Tudor Gheorghe Calotescu

Opreşte depresia asta galactică

nu mai lăsa poeţii prin stele
nu vezi că e plin de găuri negre
pasul şi dezastrul
ceasul şi apocalipsa
miliarde de vreascuri
din vise care au uitat primăvara
nici măcar un amnar
cât să mai speri că se vor întoarce
nu vezi că au rătăcit şi ultima luminiţă
călăresc orbecăind prin întunericul din ei
se cred muritori
caută fericirea prin oase
ca şi cum nu le-ar mai ajunge durerea
să-şi boteze visele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele sunt un fel de crescătorii de oameni

ca marile complexe zootehnice
ca vestitele sere de la Işalniţa
ni se dă porţia zilnică de hrană
ni se administrează antibiotice
şi ne pregătesc de plătit taxe
un fel de producţie umană
dar ca şi vacile porcii si puii de avicola
ca şi toate aceste complexe de făcut profit
emanăm prea multe noxe
mult prea multe pentru ca într-o zi
să nu ne înecăm în propriul nostru rahat

între timp ne amăgim că suntem o lume minunată
ne arcuim frumos şi culegem flori de cireş
admirăm poate ultimii fluturi
şi ne aplaudăm singuri
de restul necazurilor e de vină dumnezeu
sau uneori dracu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât aş vrea să nu mă doară

înţeleg suferinţa ca pe o cale spre fericire
niciun cer nu creşte fără sămânţa gândului
cum nicio vietate nu ar trăi fără iubire
nici frunzele nu ar face fotosinteză
dacă nu şi-ar iubi copacul
nici măcar ghimpii
nu sunt scutiţi de floare
fluturii nu aleg
se lasă purtaţi de simţuri
cum trântorii zboară să împlinească stupul
orice minune presupune un gând

rostesc cu iubire cuvântul cale
singurul vector care pregăteşte cerul
să-mi accepte visele

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât de mult iubesc să mistui iluziile

din când în când te-aş inventa
să am cu cine împărţi întrebarea
dar nici măcar brevetul acesta
nu mă mai satisface
aşa că mângâiaţi-mi orgoliul
să-mi crească aripi de soprană

nu căutaţi în zadar esenţe pe un câmp sterp
răsturnaţi-mi cuvintele în mocirlă
de aici s-ar putea întoarce mai bogate
şi nu vă amăgiţi că este uşor să râzi de moarte
ca drept exemplu eu am ales să râd de viaţă
în hohote ghemuit până-n embrionul universului
doar e mult mai lesne să dobor un măr din pomul interzis
decât să număr frunzele care l-au făcut roşu

la naiba cu toate limbile inventate doar aşa
ca un moft într-o seară de amor
cu fluturi roz şi vise mov
dincolo de amestecul divin

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi creşte poezia asta nu ştie
dar creşte de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânţă de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
şi eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi aşeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi priveşti buzele cum tresaltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile nicodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricâte afişe cu zei aţi pune pe cer

nu votez niciodată cu nemuritorii
sunt genul care fluieră în biserică
şi nu-mi plac stăpânii nici când sunt pictaţi
nici când fac promisiuni electorale
pentru că nimic din nimic nu e ceva niciodată

sunt copilul haosului
mă lupt cu ordinea aceasta nefirească
tremur de unghiuri drepte şi puncte egal depărtate
îmi vine să strig ca un lup care nu vânează luna
şi îmi trec toate căprioarele prin inimă
ca pe un bulevard al frunzelor galbene

nu-mi strigaţi să intru în rând
sufăr cumplit de claustrofobie stelară
nu ridic păpădiile niciodată mai sus decât pot sufla
nu din cunoaştere
nu din cine ştie ce regulă
ci pentru că îmi place spectacolul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când îţi vei putea articula durerea

nu-mi rămâne decât să visez la petreceri fistichii
în castele de piatră şlefuită aşezate parcă în ciudă
la confluenţa dintre iluzie şi deja-vu
muzica s-a retras în coloanele înalte şi reci
iar orga pare un mormânt ciudat al unui zeu rătăcit
între caraiman şi poiana soarelui
sau poate e doar un faraon în căutarea sfinxului
înainte ca acesta să-şi găsească odihna din bucegi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă ne vor asculta şi gândurile

dacă nu cumva o fac deja
poate că în felul acesta nu va mai înjura nimeni pe silenţios
nu vor mai fi nici secrete
vom învăţa să fim un gând
cine să-şi mai permită dizidenţa
lumea nu va fi mai bună dar măcar o vom şti toţi odată
ce ne facem însă cu poeţii
nici ei nu ştiu câteodată ce gândesc
darămite cogeamite serviciu secret
lovit în plex de insecretomania mondială
......................................................................................
până la urmă cineva va voi să cunoască şi gândul necuratului
dar poate nici dumnezeu nu o poate face întru-totul
.............................................................................................
iar între două numărători paralele
cu certituine
întotdeauna cineva va pierde

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă în ciuda luminii întunericul leagă stelele

cum să nu întreb cum stă soarele agăţat acolo
ca un fruct într-un copac invizibil
dar cine să-mi răspundă din pustiul cunoaşterii
oricum în catedrala aceasta nu se trage clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă nici în dungă nici la sărbătoare
de teamă să nu cadă galaxiile în ele
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina de atât adânc

chiar dacă mă întreb ca un idiot
chiar dacă să zicem că aş găsi un răspuns
cine m-ar crede
cui i-ar folosi această măsură a măsurii
în măsurarea nemăsuratului
cum să ridic infinitul într-o fracţie oarecare
ce numitor să-i pun
oricum necunoscuta va rămâne necunoscută
şi dincolo de egal
aşa cum fiecare fluture îşi poartă visul de omidă

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!