Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Dana Ene

Poezii de Dana Ene, pagina 15

Neclintire

Piatra a amuțit.
Niciodată
nu se va mai opune
vântului.
Niciodată
nu va mai propti
apele.
Niciodată
nu va mai vorbi
timpului.
Niciodată
nu va mai crăpa
în buza gerului.
Niciodată
nu va mai străluci
în arșița verii.
Niciodată
nu va sucomba
în culoarea gri...

[...] Citește tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi

Pentru tine o floare.
Pentru mine pădurea.
Să te-mbeți cu mireasmă
Când te caut aiurea
Și să cazi în visare
Cât e ziua de lungă,
Eu să-mi prind ramuri verzi
În clavicula stângă.

Pentru tine un drum.
Pentru mine abisul.
Să-ntâlnești adevărul
Când cobor Paradisul
Și să vezi mai atent
Întâmplările vieții,
Eu sădind perseide
Pe un cer al dreptății.

Pentru tine refrenul.
Pentru mine un vers.

[...] Citește tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

November

Ploaia desenează pe un geam pătrat
Tot atâtea drumuri câte-am străbătut
Cu mintea desculță, cu suflet zbătut,
Cugetări, emoții puse la păstrat.

Drepte paralele, un contur rotund,
Triunghiul aproape echilateral,
În căderea ploii fără interval
Stropii grei în văzul clar se-ntrepătrund.

Nimic nu contează, totul e anost,
Vara clocotește într-un samovar,
Scuipă-n van tavanul o coajă de var,
Poemul se scrie, altul scris a fost

Și un altul care-n ciuda vastei ploi
Va fi scris c-un deget pe geamul pătrat
Unde altădată luna a lătrat
Ca un ogar tânăr, alb și trist la noi.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu mai spunem

nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.

împovărați,
ca niște bujori sub clarul lunii,
umerii noștrii să înflorească exploziv.

pe țeasta albăstrie a pământului
timpul s-alunece ușor.

din inimi să țâșnească fluvii de lavă
peste al nopților fier.

nu mai spunem nimic,
nu mai spunem.

ciocârliile să ridice c-un tril
primăverile-n cer.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochii tăi

Când se lasă roua, de cu zori
Și-altă zi senină se-ntrevede,
Ochii tăi răsar ca două flori
Într-un colț de iarbă veșnic verde.

Dacă vântul suflă la amiază
Aducând toți norii mai aproape,
Ochii tăi înlăcrimați veghează
Peste munți, păduri și peste ape.

Când pământul stă o clipă-n loc
Și se-aude zvon de bucurie,
Ochii tăi, ca frunzele de soc
Se lipesc de brațe numai mie.

Iar spre seară, când în albu-i var
Blând spoiește luna toți pereții,
Ochii tăi - două grămezi de jar -
Vor s-aprindă zorii dimineții.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ochiul ce te ninge

Se lasă frigul pe sprânceana nopții,
Strada atârnă de un felinar,
La ceasul ăsta, de-ar vorbi pereții,
Ar trece basmul lumii-n calendar.

Pe la ferestre, chipuri teatrale,
Par niște umbre care te conjur,
Jucându-și rolul vieții... Fiecare
Privind banalul, intim abajur.

Un zâmbet trist. Plânsul neprimenit.
O-mbrățișare, act de pietate,
Sărutul de final, neavenit
Într-un moment infim de caritate.

Cerul dezbracă țolul sclipitor...
Am pașii repezi. Se aud în beznă.
Mi-e sufletul și print, și cerșetor
Cu lancea orei scrijelesc pe gleznă.

[...] Citește tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Oglinzile iubirii

Mi-e dor cumplit de tine în fiecare zi.
Dar ce rost a mai spune? Tu nu ai cum să știi
Nici despre calea-ngustă pe care-am apucat,
Nici despre neputința în care stau și zac.
Să înțelegi n-ai cum, indiferent că vezi
Ce-nseamnă să-nchizi ochii și să abandonezi.

Un somn în trei pereți mi-e inima. Sunt sparte
Oglinzile iubirii. N-au cum să mai arate.
Imaginea în care te așezasem piere.
Pe-atunci aveam și glezna și sufletul de miere.
Triunghiul ăsta-mi ține, de-o vreme, pulsu-nchis.
Aritmic în cădere. Neînțeles abis.

Cumplit de dor... Atât mai poți de-acu' să-mi fii.
Din orice unghi privesc, văd doar anomalii
Iar bisectoarea vieții stă perpendicular
Pe tot ce se întâmplă și pare în zadar!
Totuși, mai am o grijă: în nopți de cioburi pline,
Te învelesc c-un înger... Să-ți fie ție bine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Optimism

Din când în când
fluturii se opresc
să-mi sărute mâna
și mă ating ușor
cu aripile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
cerul se apleacă
să-mi sărute fruntea
și mă atinge ușor
cu ploile trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

Din când în când
florile se deschid
să-mi sărute plămânii
și mă ating ușor
cu petalele trecute deja
prin toate culorile curcubeului.

[...] Citește tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peste vreme - lui Mihai Eminescu

Pe lângă plopii fără soț,
Când trec seară de seară,
Îmi pun în buzunarul stâng
O floare - albastră, rară,

Iar blânda lună, peste deal
Așterne umbre fine
Tot repetând iubirii-n șoaptă:
"Rămâi, rămâi la mine!"

Și dacă stele bat în lac,
Lumina lor mă arde.
Pe lespezi triste de pământ,
Un suflet întins șade...

Adânc, în codrii de aramă
Aud glasu-ți divin.
Ești tu oare? Nu ești tu.
E umbra lui Călin...

[...] Citește tot

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puls urban

se-ascunde luna după bloc
troleul face stânga,
pe bulevard din loc în loc
o zebră pierde dunga.

bolizii ca săgețile
se-nfig în pieptul nopții,
lumini din toate părțile
par să-și arate colții.

la farmaciile nonstop
se vând antigripale.
ascult în cască ZZ Top
și merg tot mai agale,

iar după bloc fără temei
luna - veche dulamă
se destramă în ochii mei
pân' la ultima scamă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 17 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Dana Ene, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook