic
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât e vară
în anu care ne-a rămas
plec un fragment la casa de la țară -
să te obișnuiești fără mine
(o pace comună, cornută)
măcar cât e vară - mă car
cu buza cusută și nu spun
cu voce nimic: ușor să împungă
în inimă să te doară! măcar
cât e lumina ca varu și-i vară
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gioconda fără sur râs
numai în ziua aceea cu pânze de nori
numai spre orele prânzului
u n e o r i
numai în secunda lipită ca un
plasture de călcâi în jurul gurii de căpătâi (?!)
gioconda nu
a surâs și a câștigat spectatorii în carne
și oase n-a surâs deseori
nu s-a râs
în spatele ei sur-prinzător de bărbat o
primat între doamne misterioase
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până aici ți-a fost ! urlă
lupul ultramarin către scu
fița de un bej absolut odios
ea
prin pădurea bunicii e palidă palidă
nu pentru că așa s-a născut
ea
e palidă pentru că se dezbracă prea des
în umbra copacilor
el
lupul ultramarin s-ar hrăni fără greață
acum cu ceva vegetal
de
exemplu cu o fetiță cu pielea
cusută din frunze scăzute
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Traian Abruda, adresa este:
