Violetta Petre

Albastru 47

La miezul nopţii se dezbracă seara,
Rămâne goală pentru-a fi pictată
'N albastrul dimineţilor de ceară,
Aşa cum n-ai văzut-o niciodată.

Nu-nchide ochii, nu pleca în vise,
Fii lângă mine-n asfinţitul care
Aprinde-o lumânare în culise,
Şi înfloreşte-albastrul din cicoare.

Pe scena-nvăluită-n aşteptare
Suntem eroi cu replici desuete,
Dar, nimănui nu cerem, azi, iertare
Pentr-un poem cu versuri incomplete.

Noi ne citim în braille de-o veşnicie,
Eu te cunosc şi tu mă ştii de-o viaţă,
Albastrul îţi zâmbeşte numai ţie
De sub un cer cu lacrima de gheaţă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru rănit

Genţiană, Genţiană, trage-ţi cerul să-ţi ajungă,
Când muşca-vor vârcolacii luna-n noaptea cea mai lungă!
Îţi va-ngenunchea albastrul şi pe glezna de fecioară
Vei simţi cum înfloreşte scâncetul întâia oară.
Nu te dezgoli întreagă, lasă-ţi gândul să mai zburde!
Trupul freamăte ca frunza, jurămintele sunt surde.
Când dorinţa te subjugă şi te risipeşti într-altul,
Îţi cresc aripi şi cu fruntea, ce uşor atingi înaltul!
E o clipă-nşelătoare, care doare cât să placă
Şi n-ai vrea să se sfârşească, să rămână, să nu treacă,
Ca o apă curgătoare, insensibilă stăpână
Peste pietrele ce-aşteaptă mângâierea ce se-amână.
Vei rămâne aşteptare, braţe goale, răni deschise,
Întrebări fără răspunsuri bat la uşi demult închise.
De-ai păstrat un gând sub gene, doar al tău, vei fi bogată-
Trage-ţi cerul, să-ţi mângâie, lacrima nevinovată!
Trag de cer, să prind albastrul în căuşul palmei mele
Şi nu-l vreau cu lună plină, nici cu soare, nici cu stele.
Doar curat fără glazură, cum mi-e gura fără miere,
Cu dulceaţa naturală a miresmei de muiere.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am adus primăvară în decembrie, azi...

Decembrie-şi minte şi frigul şi gerul, şi marea-i albastră şi cerul senin,
E soare şi razele-şi prind colierul de ziua aceasta cu iz de divin...
Aproape că firul de iarbă zâmbeşte şi verdele crud mi se-mbibă în cord
Nu bate nici vântul, cu liniştea sfântă, bătăile inimii sunt în acord...
Am dat ieri comandă instanţei astrale s-amâne c-o zi mersul iernii firesc
Să fiu doar o clipă în braţele tale, când marea m-aşteaptă să-ţi spun te iubesc...
Cu valu-i mieriu limpezit de iubire, sărută cuminte un ţărm unde eu
Între cer şi pământ, chiar de sunt amăgire, implor indulgenţă să îţi fiu numai eu
Mesager al acestei minuni, când zăpada, ar fi fost un veşmânt natural,
Am adus primăvară pentru noi, doar pe strada, unde astăzi dansăm pe un vârf de coral...
Alte daruri nu am şi nu-mi sunt la-ndemână, un poem îţi mai scriu
să ajungă la timp
Tu să-l prinzi, să nu-ţi scape, iubite, din mână, că-i poem dintr-un alt violet anotimp!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amân un festin pentru viaţa de-apoi...

Mi-e foame de viaţă, dar e marfă de lux,
De mine se-agaţă doar o viaţă-n reflux.
Şi mi-e poftă de cântec şi-o vorbă de-alint,
Şi să n-am nicio grijă, aş vrea să mă mint...

Aş dori o salată din flori de cais,
Să o gust pe ascuns, dar mănânc doar în vis.
Şi când zorii se-arată la fel de săraci
Doar din ploaie şi nori ce mâncare să faci?

Şi ce suflet lihnit port în mine, ce chin,
Când primeşte-un tain nesfârşit de venin!
Fir de iarbă pane aş gusta la dejun,
Dar nici iarbă nu am de pe unde s-adun...

Din pansele mi-aş face un chec la desert,
Dar grădinile-s toate pustii şi-n deşert
Nici scaieţi nu mai sunt, doar tăcere şi vânt
Şi-un cuvânt în atele, săpându-şi mormânt...

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar în cerul gurii...

Zăpada-şi depăna tăcerea sub paşi fragili... şi peste-un vis
Ningea cu soare şi speranţă, ningea da capo, interzis.
Era o iarnă indecisă în care noi ne furişam
Să prindem viaţa de picioare... şi cât de inocenţi eram!

Era o zi de vară-n iarnă, se rătăcise iarna-n drum,
Simţeam doar miere-n cerul gurii şi nu ştiam unde şi cum
Ne duce clipa-nlănţuirii din valsul mirilor... zâmbeam
Şi nu ştiam ce vifor vine şi nici măcar nu bănuiam,

Că soarta ne pândea din umbră, să-şi ia tainul său de chin,
Să-mi fie-amar în cerul gurii, să gust din frunza de pelin.
Era şi nu era departe deznodământul neştiut
Şi de-ar fi fost în faţa noastră, neputincioşi, n-am fi putut

Să metamorfozăm destinul, că ‘'ce e scris, în frunte-i pus''
Şi de ţi-e dat să-ţi rupi aripa, vei asfinţi, cât eşti de sus...
Am înflorit, am strâns şi toamne, dar timpul ne-a-nghimpat parşiv,
Şi-a aşteptat să ne condamne fragilul nostru rogvaiv.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarul meu e mai amar...

Mi-ai furat un rai din palmă, ce-l aveam la o răscruce-
Erau drumuri spre Golgote şi ştiam unde mă duce
Pasu-mpleticit de vină, printre pietre-nsângerate.
Ia şi tu păcatul Evei şi aşază-ţi-l în spate!

Nu privi la talpa goală ce se-mpiedică-n furtună,
Lângă spectatori de ceară, ce poemele-mi adună,
Să le-arunce-n guri flămânde, ca de foame să le treacă,
Fă-te scut, opreşte hoarda de nebuni şi te apleacă!

Şi ridică-mi de sub piatră-ngenuncherile funeste!
Le găseşti în colbul străzii, pe frânturi de palimpseste.
Sunt silabe-amestecate într-o ordine subtilă.
Codul învierii mele e-n îngălbenita filă.

Ţi l-oi descifra, când noaptea va deschide ochii lunii
Şi-or ţipa sub evantaie, de dorinţă toţi păunii.
Doar în raiul palmei mele, ce-i acum la tine-n braţe,
Să fim orbi şi surzi la toate şi iubirea să ne-nhaţe.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană, mamă, unde-mi eşti?

Calc pe urma umbrei tale, pe aleea cu tăceri
Înspre locul de odihnă, unde nu mai simţi dureri.
Ana mea zidită-n lacrimi, poate că acum nu plângi-
Azi jelesc eu pentru tine, că în braţe nu-mi ajungi.

Dac-aş şti că stai cu îngeri, la taifas, m-aş aşeza
Pe mormânt, să-ţi aud glasul. Ţi-aş aduce şi-o cafea,
Că mi-e dor să stau cu tine şi mă doare că nu eşti,
Să mai stăm, ca altădată-n nopţi cu lună la poveşti.

Ţi-am aprins o lumânare şi c-un fir de busuioc
Ţi-am înmiresmat pământul ce te-apasă pe mijloc.
Nu dai niciun semn de-acolo, doar în vise-mi mai apari,
Îmi zâmbeşti cu ochii-n lacrimi şi apoi, din vis, dispari.

N-a rămas nimic din tine, parcă nici n-ai fost vreodat'-
Nişte poze în alb-negru şi un dor nealinat.
Tot ce-ai strâns cu drag în casă, cu amprenta ta de ploi
Putrezeşte pe neunde într-o groapă de gunoi.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andilandi

Ruinele planetei se destramă,
Abisuri se deschid, înfometate,
Un ochi se-nchide peste-un ciob de teamă
Şi-un altul se închide în cetate.

Cu braţe retezate, strângem cerul
Ologi, ne plângem paşii, prinşi în lavă;
Ne-ameninţă, cu arma grănicerul
La un hotar, trăgând în vena cavă.

Ne mistuie un foc, (din Iad coboară).
Şi din cenuşa viselor trădate
Răsare o Măiastră primăvară
C-un cântec răstignit pe jumătate.

O zână din Tărâmul de himere
O "Phoenix" izolată-n sihăstrie
Renaşte din-ntr-un strigăt de durere,
Lumini celeste-i ning pe pirostrie.

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi fost ziua ta...

Bat clopote de toamnă şi frunze sângerează
Şi mă trezeşte-un scâncet, dintr-un decor nocturn.
Mă ţine toamna asta cu lacrima ei, trează
În aşternutul rece şi-atât de taciturn.

N-am unde să te caut, n-a mai rămas vreo urmă
În casa-n care urlă singurătăţi şi n-am
Decât dureri ascunse, ce prin tăceri îmi scurmă
Şi la povara crucii, eu, sufletu-mi, înham.

Se-ngână dimineaţa la margine de lume
Şi n-aş mai vrea din noapte, să mă trezesc acum,
Când nimeni nu-mi răspunde, dar eu te strig pe nume,
Că poate îţi sunt paşii rătăcitori pe drum.

Ţi-am pus de-azi noapte grâul la înmuiat, ca bobul
Să fiarbă cât mai bine, încet, la foc mărunt
Şi candela-i aprinsă, să-ţi lumineze locul
Că-i ziua ta, iubite, şi pentru tort, n-am unt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arată-te dură, cum nu eşti, Femeie!

Ridică-ţi femeie din lacrimi statuie,
Sculptează-ţi pe frunte un rid de minuni
Şi fă-ţi printre lacrimi, cântând, cărăruie
Când toată durerea în suflet, aduni!

Cu mâinile goale, frământă-ţi o soartă,
S-o ai pentru zile flămânde de dor
Şi pune-ţi statuia-ntre pomii din poartă,
Să-ţi fie veşmânt pentru anii ce dor!

Arată-te dură cum nu eşti, femeie,
Granitul să-ţi curgă prin vene, tacit
Şi strigă-ţi tăcerea din trupul de zeie,
Când gloata va crede că-n somn ai murit!

Ridică securea şi taie din teamă
Bucăţi cât mai mari, să le-ngropi sub destin
Şi nu te-mbuna când începe să geamă,
Mănâncă din frică, din jale şi chin!

[...] Citeşte tot

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!