Violetta Petre

De chinul vieţii nu scapă nimeni

gol şi gol
braţele mele ating neantul tăcerii
liniştea intră-n carne
atât de uşor
nu scrie nicăieri interzis
gândurile se încaieră să prindă loc în primele rânduri sub ghilotină
s-au săturat de mine
mă locuiesc de o viaţă şi ceva
undeva la mansarda suportabilităţii
nu le-am chemat eu
cum nu chem acum primăvara
nu de alta dar ar muri la intrare
şi cum să ucid o primăvară
înainte de înflorire

sunt ucigaşul neplătit
doar al femeilor din mine

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar ţipa atât de trist lăstunii - replică la poezia "De n-ar începe mierlele să cânte" de Petru Ioan Gârda

Vibrează orologii în tăcere,
Ca un sistolic suflu ce mă ţine
Mai trează decât sângele-n artere,
Când mă cuprinde dorul greu de tine.

Zefirul se răsfaţă printre frunze,
Iar noaptea geme sub lumina lunii,
Aş adormi cu gustul tău pe buze,
De n-aş simţi cum se iubesc lăstunii.

Din când în când, un tunet mă-nfioară
Cu-ameninţări de ploaie şi furtună,
Aş adormi, dar gânduri mă-mpresoară
Şi pe sub gene lacrimi se adună.

Să nu mai simt cum ne despart oceane,
M-abandonez în taina rugăciunii,
Aş adormi în cântec de piane,
De n-ar ţipa atât de trist lăstunii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu te-aş fi ştiut!

Ţi-aş răsădi un pui de gând pribeag
Pe lângă aşteptările aldine,
Să-ţi crească dorul, să-mi răsari mai drag,
Să nu-mi goneşti urările de bine!

Ţi-aş fi răspuns la setea de culori
Când te trezeai din foamea de cuvinte;
Eu te găsesc lumină, tu mă dori
Cu umbra dintr-o vară ce mă minte.

Şi toamna asta m-a născut cu-n dor
De noi, de tine, de o altă lume;
Tu-mi scuturi visul, eu în vis te-ador
Şi mi-ai uitat şi lacrimă şi nume.

Şi dacă nopţile vor troieni
Iubirea ce-o ascund aşa cuminte,
În noaptea ce ne ştie voi veni
Să te întreb, din mine, ce ţii minte?

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Sf. Gheorghe

Sunteţi prea mulţi să vă urez la fiecare
Mulţi ani şi să vă dăruiesc o floare.
Aşa că, sper, că nu va fi cu supărare,
De vă urez la toţi, la mic, la mare
Să aveţi parte de ce vă doriţi
Şi măcar azi să fiţi mai fericiţi!
Să prăznuiţi în linişte şi pace
Cu cin' vi-e drag, cu cine rău nu face,
Să fie soare, cer senin şi voie bună
Şi să vă veseliţi cu toţii împreună!
Iar voi, bărbaţii, mai uşor cu vinul,
Că v-ameţeşte rău, acum, pelinul.
Luaţi-o mai uşor cu băutura,
C-o să vă ia pe dinainte gura.
Şi nu-i frumos ca-n zi de sărbătoare
Să fiţi chiar voi, cu gura cea mai mare.
S-aveţi de toate azi, pe sfânta masă
Şi bucuria să domnească-n casă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ţi-aş fi cerut...

De ţi-aş fi cerut albastrul să-l culegi din ceruri toate,
L-ai fi adunat din stele cu toţi îngerii de noapte
Şi-ai fi vitregit cicoarea de culoarea ei sublimă
Şi poemele albastre de metafore şi rimă.

De ţi-aş fi cerut din zile, să-mi dai dimineţi albastre,
Ai fi alungat apusul din matricea vieţii noastre
Şi ai fi oprit tic-tacul din clepsidre ancestrale,
La răscrucea dintre-amurguri şi a nebuniei tale.

De ţi-aş fi cerut lumina din altare, la-nviere,
Ai fi dus toţi mieii lumii-n Carul Mare, la tăiere.
Şi ai fi cărat în spate ale lumii vini, păcate,
Numai să-mi aduci, iubite, tot ce-aş fi cerut, din toate.

Dar nu ţi-am cerut nimica, doar să-mi fii paznic durerii!
Tu te-ai scufundat în moarte şi în braţele tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

Mi-e frig şi corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună şi eu coşmare-n ochi adun;
Licornii-şi leapădă legenda, ca şerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaştri în oglinda albastrului din ochii mei.

E linişte ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte şi din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii şi teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, şi se-adună atâtea ierni în ochii mei!

Bujori serafici sângerează pe braţe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roşu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!

Mugesc amurgurile-n flăcări, nunteşte noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plăteşte noaptea mii de stele pe-o mângâiere şi-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca şi cum stele n-a avut.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi avut cui cere...

Am tot ghicit în vise în nopţile de smoală,
În care-am înotat ca-n mări de neputinţă;
Mi-era atât de sete şi cana era goală
În mine nu striga, de fel, altă dorinţă...
Era numai durere, era şi renunţare,
Un abandon a toate, lăsate toate-n urmă...
Strigau doi îngeri negri, strigau în gura mare,
Să nu mă rătăcesc şi să mă pierd de turmă...
Mergeam la judecată, cu lanţuri la picioare,
Cânta-ntr-un colţ de lună o cucuvea la liră
Reqviemul răstignirii în prag de sărbătoare,
Ploua cu foc pe frunte, pe coapse şi pe şiră...
Aş fi cerut o clipă de verde şi albastru
De-aş fi avut cui cere, dar singură-n pustie
În straie de-ntuneric, tăcând ca un sihastru,
Am scris pe răni cu sânge şi lacrimi, poezie...
Cuvinte fără noimă, delir şi vorbe goale
Într-un cortegiu-atipic, sfidând firesc şi lege
Am înşirat de-a valma pe braţe şi pe poale...
Şi cine, poezia aceasta, să-mi dezlege?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi piatră de pe râu...

Spune-mi stâncă cum de poţi să nu plângi când bate vântul şi te calcă în picioare şi zăpada şi pământul?
Nu te-am auzit ţipând, nici n-ai blestemat destinul, că n-ai lacrimă şi gând şi nu ştii ce e veninul.
Nici iubirea nu o ştii, nu o simţi, când floarea stâncii îşi înfige rădăcini chiar în colţii tăi, adâncii...
Ploile te spală-ades, vremea te mai şlefuieşte, dar tu taci cu înţeles, cum, pe mal, tace un peşte...
Nu te răzvrăteşti când paşi te lovesc cu duşmănie, stai cuminte şi ne laşi să dăm drumul la furie...
Pe sub ape te răsfeţi, când te mângâie izvorul, ai atât de multe vieţi, dar nu ştii ce-nseamnă dorul...
Ştiu, că în tăcerea ta, şisturi cristaline cântă şi numai tăcerea mea, în tăcere îţi cuvântă...
Noi ne-asemănăm cumva,-n miezul tău dospesc cuvinte, cum în poezia mea sunt tăceri ce ştiu s-alinte...
Şi răbdăm orice sudalmă, orice gând de neiertare, doar că tu nu simţi nimic şi pe mine-orice mă doare...
De-aş fi piatră de pe râu, aş avea o veşnicie să-mi ţin versurile-n frâu, să rămână-n poezie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbracă-te, femeie, de straiuri clandestine şi rămâi doar femeie!

Dezbracă-te, femeie, de iarnă şi nămeţi
şi-nvaţă de la păsări, în zbor, să te răsfeţi!
încă mai porţi în pântec seminţele din rai
şi-aşteaptă primăvara ţărânii să le dai,

Să încolţească magic sub ploile de-april,
când un arcuş te-atinge adamic şi subtil,
într-o îngemănare astrală din genuni
în care nopţi şi zile-n genunchi tu mai aduni.

Ridică-te şi prinde de cer un dor de doi
cu mâinile-amândouă şi cheamă înapoi
lăstunii singuratici, ce-au rătăcit prin nord,
ai estul la picioare şi primăvara-n cord.

Şi-mbracă-te în verde, când gelozeşti păduri,
întrece-te cu vara, albastrul, când i-l furi
şi fremătând ca marea-n abisuri de cleştar,
de fluxuri şi refluxuri tu să nu ai habar!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţi de lut

Mi s-a prins călcâiu-n scai, când spre stele mă mânai, ca pe-o turmă de iluzii,
Macii sângerau tacit, prea târziu au înflorit, pe o mare de confuzii.

Şchiopătând, printre scaieţi, numai licuricii beţi, de blestemu-atâtor iele,
S-au oprit din luminat şi am stat cu ei la sfat. Aveam zborul în atele.

S-a făcut târziu în noi, ca-ntr-o noapte cu strigoi şi s-au încruntat copacii,
Aruncând cu verde-n sus, suspinau după apus; se hrăneau cu el toţi dracii.

O bucată de-asfinţit, dorul mi-a mărturisit şi l-am aşternut pe gleznă-
Era linişte de rai şi-n câlcâiul meu şi-n scai, numai cucuveaua-n beznă,

Un reqviem mai îngâna, mai murise înc-o stea, tocmai când ploua cu stele...
Vino noapte, să mai uit, dimineţile de lut, când răsar printre zăbrele!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!