Poezii de Tudor Gheorghe Calotescu, pagina 14
După ce ne băgăm sub cer
să nu ne mai vadă toate lighioanele
stingem luna cu o suflare din inimă
tu îmi numeri femeile de pe piept
ca pe niște evenimente solare cu umbreluțe de paie
apoi ne îmbrățișăm ca să nu ne rătăcim
din când în când nu mai știm cine care mai e
dar ne căutăm disperați buzele
să respirăm cumva dincolo de plămâni
printr-un fel de branhii
care strecoară iubirea din transpirația frunților
întotdeauna sfârșim goi pe un câmp înmiresmat
tu albă și cu un zâmbet care pomenește raiul
eu despletind inutil margaretele
adâncit într-o oboseală frumoasă
în care fiecare soldat devine fluture
iar bombele atomice
recipiente cu șampanie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După fiecare victorie mai înalț o poartă
prin care îmi trec oasele spre veșnica amintire
oricum nu există destule înfrângeri
pentru câte ode ale bucuriei pot fi cântate vreodată
nici destule bulevarde ale biruinței
pe care să mărșăluiască descompunătorii de eroi
doar o albă cărare între două nopți și o scară
pe care să ne coboare din neant când visele când roua când cine mai știe ce blestem
uneori îngeri alteori demoni fiecare cu durere
..................................................
doar lacrima ascunsă din spatele fiecărui strigăt de asalt nu mai are vreme să curgă
ori doar se amestecă cu teama de a nu muri ridicol fără o semeață movilă de pământ drept templu
....................................................
sunt un gladiator vremelnic într-un circ nemuritor
poate de aceea simplitatea cercului nu se lasă spusă
oricâte cuvinte aș șlefui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atâta înghesuială de cuvinte
tocmai în sufletul meu tăcut
de parcă s-ar putea construi ceva din aer
și un pic de salivă ca liant universal
chiar nu mai știu ce e cu mine
de aș tot vorbi ca și cum s-ar termina vorbirea
poate din teamă să nu las tăcerea stăpână
pe ultima mea speranță
oricum nu am să învăț niciodată
măsura iubirii
o să mă tot adâncesc ca un idiot
în propria mea dorință
căutând în spatele lacrimii
zâmbetul etern
nimeni nu e vinovat
că eu sunt așa defect
încât îmi acopăr tăcerea și tristețea
în cuvinte colorate
care vor rămâne punte
între plânsul venirii pe lume
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E firesc să te adâncești în tăcere
oricum cuvintele doar amplifică prăpastia
precum un ecou învârtit pe un zbor de erete
dar oricât ai crede în legi eterne
și teoreme îndoielnice
într-o zi vei plânge timpul
petrecut în fața unei table întunecate
de o mie de ori ștersă cu lacrimi
demonstrând doar pentru tine
o axiomă închisă într-o altă axiomă
știu că e firesc să te simți zdrobită
precum un coș de struguri roșii
într-un vas de stejar
în timp ce eu te sorb
ca pe un leac
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E nedrept să dansezi cu Fred Astaire
sau mai știu eu cu ce galaxii impunătoare
răsucite ca o vată din zahăr pe un băț invizibil
în timp ce mi te agăți de suflet ciorchine
ca într-o formulă organică complexă
iar în toată această căutare prin tine
mă strângi ca pe o margine de lume
fără să te uiți deloc în ochii mei
știu că îți pare firesc să dansezi așa
ca și cum gravitația ar fi o povară pentru alții
apoi să te plângi de cârcei galactici
ca de o boală firească printre muritori
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o liniște nefirească în agora
amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esență
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greșeală un clopoțel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreația mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălășuit șarpele
nu se aude nici măcar o șoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar și împotriva curiozității feminine
e o liniște nefirească printre oameni
doar iubire și pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colț plânge creatorul
că și-a pierdut jobul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o liniște nefirească în agora
amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici
iar filozofiile se întorc cumva la esență
acolo unde întrebările sunt practic nule
sau poate tind spre ceva mult prea de nepătruns
lovesc din greșeală un clopoțel alb
lumea se întoarce în rai ca din recreația mare
acum e o grădină modernă
modificată genetic
iar de buruienile în care ar fi sălășuit șarpele
nu se aude nici măcar o șoaptă sâsâită
doar un recipient cu glifosat aproape gol
uitat nereciclat la umbra unui măr stropit
contra tuturor dăunătorilor
dar și împotriva curiozității feminine
e o liniște nefirească printre oameni
o nemărginită iubire și pace
nu mai moare capra niciunui vecin
doar într-un colț plânge creatorul
că și-a pierdut jobul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefanții se leagănă pe o pânză încăpățânată
țin minte ca acum primul meu întâi iunie
ne-au pus diapozitive cu scufița roșie și capra cu trei iezi
purtam rochiță bleu și eram cel mai înalt
trăgeam de codițe o colegă și împărțeam pachetul
cântam zece negrii mititei cu mâinile la spate
descâlceam primele semne de întrebare
cu ochii ațintiți spre soare
arhitect al castelelor din cuburi de lemn
găsitorul batistuței
mogâldeață purtătoare de stea în piept
într-o lume paralelă cu raiul
donează aripi de înger omizilor
copilul este încă acolo pe un deal verde
adună margarete lângă un stâlp imens de metal
zburdă ca un miel alb rătăcit de turmă
călărește norii și botează mușuroaiele
khufu kafra mikerinos
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eli eli lama sabactani
doamne
te strig
nu ca să-mi răspunzi
nuuuuu
te strig doar așa
ca să știi
că știu
și mă hrănesc cu trupul tău
și-ți beau cu nesaț sângele
apoi sărbătoresc fiecare patimă
cu speranța învierii
te crucific în fiecare zi
pentru fiecare nou toma
iar prin fiecare celulă îți bat piroane
spre liniștea caiafelor
și îmi primesc arginții cu infatuare
doar pentru un sărut
dar mă lepăd de tine de trei ori câte trei
cu fiecare drum al crucii
cu fiecare nouă coroană de spini
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elixirul fericirii este zeama de cucută
poate și cifra unu
golgota cui ne-a lăsat de ales între nimic și nimic
și doar un pic de cer sub o umbrelă
cât să-mi pară rău de inocența pierdută
sub o lună înșelător de plină
greierii cântă imnul scufundaților de pe titanic
de parcă ar ști unde începe dezastrul
cântă sălbatic și fiecare animal domestic din mine
chiar și albăstrelele promit să repete refrenul
ca pe o ploaie verde de dincolo de rai
tu să taci și să visezi pe muțește
că de nu o să-ți dau să împarți infinitul la doi
ca să vezi și tu cum se leagă neantul de neant
printr-o singură axiomă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Tudor Gheorghe Calotescu, adresa este:
