Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Violetta Petre

Poezii de Violetta Petre, pagina 23

Ochi de cer, clipă albastră...

Eu sunt clipa de-ndoială, ce se-ascunde în lumină,
Rogvaiv din curcubeie ce se naște-n ploi de vină,
Un miracol, o magie efemere-n universuri,
Un poem în strai albastru, cu neterminate versuri.

Cântec mut de agonie, în amurguri de tăcere,
Vis de vară-n bob de struguri, scâncet verde de durere,
Ochi de cer, privind sfielnic, printre ramuri înfrunzite,
Șoaptă albă de femeie, de pe buze părăsite.

Clipa-i cât o veșnicie, dacă știi s-o guști întreagă
Și te-abandonezi în brațe, brațele cui îi ești dragă.
Și închide-o între gene, ca pe-o lacrimă fierbinte!
Va rămâne pe retină și va aștepta cuminte,

S-o eliberezi când doare de prea multă-mbrățișare
Și să-i dai drumul la aripi, să se-nalțe, să coboare.
Poți s-o chemi să mai revină, într-o altă-nfățișare,
În albastrul dimineții, sau în ploile cu soare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Octombrie s-a-ndrăgostit de mai...

Pe bulevardul toamnelor vetuste
Valsează în nocturnă pași străini,
Copacii dezbrăcați de frac și fuste
'Și-ascund tăcerile în rădăcini.

Pe sub covorul galbenelor straie,
Un gând își face cuib de hibernat
Și chiar de-l mai trezește câte-o ploaie,
Se-ntoarce-n vis, că-i vreme de iernat.

Se bate luna-n piept c-o stea furată
Din constelația iubirilor târzii,
Că ea rămâne-n vară suspendată,
Să zăbovească strugurii în vii.

Și vântul se oprește de uimire,
Pândind de după-un ram înmugurit:
-Au dat cumva, clepsidrele de știre,
Că toamna,-n drumul ei, s-a rătăcit?

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orfană de noroc

Calc norocul în picioare, fac chirpici, să mi-i zidească
Ursitoarele la casă, sau măcar la prispa-n care
Ghinionul stă la soare, ochii să mi-i nimerească,
Să nu văd unde-i norocul și să-i fac, spre noi, cărare.

S-a apropiat de mine, doar atât cât să miroasă
Lacrima din cerul gurii, unde-amarul, pui, dospește;
Și l-am îmbătat în vorbe, cu miros de chiparoasă
Și i-am prins brațele-ntinse, ca-ntr-o menghină, cu-n clește.

Să nu poa' să mă atingă fericirea-n partea stângă,
Unde ticăie lehuze, toate Anele zidite-
Le-am țesut hamac de gânduri, doar cu mintea mea nătângă,
Unde n-are loc norocul printre dogme inedite.

Și-am rămas orfană, Doamne, bântuind printre morminte,
Caut locul unde viața s-a împiedicat de viață;
Nenorocu-l port în mine și mă mângâie cuminte
Și, să-mi port crucea pe umeri, cu răbdare mă învață.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paradisu-i lângă mine...

Prind sclipiri diamantine și în iriși și retine și din ochii mei, când vrei, poți albastrul să îl iei...
Marea este generoasă și să-i fur azur mă lasă, ca atunci când vrei să bei, să te-adăpi din ochii mei...
Într-un val se scaldă cerul, lângă mal e colierul verdelui ca de smarald, unde ochii, azi, mi-i scald...
La zenit e gânditoare și-mi trimite doar o boare, cât s-o simt și s-o respir și albasrul să-i deșir...
La nadir nu pot ajunge, depărtarea mă înfrânge și-mi închipui un ocean cu adâncul lui viclean...
Dar, de ce să plec departe, când am marea ce-mi împarte val cu val în flux, reflux? Cin' mai are-așa un lux?
Marea mea cu taină-adâncă, cu sirene-n vârf de stâncă, nu te-aș da pe niciun vis, pe niciun alt paradis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pași zadarnici înspre tine...

Se-aprind candele în case, pică ceara pe morminte,
Roade frigul pân' la oase și tu-mi ești așa cuminte!
Doarme lacrima pe cruce,-ntr-o icoană, resemnată-
I-a secat izvorul, Doamne, și de moarte-i vinovată.

Se-aud pașii pe aleea răstignirilor flămânde,
Cum abia își cară trupul printre toamne sângerânde
Cei rămași să pomenească pe cei duși spre veșnicie-
Eu te strig cu gura-nchisă, cu oftatul sub bărbie.

Și ce liniște ciudată se așterne pe cuvinte!
Vântul doar silabisește, și c-ai ști că vin, mă minte.
Hai, la o cafea fierbinte! Ți-am adus și crizanteme.
(De atâta jale, gândul fuge printre popi și geme).

Parcă, te aud sub piatră, zgâriind lespedea rece
Și un abur, peste frunte și pe buze, parcă-mi trece.
Iar coboară nebunia peste mintea-mi zbuciumată
Și întind spre tine-o mână, să te mai ating o dată...

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe străzile din mine, vânătoarea...

Ce străzi pustii scâncesc sub felinare!
Sunt bulevarde-ntregi prin carnea mea.
Și fiecare pas străin mă doare
Când calcă pe un vers de catifea.

Se răzvrătesc poemele din sânge
Și năpârlesc de straiul ce le-am dat,
Sonetul meu de gală, astăzi plânge,
Că, la un colț de stradă, l-am uitat.

E-o dimineață ca o noapte-adâncă.
O scară de mătase de-aș avea,
Aș tot urca, s-ajung la tine, stâncă
Ce muști cu foame din lumina mea.

Să-mi caut muza-n miezul de tăcere
În care mă tot chemi, cu-n zâmbet trist.
Ai gust sălciu și gust amar de fiere
Și-n tine, cum să râd și să exist?

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pe trupul meu doar poezie

În ochii mei e-atâta poezie, că fiecare geană e un vers
Și freamătă un val pe-o mare vie, ca ploile ce cântă-n univers.
Pe frunte un sonet baudelaire-ian își caută concluzia firească,
Pe-o uvertură-n stil wagnerian, cu o Izoldă și-un Tristan cu mască.

Obrajii în rondele înfloresc, în simfonia sevelor astrale,
Pe gură se mai naște o idilă, cu buze sub săruturile tale.
Alunecă pe umeri elegii, cu lacrima tăcerilor durerii,
Vin brațe pline de melancolii, poveri s-alunge în amurgul serii.

Romanțe răscolesc o amintire și timpul mai pictează înc-un rid,
În meditație stau brațele, spre tine, un colț de cer aș vrea să mai deschid.
Genunchii cântă psalmi pe lutul rece, pe talpa goală mai răsare-un zeu,
Un vis închide pleoapa și petrece un pas timid în drum spre Empireu.

Un imn de pace cântă-n mine, Doamne, când poezia-și face cuib de zeu
În ceru-albastru unde nu adoarme, nicicând o muză la hotarul meu.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pereche mi-e poemul...

Se leagănă un cântec pe-o vioară, precum un prunc în brațe de lehuză,
Eu strâng în brațe goale de vădană, buchet de lacrimi răstignit pe buză;
Pe urmele de sare trec luntrașii, într-un cortegiu fără destinații,
Prin ploaia rece azi, îmi număr pașii și nu mai am cui cere explicații.

Sunt dumnezeii duși la balul novei, sărbătorind renașterea sublimă,
Pe fruntea mea mai plânge înc-o slovă, îndoliată, fără ritm și rimă.
Iar sfinții și-au luat liber de la rugă, icoanele sunt goale și sinistre
Și îngerii, de frig, o iau la fugă, câlcând peste pomeni și acatiste.

Un clopot se mai leagănă apatic și glasul Sarei, stins se mai aude
Și nu mai înțeleg, menirea care-i, a vieții, când pământu-i plin de iude?
Eu unde să m-ascund să-mi plâng amurgul și unde să găsesc un colț de pace,
Când doar tăciuni și jar mai paște murgul și iarba în cenușă se preface?

Nu mai am cer, secat-au mări și-oceane, și luna s-a mutat într-o poveste,
Giganta roșie înghite vechiul soare, pădurile sunt măcinate de tempeste.
Calea Lactee e-n degringoladă, mor universuri, alte lumi să nască,
Aceleași holograme la paradă, vor defila, destine să sluțească.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pescarul

Se-mbibă liniștea culorii, în apele adânci ce curg
Și nuanțele-s împrăștiate de filantropul Demiurg,
Ca ramurile să-și găsească-n oglinda lacului, ușor
Și frunza galbenă ce pleacă și cântecul de-amar și dor.

Prind viață visele-ngropate, timid răsar pe-un mal pustiu,
În plasa lui pescarul strânge amurgul unui ceas târziu;
În barca lui nu-ncap speranțe, iar peștișorul din povești
A sucombat de-atâta pizmă și azi, nu mai trimite vești.

E-un loc în care plâng tăceri înmiresmate de rășină
Și-n care, păcătos, de-ai fi, te simți curat și fără vină.
Pescaru-n fiecare zi, se-nchină, ca-n altar și cere
Să-i vindece copacii verzi de goliciune și durere.

Nu pescuiește mai nimic, nu pângărește Paradisul
Ce-l găzduiește-n oaza lui și-i apără, de lacrimi, visul;
Pe-oglinda lacului de-argint, alunecă printre petale
Lăsând o șoaptă de alint din bogăția firii sale...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plâng, precum castanii-n floare...

Ați văzut cum plâng castanii lacrima de jos în sus?
Ca și cum își strigă dorul de lumină, spre apus,
Îmbrăcându-se-n speranța de-a atinge-o clipă doar
Neatinsul cer albastru, din albastrul său budoar.

Candele se-aprind pe ramuri și mustesc a rugă flori,
Să le prindă rugăciunea, cerul pe sub subsuori.
Doar un vânticel le-mbie să se prindă bine-n ram,
Cu o șoaptă de pe lună, ca un negustat balsam.

Și foșnesc frunzele toate, la un semn divin de-accept
Pentru lacrimile toate din copacul înțelept,
Ce trimit solie vie din adânc de rădăcini,
Unde-n lut se-ascund păcate în inelul unei vini.

Tot așa îmi plânge-aripa, (cum castani, de jos în sus)
Țintuită de piroane, precum trupul lui Iisus.
Doar că-i lacrimă de sânge dintr-un zbor orfan de doi-
Moartea și-a întins un giulgiu mult prea negru peste noi.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 41 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Violetta Petre, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook