Poezii de Violetta Petre, pagina 38
Timpu-n veșnicia lui, doar o clipă-a nu știu cui...
Se scurg clipele-n clepsidră, în tăceri ca de mormânt, nicio zarvă nu conturbă al secundei legământ...
Mor iubirile pe stradă, cerșetori sunt tot mai mulți, timpul își vede de treabă și cum trece, nu-l asculți...
Trenuri trec ducând cu ele vise și iluzii vechi, un adio se strecoară c-un blestem între perechi...
Plânge frunza în cădere și-i strivită pe trotuar, timpul fuge în tăcere, de nimic n-are habar...
Mor pădurile sub seceri și orfane de copaci, strigă-n van, te uiți la ele, trece timpul, trece-n draci...
L-aș închide-n poezie, într-un vers cu ritm beteag, l-aș ademeni cu rime și cu gustul lor dulceag...
Să-l opresc din hoinăreală, c-o fi obosit de drum și cu firul meu de viață un minut să îi sugrum...
Dar, e doar o-nchipuire și-o dorință fără sens... timpul este veșnic singur, gândul meu, doar un nonsens...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul în degringoladă...
Sub copitele de cai, colbu-nghite cu nesaț, timpul meu cu păr bălai, cu o poftă fără saț...
Ziua este cât o oră, ora e cât un minut, anul este cât o noapte și secunda-i de-mprumut...
Bobul de nisip aleargă prin clepsidre de nebun, îl amenință furtuna, printre țevile de tun...
Umbre-nlănțuie lumina, luciferi petrec în iad, în cazane fierbe vina secundarului beteag...
Prind o clipă amețită de vârtejul unei fugi și-o așez în acatiste lângă alte zeci de rugi...
Doar poemul meu scâncește la lumina unui far, speriat de tentativa unui groaznic adversar...
Se-ntrevede-o ambuscadă, timpu-atacă din senin în altarul de spovadă, unde-ncerc să mă închin...
Nu-l înduplecă vreun înger rătăcit de rai și nici nu îi pasă că eu sânger printre-atâția inamici...
Iau un vers și-l pun pe rană, un cuvânt e panaceu pentru orice fel de teamă... cuvântul Lui Dumnezeu...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna asta doare tare...
Auzi frunzele cum țipă văduvite de culoare?
Eu le-aud de sus, din ceruri printre păsări călătoare,
Unde-aș vrea să prind cocorii,-n deltă să mai zăbovească
Și în versul dintre nuferi, în tăceri să lenevească.
Auzi ploaia cum jelește, când lovește-n crengi betege?
Eu o-aud și-i plâng de milă, când tu nu poți înțelege,
Că și ochii mei se-neacă-n lacrimi, ploi născute din uitare,
De când ne desparte-o toamnă, un ocean și marea mare...
Auzi vântul, ca un clopot, simfonie a durerii?
Ei l-aud și sapă-n rană un amurg în pragul serii
Și m-agăț de-un mâine tainic dintr-o vară viitoare,
Când te-aștept să-mi cobori cerul, chiar și luna la picioare.
Auzi dorul cum se prinde de un ram bătut de soartă?
Eu l-aud și-l prind cu grijă, să nu moară, de o toartă.
Și-l amestec cu nectarul de pe buze-n așteptare,
Să mă guști, miros a struguri dintr-o toamnă care doare.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna mea, ca un păcat...
Toamna asta nu-i de mine, o alung și de rușine mor poemele pe rând,
Șchiopătează biata rimă, într-un act de pantomimă, peste versuri lăcrimând.
Invoc muza să apară, prea curând se face seară și nici stele nu răsar,
Drumu-i troienit de frunze, mor cuvintele pe buze, pe un vârf de secundar.
Înspre mare pleacă luna, să se-nece ca nebuna în tăcerea unui val,
Valul fuge de păcate și duce luna în spate, în genunchi până la mal.
Pescărușii dau năvală peste luna-n pielea goală, s-o trezească cu-n sărut,
Chiar de vântul îi oprește și îi strânge ca în clește, nu e vreme de pierdut.
Și de n-ar bura întruna și de n-ar striga furtuna, ca un miel înjunghiat,
Nu m-aș lepăda de tine, ca de pofte clandestine, toamna mea, ca un păcat...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă zurlie...
Într-o palmă de lumină stă-ntunericul la sfadă
Cu amurgul toamnei mele, înveliți într-o broboadă.
Orizontu-și prinde părul cu agrafe de rubine,
Eu, din cer, îmi fac năframă și trag cerul peste mine.
E o liniște bizară, care-mi urlă pe sub piele,
Anii mei trag cu urechea la un zvon de uculele.
O fi toamnă la adresa unde îmi aștept sentința,
Dar în colțul gurii-un zâmbet, încă-și deapănă dorința.
Stau jurații-(adică-amurgul și-ntunericul) pe gânduri,
Cum de îndrăznesc, eu-toamnă, să mai port pe umeri fluturi?
-Păi, cum să vă spun eu vouă, ca ciudat să nu vă pară?
Sunt o toamnă ruginie, dar am nervi de primăvară...
-Oooo, să trecem în zapise așa răzvrătire crasă,
Poate-ți vine nebunia să te faci, toamnă, mireasă!
Eu mă duc să trag o vodkă, hai, amurgule cu mine,
Că, de stăm mai mult la sfadă, te apucă și pe tine
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, dulce vătămare...
Ești frumoasă, Neiubito, ca un zâmbet de fecioară,
Ce își pleacă ochii minții printre curioși ce-ar vrea,
Să-ți culeagă toată poama de pe ram în plină vară
Și să-ți bea virginitatea într-o ceașcă de cafea.
Fluturi poalele în falduri, ce se mlădie alene
Pe-un picior cu talpa goală, mirosind a ruginiu,
Faci cu ochiul pohtei noastre, tremurând viclean din gene,
Amăgindu-ne cu toane de un roșu vișiniu.
Și ce mov ne-mbie gura să mușcăm din fructe coapte,
Ce te-mbracă pentru nuntă. Ce aromă de gutui,
Ne învăluie trezirea, după cea mai lungă noapte,
Când, de nurii tăi, Zeițo, încă suntem nesătui!
Că mușcăm flămânzi din tine, Preafrumoaso ești de vină,
Când splendoarea defilează, dezgolită de rușini!
Și ne amețești, Nebuno, cu mireasma-ți de sulfină,
De călcăm de bună voie prin scaieți și mărăcini.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă, dulce vătămare...
Ești frumoasă, Neiubito, ca un zâmbet de fecioară,
Ce își pleacă ochii minții printre curioși ce-ar vrea,
Să-ți culeagă toată poama de pe ram în plină vară
Și să-ți bea virginitatea într-o ceașcă de cafea.
Fluturi poalele în falduri, ce se mlădie alene
Pe-un picior cu talpa goală, mirosind a ruginiu,
Faci cu ochiul pohtei noastre, tremurând viclean din gene,
Amăgindu-ne cu toane de un roșu vișiniu.
Și ce mov ne-mbie gura să mușcăm din fructe coapte,
Ce te-mbracă pentru nuntă. Ce aromă de gutui,
Ne învăluie trezirea, după cea mai lungă noapte,
Când, de nurii tăi, Zeițo, încă suntem nesătui!
Că mușcăm flămânzi din tine, Preafrumoaso ești de vină,
Când splendoarea defilează, dezgolită de rușini!
Și ne amețești, Nebuno, cu mireasma-ți de sulfină,
De călcăm de bună voie prin scaieți și mărăcini.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trece Dumnezeu în goană...
Cum se scutură bujorii, ca o ploaie-nsângerată,
Regretând amarul vieții efemere pe pământ!
Tot așa mă scutur, Doamne, cu privirea-ndurerată,
Când îmi picură din palme, mângâierea care sunt.
Pași grăbiți strivesc tandrețea dimineților albastre,
Orbi și surzi aruncă piatra și lovesc în rogvaiv,
Curcubeie-și pierd mirajul în tăcerile sihastre,
Unde doar un vers mai cântă în poemul meu naiv.
Și de unde să iau muza, când lumină nu mai este?
(A rămas un colț de lună, fără loc și căpătâi).
Trece Dumnezeu în goană îngrozit și calcă peste
O relicvă din geneză, chiar pe ziua cea dintâi.
Ridic fruntea pentr-o clipă... unde-s cerurile mele?
Calcă tălpile pe stele și pământu-i tot mai sus;
Au înnebunit quasarii prinși în mreje de lichele
Și planeta e-n derivă-alunecând înspre apus.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu nu mai ști de mine, primăvară!
Tu nu mai știi de mine. Flori de ceară
Îmi înfloresc pe brațe-n zi de doliu,
Mă-mbracă dimineți în alb lințoliu
Și în poeme e atâta seară!
Un vers își scoate rima la vânzare,
Se spânzură metafora de stele
Și plânge prozodia printre ele,
Iar virgula se-aruncă-adânc în mare.
Un punct debusolat își vinde locul
Pe-o lacrimă din ploile celeste,
În mine-atâta gol de tine este,
Că și-a făcut seppuku și norocul.
Tu nu mai știi de mine, primăvară!
Te-au confiscat poveștile absconse,
Dar eu te voi chema-n poeme, să se
Ascundă soarele în mine iară.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu, iubește-mă, ca pe-un ultim amănunt!
Eu nu mă cunosc, iubite, nici nu știu de unde vin-
Poate, m-ai cioplit în frunza sau achena de pelin,
Ori, m-ai adunat din vise, înspre zori, pe-un val pribeag,
Să nu-ți fie solitară noaptea și să-ți țin de drag.
Poate, m-ai găsit pe buze când de sete fremătai
Și m-ai așezat în floarea de salcâm din luna mai.
Sau m-ai întâlnit în lanul de secară, printre maci,
Ori, în gustul căpșunincii, ce zâmbea printre araci.
Sau pădure-n vârf de munte, ți-am crescut, când ți-era cald,
Când te-ai scufundat în valuri, printre valuri ți-am fost fald,
Să-ți îmbrac singurătatea și la mal să te aduc
Și-n tăcerea de sirenă să te-agăț, să te seduc.
Poate că ți-am fost amurgul amăgindu-te candid,
Când reginele de noapte cupele și le deschid,
Sau zoreaua dimineții ce te-a smuls dintr-un coșmar,
Ori o gențiană-albastră pe-o cărare de hoinar.
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Violetta Petre, adresa este:
