Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Traian Demetrescu

Poezii de Traian Demetrescu, pagina 2

Șireata

Ea caută în sân scrisoarea,
Pe care-aseară i-am cerut-o;
Și de o dată-ngălbenește
Șoptindu-mi: "Am pierdut-o!"

Dar când mă uit adânc în ochi;
S-o văd că minte nu e greu;
Și liniștit o rog atuncea,
S-o caut eu.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Magdalena

Când jalea vântului tomnatic
Prin desfrunziții arbori trece,
Tu te gândești la baluri, doamnă, -
Eu mă gândesc la soba rece...

Când primii fluturi de zapadă
Plutesc în zarea albicioasă,
Tu te gândești la rochii scumpe,—
Eu mă gândesc că-s zdrențuroasă...

Și când în nopțile de iarnă
Cânți la clavirul tău, visând,
Tu te gândești că ești iubit㠗
Eu mă gândesc c-o să mă vând...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dușmani

Eram prieteni vechi, odată,
Ba din același sat,
Și pentr-o 'mpărăție 'ntreagă
Noi nu ne-am fi certat.

Dar într-o zi de sărbătoare,
Mergând pe câmp agale,
C-o fată, dintr-un sat aproape,
Ne-am întâlnit în cale.

"A cui ești, fa?" — i-am zis în treacăt
"Ia stăi din mers o leacă..."
"A cui să fiu?" — ea ne răspunde,
"A cui o ști să-mi placă..."

Atât a trebuit: o vorbă,
Și-un semn cu salba mâinii, —
Și dintr-o vorbă de muiere
Azi ne mâncăm ca câinii...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unei femei

Tu ai plecat cu sufletul nostalgic
De ceruri largi, de vecinici primăveri,
În țara caldă unde totdeauna
Sunt înfloriți frumoșii palmieri.

De pe la noi ce vești să-ți dau, iubito?
Nu sunt nici flori, nici rândunici... e iarnă...
Și simt că peste inima mea tristă
Uitarea ta începe să s-aștearnă...

O! Vino mai curând... de mai ții minte
Cuvintele șoptite la plecare,
Și plânsul meu ce mi-l ștergeai cu părul, -
O! Vino mai curând... și adu-mi soare...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ave-Maria

Ave-Maria... Și spre bolta
Mărețului și trist altar,
Fermecătorul glas de orgă
Se-nalță ca un plîns amar...

În sufletele credincioase
Cad notele mîngîietoare,
Cum peste frunzele de toamnă,
Amurgul razelor de soare.

Îngenunchiată înaintea
Crucificatului Hristos,
O palidă prostituată
Plîngea ca un copil duios.

Și-nmărmurită în durerea
Religioasei aiurări,
Părea de veacuri că așteaptă
Cuvîntul ultimeî iertări.

poezie celebră de Traian Demetrescu (1894)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi

Pe când trăiam fără să știu
Ce e iubirea și durerea,
Mereu doream să le cunosc
Și să le împărtășesc puterea.

Azi când trăiesc știind ce e
Iubirea ca și suferința,
Îmi pare rău că n-am știut
Să prețuiesc ce-i neștiința.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sfârșitul

Când simți că moartea e aproape
Să stingă-n veșnicu-i repaos
Viața ta — cum într-o clipă
Se stinge-o stea pierdută-n haos;

Priveliștile depărtate,
De peste lanurile vieții,
Ți-apar ca niște zări albastre,
Sub strălucirea dimineții;

Convoiurile de iluzii
Revin din negrul lor apus,
Și trec din nou pe dinainte-ți
C-un farmec dureros, nespus...

Păreri de rău se-ngână-atuncea
Cu ultimele-adânci suspine,
Că pentru totdeauna moare
Și lumea care-o porți în tine.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cireșele

Doamnei M. C.

— "Dă-mi, fa, cireșele!..." Ea tace,
Dar ochii ei, uimiți, îi spun:
"Auzi, cireșe în Decemvre!...
Zău, mă băiete, ești nebun!"

— "Dă-mi, fa, cireșele!..." Ea coase
Cămașa-i prinsă în ghierghef,
Și-l lasă-n voie s-aiureze:
Îl vede ea că e cu chef.

— "Dă-mi, fa, cireșele!..." Ea râde,
Pricepe făr-a-l întreba;
Și-acopere cu mâna sânul,
Șoptindu-i rușinoasă: "Ba!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Același farmec...

La Nord, în țările ploioase,
Cu melancolice popoare,
Sunt visători ce plâng și sufăr
De nostalgii de soare...
Și, rar, când cerul le trimite
O rază caldă, o zâmbire,
În loc să cânte, să renască,
Ei mor de fericire...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copii

E un copil! E o copilă!
Sunt amândoi copii!...
Iubirea lor e o idilă,
Cum sunt prin poezii...

Furiși se întâlnesc adese,
Și el îi recitează
Sonete din Musset culese;
Ea tace și oftează...

El cu o vorbă mintea-i fură
Și-o farmecă, șiretul!
Dar se lovește peste gură
Că i-a șoptit secretul...

Cu șoapte calde și timide
Iubirea lor și-o-ngână,
Iar întâlnirea lor se-nchide
C-o strângere de mână.

[...] Citește tot

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 6 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Traian Demetrescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Traian Demetrescu

Traian Rafael Radu Demetrescu
Pseudonim: Tradem

poet pre-simbolist minor

Evenimente biografice

Fani pe Facebook