Violetta Petre

Doar o zi mai râd a floare...

Azi arunc broboada sură şi dau liber la coşmar,
Arunc lanţurile toate la fier vechi şi-mi fac un dar:
Scutur pomii de petale şi mă-mbrac în liliac,
Din lăstari de sălcioară coroniţă am să-mi fac.

Pun narcise la revere şi crăiţe la mijloc,
O liubelie pe frunte şi pe gene un boboc
De petunie albastră, ca albaştri ochii mei,
Să te cheme, să te soarbă. Şi-n ureche brebenei,

Să-mi atârni, iubite, galben, purpuriu sau auriu,
Lângă tâmplă unde timpul s-a machiat în argintiu.
Şi din iarba fremătândă ce se zbate pe sub paşi,
Să-mi faci pat de noapte bună şi-aşternut din toporaşi.

Şi să mă-nveleşti cu tine-n dimineaţa de Florii,
Când eu, violetă-albastră, cu mireasma-mi te îmbii,
Să mai zăboveşti o clipă, cât mai înfloresc în zori.
Apoi, poţi să zbori, iubite printre cârduri de cocori.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar tu, da Coza...

Când nu-ţi mai simţi nici umbra, strigi la lună,
Să îţi auzi ecoul printre chrişti
Şi te izbeşti cu ochii de furtună
Să simţi că mai respiri şi că exişti.

Calci pe obuze, să-ţi faci rană vie
Să curgă sânge, sevă pentru vers
Şi te ascunzi, umil, în poezie
Că alte locuri nu-s în univers.

Şi cauţi un rotund printre ruine,
Dar niciun diametru nu-i întreg.
Numai frânturi de arii clandestine
Spre care doar durerile converg.

Destine se împiedică de moarte
Pe drum de foc cu diavoli la hotar
Şi îngeri negri fără paşapoarte
Împrăştie cenuşă şi calvar.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pescăruş fără aripi

niciun dangăt de clopot nu m-a asurzit până acum
cum ţipătul pescăruşilor atinşi de furtună-
sfâşietoare baladă a destrămării zborului.
pe crestele albe, doar note schilodite
naufragiază resemnate, ingerând furia adâncurilor.
simt durerea în umărul stâng
dreptul s-a frânt cu aripă cu tot
când m-ai invitat la maraton
şi ştiai că eu nu pot ţine pasul cu tine.
acum pluteşti singur deasupra stârvurilor cenuşii
şi aduni câte-o pană rătăcită
pentru poemele tale si-la-bi-si-te.
nu-ţi mai ajunge cerneala sângelui meu
şi nici sângele meu nu-i albastru.
sunt doar un pescăruş fără aripi
în aşteptarea fluxului apelor tale vii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar versul meu

Şi tu ţi-ai ridicat un zid de ceaţă,
Să nu te mai găsesc, să-ţi cer un munte.
Ştii, mi-ai promis, cândva, o dimineaţă
Cu norii aşezându-se pe frunte.

Nu mai ajung la cer, că cer nu este-
L-ai confiscat cu lună şi cu stele.
Eu cum să mai ajung acum pe creste,
Când aripile-mi plâng între atele?

Şi creşte-n mine un deşert de moarte,
Îmi mor poemele de-atâta sete,
Morgane-şi scriu delirul pe pancarte
Şi mă îmbie-n haine violete.

Şi eu alerg nebună printre dune
Şi strig, ecoul să te regăsească,
Dintre tăceri, în mine, să te-adune
Şi cu iubirea mea să te lovească.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi într-un nucleu

Am prins o clipă fericirea de inelarul ei orfan, doar cât să-nveşmântez oftatul în strai de-albastru diafan...
Şi-am evadat instantaneu, ca o teleportare-n stele, deşi e prânz eu ştiu că zborul îmi este, Doamne, lângă ele... Că nu se văd şi stau ascunse, sub ecranarea lor totală, de vină-i soarele-n explozii de fotonie ancestrală... dar ele sunt mereu acolo, în universul meu divin, pe unde numai poezia şi muzele mi le anin...
Şi mi-e de-ajuns să calc pe versuri cu talpa goală, să le simt cum tremură cu mine-odată, când pe sub talpă le alint...
Pe glezne se mulează galeş, ca iedera pe-un trunchi flămând şi urcă înspre sâni poeme, cum tu, iubite, urci în gând...
M-abandonez total secundei ce se incumbă-n trupul meu şi anulez orice-ndoială când suntem doi într-un nucleu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul iertării-i prea lung...

La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară şi nici în genunchi,
De-aş sta în altare, nu am lumânare şi nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă şi ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.

Mă doare un soare ce n-are răbdare şi vine mai des decât ieri
Şi-n foc pârjoleşte un vis ce-nfloreşte pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă şi mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte şi cum să ajung spre înalt?

Se rupe o treaptă şi îngeri aşteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaştini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ţi-o asumi.

E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate şi drumul iertării-i prea lung...

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu s-a-nchis în sine...

Trec prin chinuri şi blesteme mă înjunghie satanic,
Răscolesc prin mine, Doamne, nu găsesc niciun cuvânt,
Să-l aşez pe răni de ploaie, mă scufund ca un Titanic,
Muşcă iadul flori din mine şi le-ngroapă sub pământ.

Nu-mi descântă vrăjitorii.'S mai nebuni decât nebunii,
Rupând vraja de pe lună în bucăţi de relativ.
Cum să-i pese de iubire pietrei din coroana lunii,
Când nu ştiu să-i cos lumina nici pe frunte, nici pe tiv?

Şi-a făcut zădărnicia cuib în ruga din altare,
Evanghelia-n amvoane se târăşte printre şerpi,
În vecernii nu se-aprinde, încă, nicio lumânare
Şi mi-s îngerii, de raiuri şi de zboruri, astăzi, sterpi.

Dumnezeu s-a-nchis în sine, scrie poezii pe sânge
Şi le-aruncă-n patru vânturi, plouă roşu şi candid;
Orbu-n umbre de-ntuneric, le ascunde şi le strânge,
Anulând cu doar o clipă, înc-un act de suicid.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E marţi, din nou...

E marţi din nou, ca un ecou al minutarelor placide,
În dansul lor ameţitor, e o morgană ce ucide.
O cucuvea pe-un clopot sfânt mai umple-un blanc cu o solie
Şi-mi intră moartea pe furiş şi n-am nimic să-i dau bacşiş,
Am doar o poezie.

Pieziş citeşte câte-un vers şi mă priveşte pe sub gene,
Mimează chiar un interes, pe sub privirile-i viclene.
E chiar frumoasă-aşa cum stă, în straiul ei de-ntunecime,
Privindu-mă de sus, extrem ca o sultană de harem,
Strâmbându-se la rime.

-Aş mai putea să mai amân, să-ţi termini visele nescrise,
Dar, să nu îndrăzneşti cumva, să-mi ţii ferestrele închise!
Te caut, poate într-un an, dar chinul îţi va fi mai mare.
Să nu mă strigi, să nu mă chemi şi mai ales să nu blestemi
C-am să te-arunc la fiare.

-De mi-a venit sorocul, zic, (prea multe semne-mi dau de ştire),
Să nu mai amânăm nimic şi fă-mă repede-amintire!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Şi nu mai doare liniştea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Şi îndrăznesc din nou, să mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Şi-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi eşti azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Şi lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Şi lanţuri au căzut la poarta vieţii,
Ferestrele, zăbrelele, şi-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieţii
Şi, deşi nu te ştiu, te-am cunoscut.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erotică în miez de noapte

Miez de noapte, vise-n gene, dorurile-aleargă-n stele şi prin mine treci, iubite, când te chem în joc de iele...
Şi te las să-mi scotoceşti chiar prin gândurile toate, ştii că-n toate doar tu eşti, nimeni nu te poate scoate...
Şi mă bântui prin câmpii, Elizee... bei din Lethe şi te mântui de stihii când mă sorbi pe îndelete...
Mă adulmeci prin eter şi-mi respiri mireasma mov, ca pe-un elixir-miracol din al sânilor meu crov...
Eu, minune de femeie, din amurg amăgitor, îţi las trupul meu de zeie, să-i fii unic călător...
Umblă-n mine prin visecere, nu lăsa vreun tainic loc, sunt din două emisfere-n care numai tu ai loc...
Şi când te resimt în mine, sunt întreagă cum n-am fost, un rotund din linii curbe, ce se-ntrepătrund c-un rost...
Miez de noapte cu tăcerea în euforii de-amor... luna e un pic geloasă... se retrage-n dormitor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!