Poezii de Veronica Micle, pagina 4
Aubade
Deșteaptă-te, iubita mea,
Căci zorile-s acum pe cer
Și eu 'n genunchi naintea ta
O sărutare voi să-ți cer.
Deșteaptă-te și vino-n crâng
Să-l vezi tu cât e de frumos,
Iar eu în brațe-mi să te strâng
La poala teiului umbros.
Deșteaptă-te, căci în curând
Frumosul soare-al primăverii
Trezește lumea pe pământ
Și-alungă farmecul tăcerii.
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-ți mai numeri anii
De ce-ți mai numeri anii să vezi de ești bătrân
Când știi ce grea durere tu porți în al tău sân,
Și pentru ce oglinda întrebi privind în ea
Să-ți spună de nu-i încă zbârcită față ta?
Când știi c-a tale lucruri ce curg neîncetat
Adânci și triste urme în suflet ți-au lăsat,
Și crezi c-o vecinicie amară e de când
O clipă fericită avut-ai pe pământ.
Și ce-ți mai folosește să știi azi cum mai ești
Când simți că tu pe lume de mult nu mai trăiești;
Purtând cu moartea-n suflet străin în orice loc
Viața ta pustie și fără de noroc!
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Am plecat
Am plecat făr' de căință
Și m-am dus fără de dor,
Ca să uit a ta ființă,
Ca să uit al tău amor.
Și plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplării,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrăinării.
De-am mers mult pe-acea cărare
Nu mai știu de-atâta chin
Căci cu dor și disperare
Îndărăt la tine vin.
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Singură
De câte ori am tresărit
La fiece mișcare,
Crezând că poate ai venit
Tu, dulce arătare.
Ș-apoi de câte ori am plâns,
Văzând că noaptea vine
Și lampa singură o-am stins,
Iubite, fără tine.
O, dac-ai ști de câte ori
Nopțile albe, nedormite,
Ți le-a jertfit până la zori
Sălbateca-mi iubire,
Măcar o clipă-ai fi venit,
Adus ca de ursite -
C-un sărut să pui sfârșit
Durerei nesfârșite!
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-al meu gând
Pe-al meu gând să fiu în stare
Eu cu lanțuri l-aș lega,
Și de voie, de nevoie,
Poate s-ar astâmpăra.
Căci el fără de-a mea știre
Pururea este pribeag,
Iar de-l cât văd ca la tine
A zburat iară cu drag.
Și ce simt atuncia nu știu,
Însă eu gândului meu
De-aș putea aripi i-aș pune
Să-l ajut în zborul său.
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și dacă-un dor
Și dacă-un dor mai simt în piept
Când se ivește luna,
E ca să nu te mai aștept
Și azi ca-ntotdeauna.
Și mângâieri de mai pot fi
Unei vieți de jale,
Ar fi de-a nu te întâlni
Nicicând în a mea cale.
Iar fericită de eram
Să fiu în astă lume,
Pe tine nu te cunoșteam
Nici îți știam de nume.
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când îmi plec
Când îmi plec fruntea pe mână
Fuge gândul meu pribeag
Și mă cred că-ți sunt stăpână
Ție, vecinic mie drag.
Și mai cred, ca altădată,
Că tu mie te închini,
Și cu inima-ntristată
Greu, de dorul meu suspini.
Atunci câte sunt în lună,
Câte-n stele și povești
Trec prin mintea mea nebună
Socotind că mă iubești.
Dar tresar
și de pe mână
Ridicând fruntea încet,
Eu din visu-mi de stăpână
Tristă roabă mă deștept.
poezie de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitarea
Ai sosit, dulce uitare,
Din cumplitul meu necaz
Și din dragostea cea mare
Nici o urmă n-a rămas.
Și-n aceste ceasuri line,
Eu cu suflet liniștit
Cugetându-mă la tine
Mă întreb de te-am iubit.
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
În dorul meu
În dorul meu de răzbunare
Să am un braț de fier
Eu aș sdrobi far' de-ndurare
Ca trăsnetul din cer.
Tot ce în astă lume mică
Măreț mi s-a părut
Și-n astă viață de nimică
Etern eu am crezut.
Și-atuncia când tu o ruină
Vei fi în fața mea,
Eu nici măcar a ta țărână
Nu voi putea ierta.
poezie de Veronica Micle din Convorbiri literare (1881)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lac oglindă
Iozemiti, Iozemiti, vale tainică și dulce,
Pe-al tău sân ca de mătase nemișcat și pacinic luce
Lac-oglindă cu-a sa față netedă ca un cristal,
Vecinie limpezi a lui ape, vecinie făr' de niciun val.
Călătorii spun, că lacu-i o minune nestimată,
Resfrângând și stânci și arbori în oglinda sa curată,
Fără ca de când e lumea cine-va să-i fi zărit
Apa tulbure vre-odată și-al său luciu încrețit.
Lac-oglindă-n nepăsare și-n eternă liniștire!
Cred, că tu ai văzut multe și-ai rămas în neclintire,
Dar o clipă de-ai răstrânge starea sufletului meu,
Te vei tulbura îndată și-ai fi tulbure mereu.
poezie de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Veronica Micle, adresa este:
