Poezii de Vasile Culidiuc, pagina 220
Vorbesc
cu moldova și tre
sar în jocul ăsta fantastic
discutăm aprins stins
cu vodcă la cap
eu om ea apă
ea trăiește într-o salcie
trec peste ea degajat
un fel de minge aban
donată
totul stă în puterile mele
să spun ce trebuie să spun
vocea e un orăcăit de ușă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbește bâlbâit
accelerat pentru a ascunde
carența din spatele petecului
care ascunde gura păcătosului
ce spune adevărul
din greșeală adus să divizeze
un partid istoric împărțit
după bunul plac de alți
politicieni mai versați în trecut
face selfie să justifice
înscăunarea în fruntea guvernului
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrăjitoarea
din regatul lunii avea
părul alb în marțea
artelor marțiale dintr-un februarie
pandemic încât să te sperie
corupția de la curtea împăratului
spre sfârșitul dinastiei ming
manciuria vânează un imperiu sfârșit
unde dragostea este otrava
care omoară scrie în manuscris
trebuie să renunți la iubire
la iubit să ajungi vrăjitoare
cu puteri supranaturale
în stare să se lupte
în stare să învingă
în stare
să oprească armata invadatoare
plutești peste munții prinși
în ceață și zăpadă
renunți
renunți
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau
să-i smulg vocea din gât
ba nu - vreau să-i smulg
gâtul cu totul și să-i las
vocea a
colo legată cu toate cablurile
electrice - aduc patentul
izolat
vreau să văd un meci
de fotbal după trei luni și cu
ren(tul) electric nu mă la
să mă uit la televizorul
larg deschis întunecat
de o voce de la echipa
de int(erv)enție nereușită de cuplare
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau
vreau să fiu o corabie cu pânze
și să naufragiez numai la țărmul tău
voi scrie idila noastră pe nisip
nu sunt o navă fantomă
dar voi eșua pentru totdeauna
voi veni după ce o să plutesc
între acvamarin și albastru de voroneț
o să ondulez marea catifelând patul
o să mă mint că m-ai înșelat
cu farul tău înșelător
la țărm o să aduc aurul piraților
comorile cavalerilor templieri
și sticlele naufragiaților
o să scriu versuri pe cerul nostru
și ne vom înlănțui prin ploaie
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fiu faust
care se-neacă în șlibovița
unde hangiu pune apă
în fiecare noapte udă vii
prin ceață și privești felinarele
care afumă țânțarii obosiți
de umezeala din casele dărâmate
cu tristețea care te așteaptă
la fiecare ușă te topești
de băutură prin întuneric
bâjbâi după trupul femeii bete
și mă reîntorc la zidurile ude
de nimic nu-mi pasă
când simt poezia ca substanță
vreau să fiu faust mai degrabă
cad în apa care trece peste umeri
chipuri groaznice trec pe lângă nas
le simt mirosul de catran
mă cutremur ridicat și dus
apoi depus în cârciuma plină de fum
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să ies
din capitală fără restricții
cu mașina mea încă
necumpătată din diferite motive
și
și să pot pleca la munte
când vreau să ajung acolo
sau
sau să plec la mare în sezon
dacă-mi doresc asta
fără să scriu declarații mincinoase
scuze infantile pentru a ieși din bucurești
nu
nu vreau să fiu prizonierul marelui oraș
din cauza unor măsuri inutile
lăsați-mă să plec fără să fiu hăituit
lăsați-mă să mă întorc
deconectat total de la restricții
nu
nu ne mai trageți pe dreapta
pentru o declarație falsă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreme de câine
gerul s-a strecurat în fiecare atom
din trupul amețit de febră
și soarele a făcut scrum
fluturii și florile și speranțele
era un vagabond aproape banal
cu barba crescută și sură
aproape imaterial de slab
învelit în zdrențe găurite
nemâncat de zile-ntregi
numai piele și os
umbră și șoapte
stătea cuprins de frigul necruțător
așezat pe o piatră
încerca să aprindă surcelele
și bucățile de hârtie pline de fecale
îndesând paie cu mâinile congelate
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea
era a războiului cu oști
dar regii se luptau și cu vorbe
căutau să
- și în
frunte adversarul prin scri
sori dibace - cuprinzând o sfidare
sau o
cimilitură încâlcită - răspunsul salva
faima regelui și a întregii țări
erau vremurile celor care citeau
ciudatele cărți rămase din cele mai vechi timpuri
a marilor învățați vrăjitori
& trimisul etiopiei în numele regelui
l-a poftit pe faraonul egiptului să bea
toată apa mării să o soarbă
așa salină cum era
era o
ofensă care trebuia să ducă la pierderea
unor capete dacă nu se găsea
un răs
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea s-a schimbat
în bucovina sare soarele din nori
hamlet s-ar sufoca fără ceață
cu craniul lui cu tot pe dealul verde
un vânt vine dinspre voroneț
înălbăstrit după ce-a ros un perete
de mănăstire seculară
pierdută-n toamnă vremea urzește
o poezie a fetelor și în cântec
coboară noaptea în felinare
vremea s-a schimbat în bucovina
acum ninge trist și fără vorbe
un fum subțire-ți cere atenția
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Vasile Culidiuc, adresa este:
