Poezii de Ovidiu Cristian Dinică, pagina 14
Puri
puri?
ne scăldăm în lumină
prin gardul cu iederă?
Doar
știm să mușcăm gândul,
milimetric trecem
de sârma ghimpată
adunată în suflet.
Să nu-ți rupi hainele
când păcatul te va îmbrăca.
Scuipă tristețea.
Din taina vârstei
mai recunoști copilul?
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala
viermele ce adânc sapă în trupul captiv
când vrea trece prin fața ochilor mei
disprețuitor și rece,
îi întorc spatele tușind
cu patima unui fumător ratat,
revolta simțurilor amorțite de veghea
nopților nedormite tulbură lumina.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România
cu harta împăturită în buzunarul
de la piept
și gândul curat
nu-mi este teamă să mă arunc în furtună
când în freamătul pădurii plâng munții
se adună zăpezi netopite
râurile mi se varsă în palme
soarele îmi curge în inimă
Dunărea îmi unește sufletul
cu nemărginirea
frunzele se îngroapă sub copaci
vântul răzbate prin porți de lemn
sculptate în memorii
copii cu zâmbetul soarelui
pe buze recită Eminescu
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune
Doamne,
liber sunt să înot
sub privirile tale
clădindu-mă
zi de zi
cu fiecare respirație,
în trupul oxidat
port mirarea de a fi ființă
aș fi putut să fiu arbore,
pasăre, sâmbure,
să-mi duc esența într-un cuvânt,
să nu mă pierd cu firea,
tăcut să fiu
în arșița cuvintelor.
Tu, iartă-mi necuviința
de a-ți scrie!
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea
Îmi scrii că cerul s-a întunecat, iar cocorii nu mai zboară, se îneacă asfințitul în gurile văzduhului, te văd grăbită să treci cu spatele prin viață. nu ești prezentă orei?
Sunt eu pentru tine un câine de pripas, să umblu cu fularul atârnat de gât ca un lanț ce l-ar ține pe sârmă într-o gospodărie? Eu nu-mi pierd timpul cu amintiri doar scriu iritat de nostalgia ta care mă muscă.
Tăcerea ta este semn de neputință, liricul se deapănă la focul iubirii când rupi buzele să te lipești la inima revărsată în noapte, te îmbrățișează și apoi se ascunde în clipă, sfarmă legende.
Îți voi construi o lume cu mesteceni și cetăți în fața necunoscutului să-mi apăr cuvintele pe care acum le vărs într-o desagă pe care o porți peste tot să aduni poveștile altora fără să crezi că orice suflare cerne taine de nepătruns, poate atunci vei tinde spre latura infinitului să adormi vigilenta raționalului.
Singure doar cuvintele te vor îmbogăți să-ți cosi cămașă înflorită din taina cerului. Nu-mi spune că doare, lumina nu doare tăcerea este cea care rănește. Puneți scutul să te aperi de furtună și intrigă.
Astăzi te văd, te simt rătăcită. Ego-ul asemeni lui Icar vrea să-ți înalți aripile ai grije la răni. Fi asemenea lui Prometeu adu focul și vino la masa mea să deșertăm taine despre originile rătăcite intre pietre pe albia răului unde primi oameni pescuiau iubire.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se muncește
dis de dimineață șantierul a ajuns
la blocul meu
cu zgomote și utilaje,
împart munca trei gealați și o funcționară
suferă de agrofobie,
glasul său răsună mai puternic decât
slujba evlavioasă a unui popă
strigată din difuzor,
soarele uimit își numără razele
lovite de mașini ce percutează
în asfaltul proaspăt,
de sub el se văd capetele a trei conducte
înecate în arteziana ivită din fibra lor,
salahorii se agită cu galeți să strângă apa,
sapă, se învârt, aleargă,
cazmale furibunde lovesc în țevi camuflate
circul reporneste precum un carusel de neoprit,
șiruri convergente de automobile agățate în trafic reclamă
identitatea timpului furat,
martor inofensiv Dumnezeu zâmbește.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârșit de vacanță
cocoșul ascuns în cântecul nopții
intră în timpanele tale asemeni unei săgeți,
arcașul cu pene harnic nu pregetă
să cheme zorile,
joacă ping-pong cu neuronii tăi,
aceștia se zbat
să găsească liniștea
precum peștii pe uscat se zbat după o gură de aer,
inima ta sedusă de armonia cerului
nu are pace,
cu pupilele dilatate sfarmi noaptea
ai în piept aerul aspru al dimineții
vrei să strângi în brațe tăcerea
dar ea asemeni unei dive ce nu se lasă cucerită
îți aruncă un surâs obraznic.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârșit de vacanță
cocoșul ascuns în cântecul nopții
este ca o săgeată vibrând în timpanele tale,
arcașul cu pene harnic nu pregetă
să cheme zorile,
joacă ping-pong cu neuronii tăi,
aceștia se zbat
să caute liniștea
precum peștii pe uscat se zbat după o gură de aer,
inima ta sedusă de armonia cerului
nu are pace,
cu pupilele dilatate sfarmi noaptea,
ca și cum te-ai agăța de pânze de păianjen ce se rup
strângi în piept aerul aspru al dimineții
și tânjesti după tăcere ca după o amintire dragă.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinergie
a scrie despre pădure
când tu ești asemeni vântului
ca și cum ai invoca ploaia
la moara secată
dai viață gândurilor
împleticit în ignoranță, pretenții egoiste
îți colorează așteptările,
esti convins că aerul
îți aparține,
în jurul tău repetițiile prind imaginea cuvintelor
ca pe niște cocarde în pieptul lat
te las sa desfaci realitatea în particule.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soțul
în încăpere din care-ți scriu
cuvintele ard,
tăcerea este fierbinte,
aerul mușcă din mine,
aripi de foc mă bat pe umeri,
privirile piloților ce au spart peretele
asemeni unei jucării
mă urmăresc insistent,
memoria urlă să-ți duc zâmbetul
în trupul ivit din frică.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Ovidiu Cristian Dinică, adresa este:
