Valeriu Barbu

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat
să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc...
că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil
şi numai dorul de copilul acela te invocă
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur
.
ascultă, mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă, mamă

acolo, unde ai plecat să-mi faci un ceai din stele,
nu ajunge ecoul vântului care a ţâşnit din urletul
durerilor de facere
şi timidul, transparentul meu mulţumesc... că exist
aş fi vrut să ştii că toate femeile de după tine
m-au crescut, nu tu
ele m-au născut bărbat, tu copil,
şi numai dorul de copilul acela te invocă,
tu doar m-ai rănit, fiindcă viaţa-i o rană
celelalte femei m-au iubit altfel, dar niciuna n-a-ndrăznit
să mă lase atât de singur

ascultă mamă
acolo există, fiindcă există şi un aici, unde tu prea
verşi ceaiul din mâna tremurândă, plouă, sau plângi,
femeile mele te admiră, invidiază, ar vrea să mă nască ele,
ultimul strop, iese soarele, pe fruntea mea scrijelind dâre - pe firul lor
te voi găsi curând

iese soarele, un nou lăstar îndurerează coasta unui adam nătâng

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asediul galben

Mucegai pe uşi, ziduri şi pleoape
Din ochi curg creioane lichide
Pe o foaie galbenă ce se-ntinde din aproape-n aproape

Un cor bântuie singuratic sau doar un ecou
Din urma paşilor plecatei îmi fac un garou –
Prin venele zidurilor ţâşnesc hemoragic amintirile transparente ca timpul

Într-al cincilea colţ al tavanului
Păianjen beteag îşi ţese ultimul voal, confundă firul de lumină şi cade
Galbenul foii îl înveleşte ca un mut prohod, leitmotiv

Păşesc contra ecou, străbat morţile, mă revolt deziubind
Grafitul se spulberă-n aer, divulgând trama, ochii pornesc pe cont propriu departe
Corul mă cheamă-napoi pe diminutiv ca mama

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta răutate doar într-un sărut

orice sărut în iubire este aidoma celui
al lui iuda

sunt perii pentru dinţi
pentru vase de tot felul
anti calcar
dar nimeni n-o să poată născoci
perie sărutului definitiv

decât să mă pupi mai bine
ucide-mă fără nicio re
muşcare

prea mult calcar lasă pe buze
intenţia
de sărut
iuda mea oglindă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodenunţ

azi am ucis
cu mâna mea am strâns de gât
sumedenia de alter ego prea deştepţi
prea buni prea
beatificaţi de spaimele celui dintâi
mereu corectându-mi între-paşii
singur
de acum
voi duce jugul fricii că nu voi mai greşi
nefiind cine să-mi ţină contul
am dreptul constituţional să fiu prost şi
măcar de-aş fi

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada voalului căzut (sau catehism eretic)

careva a spart geamul
la barul de noapte
un fluture, probabil acelaşi
emigrat aici pe buza Fecioarei din piatră
din colţul străzii

orbul, prosternat, îi aprinde o lumânare
tot oarbă, ce ştie el!...
o lasă la picioarele Fecioarei -
dorinţa tainică i se împlinise chiar înainte de rostire
în sinele luminos

duhul fetei ucise
în barul altei nopţi, demult
abia acum ieşi prin spărtură -
voalul ei franjuri atinse răcoros lumânarea
şi umbra fluturelui

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

balans

…nu cumva
aerul ne respiră, lumina ne consumă, toate
din jur ne folosesc, fiecare lucru
după trebuinţă ia din noi?!
…nu cumva banii cumpără din noi cursul lor
ceasul ne plimbă pe limbile lui precise
într-o idioată «tanana»
un fel de paparude invocând ploile
sau neploile pământului care ne posedă
…nu cumva acest cumva este
bumerang căutându-mi tigva, genunchiul,
talpa?

careva mi-a spart blidul, altcineva
mi l-a înlocuit, acesta de pe urmă
i-o farfurie, nu mai este opacă, văd
reflectându-se lingura mărită şi
în drum spre mine micşorându-se –
balans asimetric, «nu cumva»-ul inundă
iar momentul: supa mă soarbe…

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balanţa (genunchi – frunte, lipiţi...)

«ne iartă nouă...»
pe fundal, o mână din ceară unge
praguri
«greşelile noastre...»
pâclă, trupuri dansând bezmetic
«precum şi noi iertăm...»
cerul devine muchie –
cea mai ascuţită, păzind
o uşă sferică, o uşă ou!
Înăuntru este ceea ce chemăm Suflet
sau afară?!
«greşiţilor noştri...»
muchia fulgeră fundalul, mâna
în cădere, ceară
nu-i ceară, praguri răsturnate
«şi nu ne duce pre noi...»
lacrima ţine pântec greu
nou trup va înmuguri – cine
cu pasiune o va duce fără
să-i fie povară?!

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beton armat

ne părăsesc toate pădurile
niciun copac nu ne mai vizitează
bătându-ne la geam

va trebui să desenăm cu livezi şi păduri
pereţii exteriori
direct pe tencuiala impecabilă

sau în inima noastră vom rătăci
ca într-o pădure a fantomelor
ultimilor arbori plecaţi definitiv

din privirile noastre ţâşnesc securi ascuţite
nervoase...
aşchiile nu ni se întorc în ochi, ci
fix în ochiul copiilor noştri care
vor privi un copac
aşa cum privim noi astăzi
dinozaurii

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

bigbang personal şi indivizibil

acum
este minutul acela
al aparenţelor, până şi
libertatea capătă ţarcul ei
ceea ce ar însemna că
singura certitudine-i iubirea

acum este minutul celălalt,
al începutului, până şi
libertatea se angajează
ceea ce ar însemna că
destinul cu determinare
mă predă în gestiune iubirii

iată cum se naşte o explozie
imensitatea
dintr-un trup plăpând, asediat
din toate părţile de lumină –
nu-mi mai serveşte la nimic
orologiul…

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!