Poezii de Tudor Gheorghe Calotescu, pagina 28
Nu știm nimic despre nimic, dar ne credem zei
amestecăm aproape inutil nimicul cu deșertăciunea
ca pe două substanțe chimice într-o eprubetă
apoi căutăm un catalizator numai bun de o minune
scriem ecuația reacției și o verificăm de neant
trecem cu rigoare în catastife acest dezastru
ca pe reușita tuturor reușitelor
și punem de o recunoaștere universală
uite bre cum se așează infinitul la picioare
ca un cățeluș iubitor în așteptarea jucăriei
nu ți se pare totuși suspect
că nu au dat încă știrea la nimic tv
deși pare profetic să numești nimicul NIMIC
nimic nu poate fi mai nimic decât nimicul
oricâte alte nimicuri am încerca să le transformăm
în ceva important
cu o oarecare solemnitate
dusă spre absurd
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu știu dacă o să întorc și obrazul celălalt
cum nu știu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulțimi idioate de sinucigași anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când și o floare de colț
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mișcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârșire
cu un rost determinat
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu știu să negociez clipele
când mă privesc prin niște ochi zâmbitori
și-mi țin inima legată fedeleș
să tacă, să nu bată
să nu strice prin vreo sistolă grăbită
cine știe ce minune
declarată obișnuită de un notar stelar
nu știu să număr invers
am uitat și de unde încep poveștile
dar mă trezesc pe o jumătate de lună
căutând printre vise
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut
nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt Dumnezeul furnicilor
dar mă dor toate mușuroaiele
desfăcute de curiozitatea mea
fiecare lume în care mi-am băgat nasul
fără să înțeleg dezastrul produs
doamne câte bariere puneam în calea lor
ca să-mi verific teoriile copilărești
doar așa
ca să văd până unde vor răzbi
interveneam despotic
într-o lume pe care nu o înțelegeam
din joacă
un uriaș fără minte
și nu pot să nu mă gândesc
că un copil din stele flămând de cunoaștere
se joacă din când în când
cu lumea noastră
doar așa
ca să vadă până unde putem răzbi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu suntem liberi decât pentru un țipăt
apoi începem sclavia interesului
prin egocentrism și dorința de a avea
de fiecare dată mai mult
de fiecare dată altceva
și aproape niciodată doar ceva necesar
ca într-o reclamă la ciocolată
poate doar suferința din care se naște arta
ar putea aduce un strop de libertate
cât o ardere de meteor
preț de un zâmbet
dar
cu certitudinea dată de atracția universală
doar libertatea de țipa după o viață intrauterină
e unica libertate înaintea sclaviei maxima
numită viață
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te răstignesc decât din iubire
pe un pat încă alb
ca o prapastie
ca un hău
numai bun de o prăbușire în doi
ca o împerechere de libelule
în căutarea momentului acela
unde să nu mai știm nimic
care ne apropie cumva de rai
ori doar de iadul acela
unde vom putea să scriem poezii
ca și când ne-am împărtăși orgasme
apoi obosiți de respirat cuvinte
ne vom culca îmbrățișați
unul în altul în așa fel încât
inimile vor bate pe aceeași parte
iar visele se vor împleti
precum o coadă de cosânzeană
vezi iubito
cum putem sa ne iubim în sine
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu toți nebunii culeg din lună vise
doar cei care bănuiesc
dincolo de a fi
existența
dincolo de a iubi
iubirea
felul acela de alienați frumoși
care aduc viitorul în prezent
prin sinele lor
nu toți dezaxații împart cerul
în fâșii de curcubeu
arcuite fără vrere peste somn
în aripi de fluturi
buzdugane de zmeu
plete de Ilene Cosânzene
nu orice purece ajunge în stele
nu orice muritor încalecă timpul
ca pe un bidiviu fantastic
de jar mâncător
poate că și eu sunt din când în când
voinicul nimănui în căutarea dorului
[...] Citește tot
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu tu luntre, nu tu punte
doar saci cu nisip încă virgin
neînvățat nici cu risipitul clipelor
nici cu trupurile topite din iubire
o lună cât mai nouă până-n zece zări
drept ofrandă pentru lacrima oprită-ntr-un efemer
ochi întors a dincolo de viață
spre prăpăstiile gândului ca o promisiune de acolo
nu mai este nicio cale nici mai albă nici mai vie
de parcă scările timpului se adâncesc în cerul moale și circumvolut
ca într-un început nesigur de creier galaxie
din ce în ce mai cenușie cale a robilor
cât să-mi caut două flori albe de pus aminte
nu tu luntre nu tu punte
doar clepsidre afumate de privit eclipsele
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vei mai fi altfel decât a mea
nebunia atingerii
te va urmări prin toate celulele
ca o profundă mutație genetică
îți vor înflori sânii precum nuferii
în plin deșert din ochii îți vor crește oaze
iar brațele vor înota precum delfinii
oricât te vei opune
oricât vei vrea să eviți acest dezastru
te vei prăbuși definitiv în inima mea
precum se prăbușesc stelele în ele însele
și să nu crezi vreodată că e vina mea
iubirea acestea mă omoară la fel
de parcă mi-am răstignit toți dumnezeii
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Tudor Gheorghe Calotescu, adresa este:
