Viorel Ploeşteanu

Arde mocnit

cărţile zburau ca nişte păsări
luate de un vânt al nimănui
funingine cădeau cuvintele din cer
căutând să se-aşeze numai
pe flori de ochiul-boului
s-acopere privirea pământului
cu ochelarii orbilor
în jurul focului imens
ei alergau ca prinşi de nebunie
şi nu vedeau că sus nu mai e cer
jos nu mai e pământ
doar o negură
în care arde mocnit
ultima carte

poezie de Viorel Ploeşteanu din Elegiile întoarcerii (8 septembrie 2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străzi cu numele tău

doriei

şi ce dacă toate oraşele au nume
eu le chem în gând
de obicei seara
după amintirile mele
unele au nume de fete
altele de anotimpuri
dar niciodată nu le spun despre tine
tu eşti oraşul meu cât o lume
din care nu ies decât
pe fugă
când tu dormi
merg să caut portocale
cu coaja groasă şi parfumată
care
strânse între degete dimineaţa
îţi proiectează visele
deasupra unor oraşe uitate
şi în care străzile

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Ploeşteanu (7 aprilie 2017)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!