Poezii de Oana Frențescu, pagina 17
Nu pot să te vreau
nu pot să te vreau,
nedescifrate hotărâri sunt în neîmpăcata iubire,
convoi lung de iluzii tresărind arhaic
grație eternului amăgitor scăldat în glasul dulce.
nu pot să te vreau
împăcând noaptea cu lumina din frunze,
așa de aproape încât visele deșarte
știu că sunt năluci și nu există.
nu pot plimba euforia prin abisuri
lângă fântâna aceea care minte.
nu pot să te vreau
peste fragilul adânc răscolit
ce cunoaște infernul zărit în acel te iubesc nesupus.
nu pot să te vreau într-o biserică de plumb.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-a atins
nu te-a atins nicio ispită,
pe trepte ai coborât singur,
respirația a rămas întreagă,
supraviețuind impulsului ce se plimba ondulat
pe-un portativ de frunze.
dacă aș reuși să nuanțez curba aceea netedă
s-ar clătina poate cuvântul inventat pe loc
și luna n-ar privi pe același geam
în aceeași cameră intimitatea colii albe crucificată-n cuvinte.
după încăierări cu lucrurile și umbrele lor
până și banalitatea nimicului
prin aerul făcut bucăți
are ceva acolo ce-mi arată
că ochii nu pot să moară iubind.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu trebuie
Nu trebuie să-ți tulbur pacea
când culori ruginii te atacă flămând,
cascade de tristeți cad în nemurire
și vânturi galbene ne încolăcesc gleznele.
Copacii și ferestrele rămân
cu suspiciuni de gelozie,
străzile devin largi și pustii,
ofilirea toamnei sapă răni adânci
în clipele de andezit.
Și uneori zgârii luna ca sunetul ei primordial
să ne orbească.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numește tu
numește tu altfel pustiul și graiul uscat,
plecarea neoprită de nimeni,
păcatul cumințit în spectru stelar,
cuvintele fără cuvinte.
fisurile cu arome vechi trimit săgeți de gheață,
din tei cad picuri ruginii,
umbra cu vârf de lumină galopează spre infinit
pe-o cale paralelă.
o margine se trasează amețită
între ieri și azi, spre capătul lumii albastre.
mă-nchid în miezul tăcerilor
cu jumătatea mea de trup reală
sub fragmente rupte din lumina
condensată pe gleznele nopții.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă dimensiune
ești suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrățișarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece și înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.
în stânga ta e o respirație de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete și fierbinți.
strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
și ieșirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitația și cuvintele legănate de sunet
în spațiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O aruncare
o aruncare înainte cu degetul arătător la gură
cu toate sentimentele acelea nedivulgate
umplu încăperea
toate sertarele și-au răsturnat visele
efectul de ebonită a astupat colțul gol
cel înțepenit în durere
peste ziua aceasta va fi regăsire sau vaiet
sensul din partea stângă a poemului
se va schimba
va fi rătăcire în verde sau liniște deplină
restitui așteptarea și începutul întors spre mine
învingând decorul și vraja căzută din stele
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O contopire
o contopire a zâmbetului roz cu albastru
a inventat o imagine fără capăt
rostogolindu-se fără oprire
într-o chemare fără glas, niciodată cuminte.
o nebunie perpetuă, într-o jumătate de vis treaz
fără întrebări și reguli
dezbrăcând pustiul destrămat
până la îngustare în unghiul acela necălătorit vreodată.
privirea rămâne întinsă pe arșița verii
în tăcerea prăbușită a unui fluture întârziat.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O formă de existență
noaptea creponată înșiră pereții
într-un abis
luna pleacă din fereastră
lăsându-mă într-o altă memorie
unde tu nu ești
pe tavan visele aleargă ieșind dintr-un tunel
de unde împrumut timp
pentru zidit cuvinte
ce stau zăbovind pe marginea lutului
și m-așteaptă
o formă din existența mea-i absentă
pe cea din viitor o inventez
împodobind-o cu lucruri la modă
și păstrarea teiului eminescian
plin de poezie
forma din prezent pulverizează imagini
cu buze care surâd
[...] Citește tot
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O înserare
o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat și neauzit
imaginea ta trece ca o migrație de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparență de poezie
ceva arhaic trece prin piele
vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spațiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o ființă gata
pentru lacrimi și frig
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O liniște
o liniște țiuie prin varul pereților,
prin albul zăpezii scuturat de pe tălpi,
prin amănunte înșirate pe margini de gând.
o piramidă de gesturi nedescifrate
îmi bântuie mintea cu aduceri aminte.
mâinile-mi stau în repaus,
arde alb și uscat asfaltul.
zăpada albește copacii,
lucește lumina și-mi tulbură pașii,
ziua de azi sosește scrisă-n alb,
rece, desculță, spartană.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Oana Frențescu, adresa este:
