Ionuţ Nistorescu

Oraşul

Oraş în toiul iernii
Binecuvântat fii, îţi şoptesc
Protejează-mă de friguri
În adăpostul tău regesc.
Nu fi zgârcit cu mine te implor,
Nu am vrut să fug de tine
Dar nu vreau să mor.
Fiarele înfrigurate mă urmăresc
Sper ca sub cupola ta adăpost să primesc
Nu îţi cer mai mult, orice e un dar divin,
Vin acum spre tine pregăteşte-te că vin.
Ţurţuri de gheaţă îmi cresc pe la mustăţi
Am mai fost pe-aicea ştiu, şi-n alte dăţi,
Dar nu urmăresc să-ţi fac rău ori să te fur
Vreau doar viaţă de la tine,
Vreau doar viaţă, jur.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare

Conduc corabia la mal,
Delfini acolo mă conduc
Pe apă nu se vede-un val
Însă pe ape eu mă duc.

Nici nouri nu se văd pe cer
Nici fulgere şi nici furtuni
Un lucru însă vreau eu să-ţi cer
Te rog să nu uiţi să mă suni.

Căci vin acasă ca un rege
Şi încărcat cu daruri mii,
Nu vreau să mă primeşti prea rece
Căci am venit la ai mei copii.

Ce dacă suntem despărţiţi
Şi-ai tăi ochi de mine se feresc
Putem fi iarăşi doi iubiţi,
Ce spun cuvântul "te doresc".

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

Plouă urgia lumii cenuşii
Blestemându-şi pe-ai ei copii
Se cutremură pământul rănit,
Doar el ştie cât te-am iubit.

Universuri cad şi mor ţipând
Prăbuşind în trupul meu plângând
Întuneric viu şi tremurător,
Simt acum clipa când mor.

Viaţa e dulce şi mişcătoare
Moartea-i amară şi stătătoare,
De mine nu mai vreau să vorbesc,
Ci aştept clipa când am să te întâlnesc.

Te-am pierdut odată demult
La sfârşit de lume cu-al ei tumult
Dimineaţa însă vine strălucind
Izgonind noaptea, cu lumină nimicind.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regret şi speranţă

Am plâns la moartea ta, iubito
Am plâns şi n-am niciun regret
Am vise nopţi în şir, iubito,
Cu tine ca şi când te-aştept.

Am pus pe crucea ta iubito
Un biet buchet de trandafiri,
Să te-nsoţească-n nemurire
Să te păstrez în amintiri.

Vor trece ape şi milenii mii,
De când te plimbi pe Elizeele Câmpii,
Vor trece morţi şi vieţi la infinit,
Nu te-am uitat chiar dacă ai murit.

Ce-ai face tu în locul meu,
Ai fi uitat c-am fost al tău,
Chiar dac-ai face eu nu aş putea
Să dau cu piciorul în ce-a fost dragostea ta.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit

Viata dă în pârg şi coace aurii fructe moi,
Însă coasa morţii le ia pe cele mai de soi,
Lăsând în spate fantome sau stafii
Case, ruine, orfani sau copii.

Cel ce a pus deoparte pentru el n-are nimic,
Cel ce-a luat de la alţii sau doar un calic,
Îşi iau rămas bun dar ar mai sta,
Nevrând să dea ochii cu soarta cea rea.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecând prin timp

Intrăm în primăvara tinereţii
Lăsând în urmă mlaştina tristeţii,
Am întâlnit pe cineva de care mă simt legat
Ei nu îi pasă că sunt blestemat.

Avem puţin timp de petrecut
Şi multe lucruri de făcut,
Dar totul e mai uşor cu tine
Mă întreb însă de ce stai cu mine.

Sori trec la orizont luminând
Luni apar noaptea îngheţând
Dar noi doi răzbatem prin ceaţă
Tremurând pentru o altă dimineaţă.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un călător

Trecea un călătorsingur în noapte,
Prin codrul tainic cu frunzele căzând
Şi-ale veştedei păduri şi tainici şoapte
'L făceau pe călător să se plece amuţind.

O, călătorule cel nestatornic şi trecut.
Nu te lăsa de soarta-ţi condus iară
Ci caută ca prin furtună şi prin vânt,
Să fii cel ce ai fost întâia oară.

Un călător pribeag şi rătăcit
Pe-ale sorţii triste şi vajnice cărări
Nu va da seama decât la ultimul sfârşit,
Pe unde l-au purtat în viaţă paşii săi.

Aşa este şi omul călător
Un veşnic pierde vară pe pământ,
Este ca focul cel răvăşitor,
Ce-a mistuit pe cei ce-au fost şi nu mai sunt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Copilăria în paşi de joacă a trecut
În tinereţe multe m-au durut,
Maturitatea, oh, ţie mă rog
De bătrâneţe scapă-mă căci nu vreau să mor.

Ce scop umil şi jalnic are omul
De a rămas în viaţă pe pământ
, Aşteptând apoi moartea ca somnul
Săpându-şi groapa de mormânt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!