Tudor Gheorghe Calotescu

Enormităţile din lumea fericirii

se rostesc din inimă
de parcă te-ai adresa infinitului
din postura de stăpân
e o dovadă că nimeni nu foloseşte creierul
şi la ce naiba să gândeşti
apoi să măsori de 7 ori
şi să tai o singură dată
din această eroare de imensitate
oricum ar fi inutil
prin fericire se trece en fanfare
cu simţurile excitate
pipăind fiecare extremitate
ca pe un drept la eternitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sărut cerul

şi când ninge şi când plouă
şi pe senin şi pe furtună
mă închin dimineaţa soarelui
ies apoi cu inima în pragul lunii pline
mă rog stelelor ca şi cum mi-ar auzi zbuciumul
nu caut capete de lume ci îmi văd de mersul înainte
din prăpastie în prăpastie în căutarea odihnei
îmi trimit gândul dintr-o lume într-alta
culeg cu buzele iertarea din roua florilor
tot cu buzele săvârşesc păcate nenumărate
oricum e inutil să numeri la infinit
pe altarul fierbinte al trupului aprind candela
şi-mi trec toate supernovele prin simţuri
cât să mă bucur de univers cu ochii închişi
între două naşteri şi o moarte
nu sărut icoane zugrăvite de sfinţi impotenţi
nici pe cele aurite nici pe cele din argint
nu-mi fac cruci idioate şi nici nu aduc jertfe miei
doar mă aplec în mine şi apoi mă ofer tuturor

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţial sunt în continuare nedumerit

convins că m-a adus barza
priveam cu dragoste din balcon cuibul
aşezat strategic într-un stâlp de lemn
iar zborul lor îmi era cunoscut
aproape că m-aş fi aruncat în gol de la etajul 7
dacă tatăl meu nu mi-ar fi spus răstit
ceauşescu e tatăl tău
şi nu trebuie să dai precum el din mâini
până la urmă chiar o să zbori

după ce mama mi-a zis că sunt copilul cerului
că dumnezeu e singurul meu tată
am auzit de darwin şi teoria evoluţionistă
apoi ea a plecat prea devreme la El
şi m-am înscris la cercul de ateism
să dezleg misterul materialismului dialectic

iată că statul nu mai cloceşte oul lui columb
dar sunt în continuare lipsit de orizont
iar după ce dumnezeu a făcut cerul şi pământul

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

tu îmi dai iubirea
ţie îţi datorez cunoaşterea
pentru tine vânez stele
şi culeg floril în răsărit
sorb în tăcere roua ochilor tăi
lacrimă ce înalţă zidirea
între cer şi pământ
tu eşti durerea ce-mi aduce fericirea
frumuseţea încântarea dăruirea
locuinţa inimii mele e în sufletul tău

femeie
doar tu eşti calea
pe care ne vine iertarea
pântecul tău naşte infinitul
tu eşti biserica omului
tu eşti înălţarea lui
fără tine nici Isus nu se năştea
pentru tine femeie
El a înviat

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea este ca o intersecţie nesemaforizată

lipsită de priorităţi şi reguli
în care oricât te-ai asigura
s-ar putea întâmpla un nefericit incident
dar totuşi
te uiţi în dreapta
te uiţi în stânga
şi apeşi acceleraţia
poate poate vei scăpa nelovit
în fericire

vezi tu
sunt fanul declarat al cercului
acel loc geometric unde
până şi drifturile
sunt perfect predictibile
şi ameţitoare
precum o clipă de fericire
poate de aceea
mie îmi plac sensurile giratorii
şi cumplita regulă a priorităţii

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea ocupă un spaţiu mult prea strâmt

poate unde sunt atâtea dureri în inima mea
încât nu mai ştiu cum de încape
şi puţinul acela de beatitudine
timidă
poate cumva supărată
pe cât de multe lacrimi adun
din zborul crud al buburuzelor
sau din treceri albe de licurici
prin noapte
ca şi cum minunea acesta de viaţă
ar sta la murat

mă cert uşor şi apoi râd descătuşat
ca un saltimbanc care a reuşit saltul mortal
din prima naştere

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit este punctul liber şi neatârnat nimănui

prin el pot trece un infinit de drepte
într-o nesfârşită rotire axiomatică
pe când între două puncte
e loc doar de o dreaptă
unică şi de netăgăduit
ca un jurământ
poate de aceea când mă închid în mine
ca un punct liber şi neatârnat nimănui
am momentele mele de tăcere
simple şi aproape de netăgăduit
în care studiez neantul absolut
ca pe o bornă etalon de infinit
ruptă cumva din sistemul universal de măsuri
într-o clipă de nesimţire
şi mă tot întreb de unde până unde
am dreptul să visez conexiuni liniare
ca pe un banal exerciţiu
pentru eternitatea
de dincolo de moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericita adiere mortală

ca o iertătoare lamă de ghilotină
îmi desparte gândul de inimă şi teama de teamă
ca într-un ciudat star wars rulat pe un ecran plat
multiplicat la infinit într-un tunel fără cap
precum într-un aparat cu rezonanţă magnetică
iar dintr-un scaun kaki prăfos de regizor
un pic cam rupt de atâtea foieli
se aude un sec "tăiaţi"

mă uit cu gura căscată cum alunec în neant
cum o umbră în propria-i umbră
trei doi unu
start

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbe asfaltul şi se crapă ţărâna

se tânguie în dungă clopote din frunze uscate
şi e doar luna lui cuptor
ca atunci când visam la cerbi albaştri
mai ştii pădurea
mai ştii cărarea
mai ştii ceva din luna aceea mult prea rotundă
sau doar visam de nebun într-o barcă goală
pe un lac mult prea adânc pentru moarte?

între timp am iscodit izvoarele
acum secate parcă de o lume mult prea lume
şi-mi trag o parte din lacrimi
ca pe un târâş de lemne retezate de tinere
ca să nu le mai doară rădăcinile
ca să nu mai viseze aiurea la stele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de măr şi gust de gutuie

se amestecă cu mustul şi miezul de nucă
iar un fum subţire şi alb se ridică spre cer
parcă nu dintr-un coş zidit ci direct din pământ
ca şi cum pe undeva aproape iarna mă strigă
dar totuşi e atât de mult verde toamna asta
încât şi tristeţile mi par crude
lipsite de experienţă
precum un ghiocel ieşit în mijloc de decembrie

ascult frunzele cum se roagă vântului
caut prin trifoi urme de căprior
şi aştept să-mi cadă stele pe gânduri
pe când o bufniţă zboară precum o nălucă
iar max nu ştie să latre frumos nici la lună

ridic o nucă să nu prindă rădăcini
o sfărâm cu blândeţe de malac
şi-mi astâmpăr setea cu un strop de rouă
ca şi cum m-am născut bătrân
spre a muri copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!