Tudor Gheorghe Calotescu

Cum aş putea să justific neantul dintre două întrupări

de unde să încep instrucţia sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veşnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în şir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârşitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile şi o speranţă
această universală schimbare spre infinit prin creaţie
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum naiba să nu dospescă la nesfârşire

infinuturile acestea instabile
nesăţioase
avide
când au de unde îşi lega extinderile

cum ar fi să le dăm libertatea să se oprească
apoi să le oferim o oglindă
în care să se privească
până la centru
şi chiar până dincolo de infinit

pentru început ciudatul din mine
presează universuri între două vise
ca într-un ierbar în care o floare de colţ
încă suspină după dreptul la scuturare
încerc să stopez cumva extinderile
prin comprimare
prin sufocare
prin reducere la absurd
chiar şi prin degajarea centrelor

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum nu e de ajuns un dumnezeu pentru fiecare

l-aş împărţi
l-aş înmulţi
aş face cumva să-l împart
poate l-aş răstigni şi eu
în felul meu
mecanizat
primitiv
din când în când cu iertare
mi-ar prinde bine o lacrimă
înainte să-i dăruiesc spinii puterii lumeşti
l-aş zidi în temelia vieţii
i-aş cere minuni
în prime time
cu martori i-aş cere să învie
să vezi atunci publicitate
otv-ul ar crăpa de invidie
elodia ar rămâne o biată încercare
doamne ce partid mi-aş face
...................................
tu doamne ai putea să plângi

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să o spun să nu par nebun

vorbeam cu un înger
uite că se poate
vorbeam despre energie
şi forţa iubirii ca motor al vieţii
de dumnezeu vorbeam
cu multă erezie
bârfeam şi noi
eu spuneam ce nu-mi spun nici mie
zideam nepătrunsul în cuvinte
toate gândurile rupte la jumătate mi le întregea

cred că aşa sunt ei
nu doar nemuritori
ci şi curioşi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte contorsionate coboară

dintr-un tărâm din ce în ce mai pustiu
frunze îngălbenite dintr-un gând văratic
obosite lacrimi dintr-un ochi fluture
plutesc pe tristeţi suflate de un vânt întunecat
pe o plajă unde încă învăţ să împart nisipul
cu o scoică standard
doar un pic ruptă din ordinea spiralei
valului cerului pletelor trupului inimii
în lumina lunii o poveste se întinde cărare
între două lumi imposibile şi o utopie verificată
descânt macilor de verde ghemuit a moarte

sunt condamnat să măsor infinitul cu şchiopa
dar o fac cu toată convingerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele noastre se iubesc cum noi nu vom şti

oricum nu e niciodată loc pentru ceva mai mult
într-o viaţă plină de prejudecăţi şi mitinguri albe
născute moarte dintr-o suflare bleagă de moluscă
pe când poezia mea te iubea ridicând piramide la cer
într-o frumoasă lume de muzică şi licurici
fără nicio obligaţie
pur şi simplu
ca pe un răsărit observabil

între noi aerul păşeşte ca un balerin
să nu cumva să strice magia cuvintelor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cinele de taină sunt de evitat

poate un mic dejun ar fi fost acceptabil
sau măcar o cafea cu ce vrei tu
înainte de răspândirea definitivă a toamnei
prin frunze prin sânge prin cine să mai ştie...
ca o condamnare la nemişcare
pe un ocean mult prea liniştit
...........................
e atâta disperare în zborul frunzelor
încât copacii se chircesc dureros spre inimă
ca într-o amnezie
...........................
de-o vreme un salcâm îşi tot trimite guguştucii
să-mi bată în termopanul singurătăţii
iar eu ascult muzică la maxim
ca pe un drog
ca pe o acceptare a sacrificiului frunzelor
pentru dezmăţul de la primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă din iarbă se văd furnicile cât cerul

iar lăcustele sunt deja la nivelul universului
atunci când le privesc printr-un bob de rouă
e de ajuns să mă ridic în picioare
ca toată această imensă realitate
să redevină liliputană
cam aşa stă treaba prieteni cu lumea
depinde foarte mult de unde o priveşti
iar riscul de a trăi dincolo de orice concluzie
va rămâne la fel de mare precum ipotezele

aşa că draga mea dragă
atingerile de mână
sunt singura cale de transplant
prin care două inimi pitice
care pulsează infinturi cu o oarecare largheţe
să nu erupă universurile aiurea
fără nicio noimă
cu miliarde de raiuri şi niciun iad cumsecade
cum bine le mai spui când taci complice
lăsându-mi nările să te creeze

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mă întrebi cum răsare soarele

am să-ţi povestesc cel puţin o viaţă
şi tot nu o să ajung la apus
o să te saturi să mă asculţi
ai să îmbătrâneşti
o să te transformi în umbră
vei privi în sfârşit calmă
cum continui să debitez teorii peste teorii
ca şi când ziua ar fi nesfârşită
te miri cum pot să fiu aşa de tânăr
parcă din ce în ce mai tânăr
aproape copil

ce să mai spun
ar fi bine să nu mă întrebi niciodată
cum e cu iubirea
ci doar să te laşi iubită

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!