Violetta Petre

Nelinişti la hotare...

Să calci pe ghiocei e ca o blasfemie, să plângi cu ochii mei e doar o simfonie
A lacrimii de jad ce-şi face loc loc prin dune, din irişii ce cad pe margini de genune...
Să dai cu pietre-n flori e un păcat de moarte, să-mi dai mereu fiori, când eşti tot mai departe
E doar un joc absurd, partidă fără miză, în care râd şi zburd într-un decor de criză...
Să râzi când eu jelesc în versuri fără rimă, e doar un gest prostesc, dacă nu chiar o crimă...
Să crezi că eşti mai bun, decât însăşi clemenţa, e semn că eşti nebun cu toată indulgenţa...
Să crezi că eşti stăpân pe verdele pădurii e o dovadă-n plus că eşti adeptul urii
Şi când din ţevi de tun, trimiţi mesaje dure, e semn că un taifun liniştea-o să ne fure...
Când mă ataci perfid, cu rictus fals sub mască, eu, cum să te desfid, când un mormânt se cască
Şi liniştea îmi furi, din toane de sminteală, că nu mai poţi să-nduri atâta picoteală...
Vrei nume de erou demonic fără milă, că de atâta pace ţi s-a făcut cam silă...
Şi parcă n-ai nimic şi vrei să ai o lume întreagă într-un dric, ca să o poţi supune...
Şi eu, cum să te-aştept cu pâine şi cu sare, când tu-mi trimiţi în piept ghiulele la hotare?
Păcat că ai uitat, că eşti la fel ca mine, cu Dumnezeu jurat, deloc nu-ţi va fi bine...
Nu eşti tu înţelept şi mai presus de lege, iar eu ştiu să aştept sfinţii să te renege...
Şi-ngenuncheat de răul propriei nebunii, chiar de te rogi, Satană, nicicând n-ai să învii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemuritoare pentr-o zi...

Sculptează-mi infinitul în artere,
Ca pe un drum spre nemuriri celeste,
Şi trece-mă prin glaciare ere,
Să gust din zbuciumatele tempeste.

Ciopleşte-mă cu dalta, să mă doară,
Ca pe granitu-albastru de Carrara,
Şi fă din mine-o tainică vioară,
Să-ţi cânt din ea, când vine primăvara.

Nu mă uita pe la răscruci de vânturi,
Şi nici prin vreo cetate de mayaşi!
Să nu-mi pătrunzi feroce printre gânduri
Şi poezia-ntreagă să mi-o laşi!

Şi suflă-mi peste nopţi, şi-n araberscuri
Îmbracă-mi dimineţile de vară!
Te-oi invita să-mi desluşeşti din cercuri
Dorinţa mea, de-a fi, din cerc, afară.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputinţă şi furie

Lifte spurcate, împărţiţi doar jale
În zi de rugăciuni duminicale,
Muşcaţi ca lupii, azi, din doliul meu
Voi, bestii, fără sfinţi şi dumnezeu.
Vă îmbuibaţi cu lacrima din rană
Din biete suflete fără prihană.
Când eu mănânc poeme-n zori pe pâine
Voi daţi cu piatra-n mine, ca-ntr-un câine.
De unde să vă dau eu milioane,
Aşa e legea voastră, după toane?
Şi ştiu că de nimica nu vă pasă,
Nici că nu am ce pune azi pe masă.
Mâncaţi cu şapte guri. Şi ce palate,
Vă găzduiesc ticăloşia! Nu se poate
Ca un norod întreg să poarte vina,
Că v-aţi înfipt în ţară rădăcina.
Ne sugeţi sângele, vampiri fără pereche
Precum nebunii cei loviţi de streche.
Tot adunaţi averi şi nu vă pasă
De amărâţii ce nu mai au casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici iad, nici rai

Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai eşti.
Şi nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citeşti,
Pe buze, adormitele cuvinte

Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.

Şi m-am pierdut, cum toamna-şi pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul şi nici raiul.

De-aş şti că braţele-ţi îmbrăţişează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aş risipi în neantul infinit
Şi n-aş mai ţine, noaptea albă, trează.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu absenţe...

Ninge cu flori albe din grădini de rai,
Îngerii ne-mbracă-n straie de Crăciun,
Eu îţi scriu, iubite, despre luna mai,
Să nu uiţi că, totuşi, zilele apun...

Ninge cu absenţa ta şi-a mea-n decor
Şi de-ai fi cu mine-am ninge şi noi doi,
Depărtarea-şi cerne clipele ce dor
Şi azi, parcă ninge altfel, mai greoi...

Ninge cu ecoul primului oftat
Dintr-o noapte albă,-n care mi-ai lipsit.
Aş fi vrut să fie visu-adevărat,
Că numai în vise mi te-am întâlnit...

Ninge peste lume, noi la poli opuşi
Prindem stele-n palme pentru mai târziu,
Bate miezul nopţii, clipe de cenuşi
Înnegresc zăpada... s-o albesc, nu ştiu...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte albă

Latră câinii a gâlceavă, uite-aşa de plictiseală,
Alergând după o umbră ce suspină-n pielea goală.
Încă mai visează luna, şchiopătând spre dimineaţă,
Eu înjur de insomnie şi de mama ei de viaţă.

Tace liniştea-mprejuru-mi, ca o bocitoare-ascunsă,
Eu aud cum strigă marea, marea nu m-aude însă,
Cum îngân sonata lunii pe o margine de lume
Şi nu-i nimeni să mă vadă şi prin noapte să mă-ndrume.

Torc clepsidrele la sânul unui timp cu trena-n ploaie,
O secundă-şi şterge fardul şi de vară se jupoaie.
Şi-a pus busuioc la poartă şi aşteaptă mustul dulce
Pe-un butuc de căpşunică-şi pune capul să se culce.

Numai eu alerg cuvinte, să le-mbrac în strai de seară
Pentru balul poeziei, de pe-o strună de vioară.
Şi mă simt regina nopţii, cu miresme inedite,
Mi te prind în mreje, viaţă, şi în versu-albastru mi te

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, poeţii...

Noi cărăm cuvinte goale peste poduri de lumină
Şi le răsădim sub talpa cea mai grea a unor zei,
Ce-şi aruncă peste lume jumătăţile de vină,
Ca şi când peste poeme-ar fi stăpânii numai ei.
Noi cărăm munţii-n spinare şi pădurile pe frunte
Şi din mări facem oceane, lăcrimând în ploi de dor,
Sărutăm obraji de mame şi pe tâmplele cărunte
Aşezăm o frunză verde într-un vers nemuritor.

Legănăm pruncii, când sânii sunt suzete-nşelătoare,
Şi le îngânăm un cântec, panaceu pentru flămânzi,
Punem versuri peste rană, când amurgul vieţii doare
Şi pentru o dimineaţă şi o zi, plătim dobânzi.

Suntem liberi în poeme, să schimbăm cum vrem destine,
Moartea s-o linşăm în pieţe şi s-o ardem chiar pe rug,
Din duşmani să-mi fac prieteni şi să-i ţin pe lângă mine,
Şi tot binele din lume, doar cu ei, să îl conjug.

Noi, poeţii, spargem pietre, din nisip facem castele,

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi... ai cui suntem?

S-a mai stins o stea în Carul Mare
Carul şchiopătează în trei roţi,
Pe Pământ e mare Sărbătoare
Pentru ghiftuiţi şi pentru hoţi.

Restul rabdă foametea sub piele
Umiliţi de-a nu fi, când ei sunt
Umbre, cărând crucile prea grele
Înspre domiciliul lor mărunt.

Ţara lăcrimează prin coclauri
Ca o mamă pentru pruncii ei,
Cei vânaţi de lifte şi balauri
Şi ce trişti sunt, Doamne, ochii ei!

Ochii ei albaştri de cicoare
Unde plouă-agonic, permanent.
Scâncetu-i se-aude-ntre hotare
Tot mai jalnic şi mai insistent.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie s-a rătăcit prin mine...

Priveşte-mă în ochi! Deşi-mi zâmbeşte
Noiembrie-n rochiţă şi sandale,
În irişi frunza iar se veştejeşte
Şi-n calendare ninge cu vocale.

E ţipătul ce creşte iar în mine
Dintr-o tăcere-năbuşită-n oase,
Şi treci pe lângă mine iar, străine,
Deşi te-ating cu versu-mi de mătase.

Nu plouă, n-a plouat de-o veşnicie
Şi sete-mi e de-a cerului cascadă,
Dar ştiu că cerul plânge sine die
Şi nu îşi lasă rana să se vadă.

La fel ca el nici eu nu mă dezvălui
Şi râd când rana este mai adâncă.
În hohote durerea mi-o învălui
Şi-s mai puternică decât o stâncă.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie... din nou

mi-ai strigat în fugă ''long life''
şi mi-ai lăsat ultimul sărut pe ultima frunză a unei toamne bezmetice ce-mi arunca cu furie tristeţea peste ochi
un câine îmi lingea picioarele vlăguite de fuga după tine
gustul coclit al fumului de ţigară mi-a rămas pe buze ca un blestem ( de obicei mi-l anihilai tu cu un sărut de ''mărăşeşti'')
ploaia muşcă din trotuare şi din mine
tună şi fulgeră în noiembrie
''long life'' fără tine e ca o batjocură ce se hlizeşte pe umerii mei
abia de-ţi mai zăresc amintirile
cum să te smulg din braţele morţii
când ai chemat-o în genunchi ca pe o binecuvântare
şi eu pe unde să mai calc când paşii tăi
nu se mai aud
doar marea mai oftează cu numele tău printre talazuri

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!