Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Violetta Petre

Poezii de Violetta Petre, pagina 24

Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viața, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colț din casă.
Ce-aș rămâne-acasă, Doamne, însă viața nu mă lasă!

Ce să iau din toată viața, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puține.
Mult voi bântui lăcașul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost și nu mai este.

Și mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, să le fie
Lor, dușmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
Să bârfească pe la colțuri, și veninul să îl verse,
Să se-nece în minciuna ce le curge în averse.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plouă-n altare...

Mi-e sete de tine și țipă cuvântul
Cerșind un anume-anotimp de-nflorit;
Ascultă, iubite cum arde pământul,
Când pasul meu calcă în toamne grăbit!

Te-aștept între atrii, pulsând clorofilă
Din mugurii sudului prins între nori;
Se teme zăpada, ce-așteaptă umilă
S-o strângi în buchete de noi și fiori.

Îmi suflă-n fiorduri golfstromul și tace,
Când scuturi o coamă din vântul pribeag;
Citește-mi în sânge cum strig '' vino-ncoace''
Și cum înfloresc de dorință și drag!

Mi-e sete, ți-e foame și vreau, precum orbii
Prin mine s-alergi la-ntomnatul festin;
Mai dau roată vulturi și flutură corbii
Deasupra-mi, fărâme de ochi și destin.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har și n-are vină.
Poate că-s vise-n nopți de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ți lase,
Tu să le iei și să le-așezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfințitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Și tu le mângâi lacrimi de durere
Când diminețile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ți scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Și un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate îmi răspunzi din iarna ta...

Nu mă-ntreba de ce te caut iară!
(Am mai promis că-am să te uit, cândva).
Dar, șuieră prea tare vântu-afară
Și îmi aduce-n casă iarna ta.

Și cum să n-o primesc, când amiroase
A mere coapte și-a parfumul tău?
Și ninge cu zăpadă de mătase,
Cum ninge peste brazii din Ceahlău.

Și tot mătase albă se așterne
Pe-un țărm de mare ce l-am vrut al meu,
Când valurile ne foșneau sub perne
Și ne privea din ceruri Dumnezeu.

Să reînvii o clipă risipită
Dintr-un noian de alb rătăcitor,
E pentru mine-o tainică ispită,
Ca cerul pentr-un vajnic zburător.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poate,-ai să afli...

În noapte, la taclale cu pereții
Numai paingii îndrăznesc s-apară.
Invoc o rugă ce-au rostit asceții
Ca nebunia s-o arunc afară.

În hoarde liliecii dau năvală
Prin neuronii fără de sinapse,
Cutia craniană este goală
Și nu ajung cu brațele la coapse.

Satane îmi pictează iadu-n grabă
Și mă împung cu furcile încinse,
Să-mi scoată la vânzare pe-o tarabă
Poemele, de albul iernii, ninse.

Un înger se desprinde din icoană,
Încearcă să m-atingă cu aripa,
Dar îi strivește zborul o consoană
Ce-a stat la pândă, să-i ucidă clipa.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem cu mireasmă de femeie

M-am rugat și a plouat, peste noaptea mea nebună,
Până când am adunat toate visele din lună,
Să le-așez într-un poem cu mireasmă de femeie,
Să-l citești când ceruri gem îmbrăcate-n curcubeie.

Ia-mă pe bucăți, cum știi, să nu uiți vreun vers albastru,
Din icoane argintii, într-o rugă de sihastru!
Să nu uiți, pe buze-am pus doar sărutul tău de taină!
A plouat și nu ți-am spus, că mi-a fost sărutul haină.

Aripi nu mai am și-n vers, zbor nu vei găsi în rime,
Doar un gând, prin univers, zboară, animat de tine.
Nu te știu pe unde ești, nici cui îi închini sonete,
Ochii mei când îi citești, marea lor să te îmbete!

Un refren scâncește-n piept, pe un sân mai mor lăstunii,
Pe-o chitară mai aștept, să-mi cânte, de alb, nebunii.
Mai îngân și-acum timid, fredonând pe glezna rece
Note ce se sinucid, în amurgul care trece...

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de dincoace de tine

Dincoace de noapte, dincoace de stele
Înfloresc în cântec versurile mele;
Simfonii astrale, îngerii îngână,
Tatuez poeme cu Muza de mână.
Pe un braț albastru râde o cicoare,
Dincoace de noapte, ziua ta mă doare;
Zorii se despică în sclipiri de sânge,
În brațele tale dimineața plânge.

Geme orhideea de atâta viață
Dincoace de umbre, soare o răsfață
Un penel sărută visul și-l preface
În iubire pură... universul tace.
Caută, iubite, dincolo de mine
Floarea nemuririi ce dospește-n tine!
Știu că-ți este noapte, fără Poezie,
Știi că doar cu tine sunt Poem ce-nvie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de sărbătoare (glossă)

Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii
Să mă hrănesc cu sevele astrale,
Să-mi fie primăvară-n cerul gurii,
Când mă ating, timid, buzele tale!

Și scrie-mă poem de sărbătoare,
Să mă gătesc cu straie de lumină,
Cuvinte ce rămân nemuritoare-
Un chihlimbar de-al, inimii, rășină!

Că sunt copil al verdelui nostalgic
Pierdut într-o cascadă de uitare.
Când m-ai lovit în punctul meu nevralgic
Și nu mi-ai dat răspuns la întrebare,

Am sângerat mai verde decât frunza
Ce-și strânge trupul în jurul nervurii,
Acolo-n miezu-n care plânge muza.
Dă-mi ce-i al meu din tainele pădurii!

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem în exil

Sunt doar o umbră anonimă,
Ce-și poartă pașii pe zăpadă
Și dacă iarna e sublimă,
Nu știe albul să mă vadă.

Nici cerul nu mă mai atinge,
De teama iernii ce m-apasă
Și nici ninsoarea nu mă ninge
La cât sunt de cenușăreasă.

Și bate vântul dintr-o parte,
Obrazul, iar mi-l ocolește,
Își duce scâncetul departe,
Nici scâncetul nu mă iubește.

O stea se duce la culcare,
Îi scriu un vers să mă atingă,
Dar pentru mine, ochi nu are,
Cu-a ei lumină să mă ningă.

[...] Citește tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem nins

A nins azi-noapte, ca-ntr-o iarnă-a noastră,
Când nu era mai nimeni pe pământ,
A nins azi-noapte în pădurea-albastră
Cu mine-n brațe și cu tine-n gând.

Eram un fulg și-n dansul fantomatic
Mă strecuram timid, printre aezi,
Am prins din zbor, un zâmbet enigmatic
Să îl aștern în versurile verzi,

Unde ai mai lăsat un pic de verde
Nemângâiat de albul din penel,
Voi pune un poem și nu voi pierde
Flori de cicoare-n vechiul tău castel.

A nins azi-noapte, azi se odihnește
Un cer albastru cu tăceri de vis;
Când îți privesc zăpada,-n mine crește
Un munte de iubire... ce-ai ucis...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 41 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Violetta Petre, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook