Violetta Petre

Nu jinduiesc la stele

Pe fruntea mea stau ploile să cadă
Şi nori s-au adunat pe trupul meu,
Iar îngerii sunt oameni de zăpadă,
Ce-aruncă iarnă chiar şi-n Dumnezeu.

În suflet, creşte un poem de jale-
Un muribund în atrii de oţel.
Au împietrit în mine madrigale
Şi urlă lupii sfâşiind un miel.

Nu mai am loc de-atâtea răni deschise,
Să mai aşez o lacrimă şi-aş vrea,
Să-ncui ferestrele spre măşti. Şi mi se
Mai zbate-un ochi de prevestire rea.

Închide, Doamne, poarta dinspre mine!
Nu vreau nimic din toate câte sunt.
Dar, poezia n-o lăsa-n ruine,
Cu Tine-n vers nu vreau să mă confrunt.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot să-ntorc obrazul...

Sunt restanţieră, Doamne, la iertarea de păcate
A potrivnicilor care mi-au înfipt cuţitu-n spate.
N-am putere să mai flutur albul steag, cu gând de pace,
Când altarele sunt pline de războaie-n care zace,

Ori trădarea ori orgoliul în icoane blestemate,
Unde îngerii nu-s îngeri şi niciun mirean nu poate,
Să îşi mai înalţe ruga pân' la sfinţi şi la Maria
Să dea în vileag dezastrul, ura şi-nşelătoria.

Nu mi-ai dat puteri astrale, doar mi-ai spus să-ntorc obrazul,
Să primesc încă o palmă şi de-i prea mare necazul,
Să nu strig, să cer clemenţă şi să-ndur cu-ngăduială
Tot ce viaţa îmi oferă, chiar de-i lacrima letală.

Nu mă ştii pe dinăuntru şi nici eu nu mă ştiu bine-
Mă descopăr, când sunt singur şi mai pleci de lângă mine.
Şi acolo-n embrionul celor mai tăcute şoapte
E şi rău şi e şi bine, sunt şi dimineţi şi noapte.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i de ajuns dorinţa

Ne-am întâlnit din întâmplare, sau poate-n stele era scris-
Tu, un ocean şi eu o mare şi braţele ni le-am deschis.
Ne-am măsurat nemărginirea şi din priviri ne-am îndrăgit;
Mai sus, dospea-ntre lumi iubirea şi cerul ne privea uimit.

Şi m-ai atins aşa,-ntr-o doară, cu valul tău cel mai înalt
Şi nu ştiam că-i un preludiu al unui viitor asalt.
Mi-am despletit albastre plete şi-n faţa ta am apărut
Un nud cuminte, o fecioară, aşa cum, visul tău m-a vrut.

Era ca la-nceputul lumii, când ne ghiceam încet, pe rând,
Înaintând pe trupul apei, dorinţa-n ape fremătând.
Tu, ca un vânător, trofeul l-ai fi dorit, de la-nceput,
Eu aşteptam întâi logodna şi să învăţ ce-i un sărut.

Era o linişte adâncă şi albatroşii se roteau,
Precum nuntaşii-n hora sfântă, cu Isaiia dănţuiau.
În rochia albă de mireasă, hotarul aşteptam să-l treci,
Când mi-a atins sărutul gura, m-au îngheţat apele-ţi reci.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i linişte şi pace nici în moarte...

La poartă,-n rai, s-au adunat nebunii
Cu inimile-n palme, la vânzare,
Din care ciugulesc flămânzi lăstunii,
Spre alte lumi deşarte ca să zboare.

Tarabele cu vise demolate
Aşteaptă orbii să le-nsufleţească,
Pe-un colţ de lună, stelele fardate
Se bulucesc, de sus, să îi privească.

Stau sfinţi la vamă să trieze bunii
După criterii ce se vor concrete,
Îngenunchează-n pragul rugăciunii
Adunătura de marionete.

Un hoţ, dă mită, să ajungă-n faţă
(Sunt sfinţi corupţi şi-n rai ca orşiunde)
Ticăloşia-n zâmbet se răsfaţă
Şi ce uşor, pe uşi de rai, pătrunde!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi nelinişti amurgul!

Nu-mi mai scormoni prin toamne, lasă-mi frunzele să cadă,
Nu-mi nelinişti amurgul strâns în pumni, pe la răscruci!
Caii tăi îmi dau târcoale, când cu tine-n cavalcadă
Tropotesc prin pacea nopţii, alergând prin vis, năuci.

Şi mă ispiteşti, iubite, să-mi las anii pe bordură,
Să-i ia selul înspre mare, în şuvoi învolburat,
Când din şaua tinereţii, îmi aluneci înspre gură
Şi cu un sărut mă tulburi şi mă umpli de păcat.

Şi ce dulce-mi e secunda dimineţilor vrăjite,
Când îmi pui oglinda-n faţă, să mă văd, cum nu mai sunt!
Numai tu mă duci în raiuri, să mă nasc din nou, iubite
Şi să mai gustăm o dată legendarul amănunt.

Dacă tot îmi vii prin toamne, să-mi tai lanţuri şi lăcate,
Adu-mi mânzul alb din iarna-n care m-ai lăsat să mor,
Să pot evada din anii pe care îi car în spate,
Şi cu murgii şi cu roibii, să încerc, din nou, să zbor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai azi, plouă cu trandafiri

N-are cerul unde plânge, plânge iarăşi peste burg,
Mări, oceane, fluvii, râuri, iar, de jos în sus, se scurg.
În genunchi scâncesc copacii, mor statuile sub ploi,
Umblă visele năuce printre nori cu umeri goi.

E noiembrie mai jalnic decât orice lună-n an-
Plouă sadic, fantomatic ca dintr-un imens ocean,
Care-a strâns durerea lumii din secunda de-nceput.
Plouă-ncet lacrimi amare, ce-n ochi n-au mai încăput.

Plouă vertical pe viaţă, vântul încă-i rătăcit
Într-o gară-n care-aşteaptă trenul ce n-a mai venit.
Mai fumează o ţigare, mai comandă o cafea,
Plictisit, mai ciufuleşte câte-un gând de catifea.

Plouă-n mine picătura unei clipe ce s-a stins,
Când spre tine, veşnicia, braţele şi le-a întins.
Şi de-atunci, plouă întruna cu potop de amintiri,
Numai azi, plouă cu stele şi miros de trandafiri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai iarna m-a atins...

Ar fi trebuit să fie duminică, dar e marţi, cu trei ceasuri delirante, nu cu clipe pentru harţi...
Să mă bucur de iubire, când în gândul meu răsari şi să mi te simt aproape printre anii solitari...
Mă frământ în versuri şchioape şi mă doare că nu pot să te-aduc cât mai aproape, cu amurgul tău cu tot...
Îmi răsari ca o gigantă roşie, te prind în păr, eu o stea pitică, albă-ţi luminez cu-al meu licăr
Drumul înspre fericire pe care-l refuzi constant pe un ton ce mi se-nfige ca un şiş, rece, distant...
Şi te-aş exila-n uitare, nici măcar în amintire să nu te mai regăsesc, dar mi-e sufletul smintire şi nu pot să mă opresc,
Să te-adun de prin sinapse unde eşti mereu prezent, ca şi cum ai fi din mine, deşi eşti mereu absent...
Mi te-am inserat în sânge, te respir ca pe ozon, fredonez un fel de viaţă după-al tău diapazon
Şi e dulce-amară clipa când visez că te sărut, ca şi cum aş gusta miere din poemul meu durut...
Dar, cum să obligi un suflet, să te ia-n rotundul lui, când eşti ultima dorinţă în lista stăpânului?
Mi-eşti stăpân pe trup şi suflet, deşi trupu-i neatins şi de-atâta aşteptare numai iernile m-au nins...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iarnă pentru fiecare

Mai lenevesc postumele iluzii,
Pe braţe-ngreunate de tăcere;
Sunt goi salcâmii ce-au uitat să zbiere,
Doar, mai oftează-n ei, timid. Auzi-i!

Ascultă-i cum se roagă sub zăpadă,
Împovăraţi de-a albului cernire,
Ca tu să vii şi să le dai de ştire,
Că paşii ni-i încrucişăm pe stradă.

Ne-aşteaptă iarna, pe-amândoi, se pare,
Să ne găsim, chiar rătăciţi prin viaţă;
Tu eşti departe, aşteptări îngheaţă
Şi-i o ninsoare pentru fiecare.

La tine ninge ca-n poveşti cu zâne,
La mine viscoleşte prin poeme
Şi mi-e târziu şi ţie prea devreme,
Salcâmii, lângă ei, să ne adune.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să-mi moară poezia în exil şi pribegie...

Cuibul meu de eremită, cu pereţii de hârtie,
n-are nicun punct de sprijin pentru biata poezie.
Din tavan atârnă iambii şi troheii-n stalactite,
se prăvale versu-albastru pe trofee prăfuite.
Ţes paingii pânză deasă, înveliş pentru vocale
exilate-n largul mării, din elipse lexicale...
Pe podea grămezi de gânduri stau la rând să prindă viaţă
în poeme fără muză... muza-i astăzi o paiaţă
Cu grimase de durere în tăceri mistuitoare,
unde nici măcar un ţipăt nu se şterge de sudoare...
Tremură sub zero grade un oftat de-nsingurare
din metafora orfană vămuită la hotare...
Prin lucarne umbre dese se strecoară să-ntomneze
acolade verticale cu silabe ne-nţelese...
O majusculă beteagă caută printre cuvinte,
slova fără cap şi coadă dintr-o rugă la morminte...
Cuibul meu de eremită e-n disgraţie totală,
poezia îşi acceptă destinaţia letală...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesie violet

Maci şi cer, în echilibru, un melanj de ochi şi gură,
De supunere şi toamnă, de tăcere şi furtună,
Orizont de cerc de viaţă, buze ce închid lumina,
Nevăzut mister şi taină din care se naşte vina.

Reverie elevată şi transfigurări în vise
Dincolo de simbolismul primăverilor apuse,
Pod între pământ şi ceruri, patimă şi-nţelepciune
Între simţuri şi-ntre spirit, toate-acestea-n mov, se spune

C-ar avea lăcaş de taină, iar în straiele divine
Patimile-n violete ţesături stau să se-nchine.
Obsedantă oglindire-a sacrificiului de sine,
Nuanţă care,-n ghimpi, renaşte-ntr-o coroană de rubine.

Şi-i atât de rară-n lume, melancolică, regală!
Cine-o poartă-şi lecuieşte orice urmă de sfială.
Sita-zânelor, ce mândră-i, de nimic nu are teamă,
Violet, dumnezeieşte, rabdă fără ca să geamă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!