Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Nichita Stănescu

Poezii de Nichita Stănescu, pagina 2

Sunt un om viu

Sunt un om viu.
Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.
Abia am timp să mă mir că exist, dar
mă bucur totdeauna că sunt.

Nu mă realizez deplin niciodată,
pentru că
am o idee din ce în ce mai bună
despre viață.

Mă cutremură diferența dintre mine
și firul ierbii,
dintre mine și lei,
dintre mine și insulele de lumină
ale stelelor.
Dintre mine și numere,
bunăoară între mine și 2, între mine și 3.

Am și-un defect un păcat:
iau în serios iarba,

[...] Citește tot

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 20 august 2019.
Distribuie

Câmp

Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii și oase,
că soarele nu răsare mereu în același loc
și nici nu răsare același soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, și mă tem
că s-a sfârșit definitiv cu șirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun și cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 13 august 2019.
Distribuie

Ploaie în luna lui Marte

Plouă infernal,
și noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereții odăii erau
neliniștiți, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob și prin vreme.
Nu-i nimic, îți spuneam, Lorelei,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Și mă-nălțam. Și nu mai știam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
cine-s mai frumoși: oamenii?... ploaia?...

[...] Citește tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 18 august 2019.
Distribuie

Somn

Nu mai apuc să mă culc cu tine
atâta nenorocită veghe
atâta insomnie, patule, vecine,
îmi cântă-n ureche.

Ce cântec?
Greață de piatră borțoasă
de soare cu lumină-n pântec
de gândire țestoasă.

Dar eu țin minte, prin ținere de minte
vremurile împărate
când mugetul taurilor lăsa gravide
muierile din cetate.

poezie celebră de Nichita Stănescu din În dulcele stil clasic (1970)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

distincțieAceastă poezie a fost selectată Poezia zilei pe 2 august 2019.
Distribuie

Tu esti cîntecul meu de izbînda

Peste noapte cînd te înfatisezi
în firele ploii,
intru surîzînd
sub cupolele tale de cristal,
uimit de bogatia ta
si mîngîi frîiele cailor tai
batute cu piatra de zamfir.

Eu voi încalca
pe-un armasar alb
si-mi voi agata ploile,
cercel sunator la ureche,
sa ma auzi cînd trec.

Priveste-mi ochii
cît de albastri-mi sunt!
Ma gîndesc la Comuna,
la boltile-i înalte cît privirea.

Si cînd rostesc numele ei de purpura

[...] Citește tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintindu-mi

Un arc de întuneric aplec atunci când las
fruntea să-mi cadă sub culori
și uneori îmi pare că-i numai un răgaz
și că se rupe timpul îmi pare alteori.

Pietrificat, auzul în romburi și ovale
ferigă e în stratul de grafit.
Un fierăstrău cu dinți de lucie răcoare
se-afundă-n trunchiul lui necontenit.

Mișcarea rece, sacadată
e dinainte înapoi,
cu dinți de fierăstrău mușcând se-arată,
reci, amintirile din noi.

Un arc de întuneric aplec câteodată
și o durere rece mă face să-l dezdoi.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Arta poeziei

Haide și nu te mai uita,
nu te mai uita decât când cade,
când cade îngerul, atâta.
Haide, nu te mai uita tu în jos!
Uită-te la el, uită-te la el,
îngerul căzând, iar nu la balta de sânge
cea de la sfârșitul zborului.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Frunză verde de albastru

Și-am zis verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
și-am zis pară de un măr,
minciună de adevăr,
și-am zis pasăre de pește,
descleștare de ce crește,
și secundă-am zis de oră,
curcubeu de auroră,
am zis os de un schelet,
am zis hoț de om întreg,
și privire-am zis de ochi
și că-i boală ce-i deochi.
Frunză verde de albastru,
mă doare un cal măiastru,
că am zis doar un cuvânt
despre întregul pământ,
și de bine-am zis de morți
și de șase-am zis la sorți,
și am zis unu de doi
și zăpadă de noroi,

[...] Citește tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A se fi

Mie mi se poate da numai
ceea ce pot uita.

Sunt chinuit de zei
pentru că ei nu-mi încredințează
propria-mi suferință, - ci
lipsa ei, cunoscând că am avut-o,
adică.

Uitarea ei, neaducerea chiriașă
de aminte
a locurilor
și a timpurilor frumoase
din mine și de pe mine...
Sunt apăsat de amintirea
faptului că am uitat!

Mâine mi se va spune:
ieri ai omorât un zeu!
Voi fi, da, ghilotinat

[...] Citește tot

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acasa

Acasa mea e într-un cuvânt
gândit de altul.
Acasa mea e într-un sărut
pe care l-am gândit
în alți doi adolescenți.
Acasa mea este înlăuntrul
săgeții trase înspre zeu de geți.
Acasa mea e gândul ce-l gândești
spre mine.
Acasa mea e numele ce-l am
și mi-l rostești.
Acasa mea e un cuvânt,
un prieten și o curvă.

Fugind din timpul care trece,
ah, timp, bordel al vieții mele!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 21 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Nichita Stănescu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!