charles baudelaire

Frumuseţea

Frumoasă sunt, cum este un vis cioplit în stâncă
Şi sânii mei de care atâţia se striviră
Poeţilor o mută iubire le inspiră,
Materiei asemeni, eternă şi adâncă.

În larg azur ca sfinxul stau mândră şi ciudată;
Mi-i inima de gheaţă şi trupul cum sunt crinii;
Urăsc tot ce e zbucium tulburător de linii
Şi nu plâng niciodată şi nu râd niciodată.

Poeţii, pe vecie ursiţi făpturii mele,
Ca-n faţa unui templu cu mândri stâlpi senini,
Îşi vor petrece viaţa în studii lungi şi grele;

Căci am, ca să-i înduplec pe-aceşti amanţi blajini,
Oglinzi în care totul mult mai frumos se-aşterne:
Adâncii mei ochi limpezi, plini de lumini eterne.

sonet de Charles Baudelaire din Florile răului (1857), traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mortul vesel

Într-un tărâm de seve şi de moluşte plin
Îmi voi săpa eu însumi, cât mai adânc, o groapă,
În care mâine osul bătrân să mi-l alin
Dormind întru uitare ca un rechin în apă.

Urăsc şi testamente şi lespezi de mormânt.
Decât să cer mulţimii tristeţea şi regretul,
Cu mult mai bine corbii îi voi pofti, pe rând,
Să-mi cureţe de cărnuri, flămânzi, întreg scheletul.

O! viermi, tovarăşi fără de văz şi de auz,
Un mort voios şi liber destinul v-a adus;
Voi, fiii putrezirii şi filozofi ai sorţii,

Cutreieraţi-mi leşul cu hămesite guri
Şi spuneţi-mi voi: oare, mai sunt cumva torturi
Pentru-acest trup netrebnic şi mort printre toţi morţii?

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Al. Andriţoiu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aduc aminte timpul...

Mi-aduc aminte timpul când seminţia lui
Umbla pe lume goală, ca albele statui.
Părechile cinstite, cu frunţile senine,
Se-mbrăţişau la soare, şi nu era ruşine.
Curata sănătate, ca fluturii şi crinii,
Nu se sfia de văzul şi-atingerea luminii.
Nici muma,-mbelşugată ca strugurii pe rod,
Nu-şi sugruma copiii în pântece, din plod.
Lupoaică, bucurată să-i joace şi aţâţe,
Ea-şi adăpa în poală, popoarele la ţâţe.
Omul putea fi mândru de sine, să se vadă
Pe-atâta frumuseţe stăpân fără tăgadă,
Când poamele pietroase, cu carnea tare, toate
Voiau a fi furate, cuprinse şi muşcate.

Ai căuta acuma părechile acelea,
Să nu-şi îmbrace trupul, să nu-şi ascunde pielea,
Te trece groaza. Rece o negură te-ngheaţă.
Stai cu momâia-n faţă, gătită, o paiaţă.
Atârnă dintr-un umăr o arătare strâmbă,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă,
Doreai să vină Seara; priveşte-o cum coboară:
Peste oraş, tăcută, o atmosferă joasă,
Dând unora odihnă, la alţii grijă-amară.

În timp ce gloata lumii de vechi plăceri setoasă
Se lasă biciuită ca de-un călău, ocară
Şi remuşcări culege — serbare vicioasă —
Durerea mea, dă-mi mâna şi să fugim, fecioară,

Departe. Iată anii cei morţi cum se arată
Pridvoarelor de ceruri, în haină demodată,
Din ape-adânci Regretul, surâs opalescent

Şi Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne uşor
Precum un lung linţoliu sosind din Orient.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te slăvesc...

Eu te slăvesc totuna cu bolta înnoptării,
O, doamnă a tăcerii, o, vas al întristării,
Şi te iubesc, frumoaso, mai mult când îmi dispari,
Şi când, ca o podoabă a nopţilor, îmi pari
Că-ndepărtezi ironic adâncile zenituri
De braţele-mi întinse spre-albastre nesfârşituri.

Vreau să m-agăţ de tine, spre cer năvală dând,
Cum viermii de-un cadavru se-agaţă mişunând,
Că-mi eşti prea scumpă, crudă jivină nemiloasă,
Chiar şi-n răceala-n care îmi pari şi mai frumoasă!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori spirituale

Când la destrăbălaţi vin zorii albi şi vineţi,
Intrând în armonie cu-arzândul Ideal,
Având şi mijlocirea unui mister fatal,
Un înger se trezeşte în jalnicii procleţi.

Al cerurilor sfinte îndepărtat azur
De omul prăvălit, dar care mai visează,
Se cască, se deschide, cu hău-n rezonanţă.
Astfel, dragă Zeiţă, spirit lucid şi pur,

Pe resturi fumegânde de josnice orgii
Imaginea ta scumpă, trandafirie, clară,
Prin ochii mei măriţi fără-ncetare zboară.

Dar soarele-adumbreşte lumina de făclii;
Mereu învingătoare, fantoma ta mi-apare,
Spirit strălucitor, ca sempiternul soare.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bântuitul

Fâşii de văluri negre pe soare se aştern.
Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;
Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;
Cufundă-te în hăul urâtului etern;

Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi
Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,
Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,
Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!

În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,
Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare.
Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;

Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,
În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:
O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sed Non Satiata

Ciudată zeitate cu trupul brun şi plin,
Împrăştiind mireasmă de mosc şi de havană,
Făcută de vreun obi, de-un Faust din savană
Cu şold ca abanosul lucios şi mers felin,

Mai bine decât opiul sau cel mai straşnic vin
Vreau elixirul vrajei pe-a gurii tale vrană;
Când poftele-mi spre tine pornesc în caravană
Ţi-s ochii oaza-n care adoarme orice chin.

Prin aceşti doi ochi negri, ferestre-a' firii tale,
O, demon fără milă, dă-mi flăcări mai domoale;
De nouă ori în braţe nu-s Stixul să te strâng

Şi vai, nu sunt în stare, o, tu, prealibertina!
Ca să-ţi sfărâm curajul şi-avântul să ţi-l frâng,
Să fiu la fel în patu-ţi ca-n Hades Proserpina.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amarele nelinişti

Cresc neliniştile-n noi ca veninul în guşe de şerpi.
Spre ireale zări ale gândului negru
ne îndeamnă haotice ascunzişuri
ale sufletului nostru bântuit de grele furtuni.
Cine ne va putea da liniştea,
liniştea în care să nu mai simţim că suntem aievea,
după care tânjim cu priviri purulente
ca bolnavii sanatoriilor cu paturi albe,
unde în colţuri apar şi cresc tristeţile,
tristeţile cenuşii, tristeţile mai sumbre dacât moartea?
Cine ne va lecui de neliniştile ce ne rod,
Cum viermii sfartecând un creier într-un sicriu de lemn putred,
atunci când planăm în zbor frânt dincolo de zarea conştiinţei
şi gândurile noastre nu mai au speranţe,
şi sufletele noastre nu mai au vise?
Când suntem pustii ca nesfârşitele, vastele deşerturi
ce nu au nici nisip, nici gheţuri eterne să le acopere?
Când dincolo de noi şi de sufletele noastre nu mai e nimic,
Când vântul negru-al nefiinţei ne bântuie amar,
neînchipuit de amar şi fără sens?...

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de CristiB
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul neantului

Trist spirit, altădată avid de luptă dreaptă,
Speranţa, ce cu pinteni te-nsufleţea în joc,
Te-a părăsit; te culcă, te culcă deci pe loc!
Biet armăsar, de-obstacol copita ţi-este spartă.

Taci inimă şi uită, smereşte-te şi iartă.

Spirit învins, năuc, borfaş bătrân, deloc
Amorul nu te-mbie, disputa e deşartă;
Adio deci suspine şi cântece de harfă
O inimă haină plăcerea-aruncă-n foc.

A primăverii vrajă s-a dus ca un noroc.

Şi timpul mi se scurge ca din clepsidra spartă,
Cum troieneşte neaua un corp prins de soroc,
Mă-nalţ şi văd pământul rotund pe la mijloc,
Iar adăpost nu caut, rămân bătut de soartă.

Troienilor, mă duceţi în prăbuşirea-naltă?

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Florin Dănuţ Necula
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!