Wallace Stevens

Revoluţionarii iau pauză pentr-o oranjadă

Capitán profundo, capitán geloso,
Nu ne mai cere să cântăm în arşiţa soarelui,
Cu antene-n spate, cocoşaţi de arme,
Cu rucsacuri mari şi curele late.

Muzica n-are niciun chichirez
Şi sună fals.

Bellissimo, pomposo,
Cântă cântecul şarpelui,
Grumazuri printre mii de frunze,
Limbi în jurul fructului.
Cântă-n cizmele măscăriciului
Cu şireturi şi catarame strălucitoare.

Poartă taşca măştii de gaze,
Haina jumătate evazată, jumătate cu ceaprazuri;
Poartă casca fără nicio socoteală,
Împopoţonat, aplecat, strâmb, contorsionat.
Lălăie un cântec c-o voce

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldat, se poartă un război...

Soldat, se poartă un război între minte
Şi cer, între gândire şi zi, şi noapte.
De aceea poetul stă întotdeauna-n soare,

Coase-n odaia lui petice hainelor lunii
Pe ritmuri virgiliene, sus-jos,
Sus-jos. E un război care n-are sfârşit.

Şi, totuşi, depinde de războiul tău. Cei doi sunt unul.
Ei sunt un plural, dreptul şi stângul, o pereche,
Două paralele care se întâlnesc doar

La întâlnirea propriilor umbre sau în întâlnirea
Dintr-o carte, într-o baracă, o scrisoare de la Malay.
Dar războiul tău ia sfârşit. Iar tu te întorci,

Cu şase fleici şi douăsprezece soiuri de vin sau fără,
Pentru a păşi în altă cameră... Monsieur şi camarade,
Soldatul este sărac fără versurile poetului,

[...] Citeşte tot

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teorie

Eu sunt doar ceea ce se află în jurul meu.
Femeile înţeleg asta.

La o mie de iarzi de trăsură
Ea nu mai e ducesă.

Şi-atunci, acestea-s tablourile:

Un hol întunecat;
Un pat înalt înconjurat de perdele.

Acestea-s doar exemple.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

VI – din "Duminică dimineaţă"

Nu există substitut pentru moarte în paradis?
Acolo fructele coapte nu cad niciodată? Acolo întotdeauna
Ramurile atârnă grele de rod sub un cer perfect, neschimbate?
Dar nu toate sunt aidoma celor de pe pământul nostru pieritor,
Râuri ca ale noastre, căutănd mări pe care nu le vor găsi niciodată,
Aceleaşi ţărmuri aşteptând apele mareei înalte
Pe care în elanul lor şovăitor nu le pot ajunge?
De ce să plantăm peri şi meri pe bancurile nisipoase ale râurilor
Sau să parfumăm falezele cu arome de prune?
Nu-i păcat să ne transferăm acolo culorile,
Ţesătura de mătase a după amiezilor
Şi sunetele lăutelor noastre modeste!?
În magia ei, moartea este izvorul frumuseţei:
În flăcări, la pieptul ei ne concepem
Mamele pământeşti, mamele noastre-n aşteptare neadormită.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!