Poezii de Vachel Lindsay, 1879 -1931, pagina 2
Tolstoi încă mai ară
Tolstoi mai ară încă. Atunci când sus, vineți, norii se sparg
Pe cer se deschide-un câmp mai larg decât întreaga lume.
Acolo trudește el, la poarta raiului, c-un picior dincolo de prag
E mult mai înalt decât norii care umbresc acest pământ,
Numai congresul planetelor stă deasupra lui
Și-aleile cerești unde stele noi se nasc, cuvânt după cuvânt.
Purtând țărănesc veșmânt, aplecat peste plug, încă mai ară
Tolstoi, acest înger al păcii. Departe, pe câmp, caii lui
Trec mereu, mereu cu coamele în vânt, la fel ca prima oară.
poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Voiajul
Care este catargul meu? Un creion.
Velele mele? Zece aștri pe cerul albastru ca un iris.
Care este marea mea? Călimara cu cerneală.
Unde mă duc? Înapoi în paradis.
Ce mănânc? Flori de știr,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi.
Mănânc florile cu lingură din fildeș,
În vreme ce-alizeele-n păduri îngână cântece străvechi;
Cântece pe care le cântau odinioară îngerii
Pe vremea când nu exista toamnă, ci numai primăvară...
Cântecele de-altădată ale raiului și-ale primăverii.
poezie de Vachel Lindsay, 1879 -1931, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Vachel Lindsay, 1879 -1931, adresa este: