Rainer Maria Rilke

Tăcerea

Mâinile de mi le ridic, iubito, auzi tu,
auzi, cum foşneşte tăcerea...
Dar spune-mi,
pentru cei singuratici, orice mişcare,
chiar de-i numai o şoaptă, nu-i oare
prinsă de toate lucrurile mărunte,
care, în juru-le, parcă la pândă stau ca s-asculte?
Auzi tu, iubito, cum pleoapele-alene le-nchid,
şi chiar ş-acesta-i un foşnet,
plutind uşor pân-la tine.
Auzi tu, iubito, cum încet, din nou le deschid...
... dar de ce, de ce nu eşti lângă mine?

Cea mai ne-nsemnată dintre mişcările mele,
în mătasea tăcerii, pecetea şi-o lasă;
şi-n năframa-atinsă a zării, în depărtare,
cea mai plăpândă-nfiorare îşi înscrie urma neştearsă.
Răsuflarea mea ca un leagăn
înalţă stelele şi-apoi lin coboară.
Miresmele ce-n juru-mi plutesc

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Rodica-Maria Oardă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

O, ce departe-s toate
şi trecute de mult.
Eu cred că steaua de la care
primesc lumină, în singurătate
de mii de ani a dispărut.
În luntrea care a trecut
mi s-a părut că se rostea
o taină înspăimântătoare.
În casă un ceasornic a bătut...
În care casă oare?...
Aş vrea
să ies din inima mea,
să stau sub cerul liniştit şi mare.
Şi să mă rog aş vrea.
Şi poate una dintre stele
există cu adevărat
şi cred c-aş şti pe-aceea dintre ele
care singură a durat,
şi-asemeni unui alb oraş îndepărtat
în ceruri stă la capătul razei...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Cui vrei să te tângui, inimă? Tot mai mult ocoleşti
întâlnirea cu oamenii, care-ţi par
de neînţeles. Cu atât mai zadarnic, poate,
cu cât drumul te duce înspre viitor,
spre pierdutul tău viitor.
Cândva te plângeai? Ce-a fost? O boabă necoaptă
căzută de pe creanga bucuriei.
Azi însă pomul se frânge,
se frânge-n furtună întârziatul meu
pom al bucuriei.
Tu, cel mai frumos, în priveliştea mea
nevăzută, tu care m-ai şi adus în preajma
nevăzuţilor îngeri.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greu
de lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână
căderea asta, nesfârşit de blând.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine

Toţi cei ce te caută, te-ncearcă pe tine.
Şi cei ce te află, te leagă pe tine
de chip şi de gest.

Eu însă vreau să te pot pricepe,
cum te pricepe şi glia,
când pârguirea-mi începe,
împărăţia-ţi
e-n pârg.

Nu-ţi cer nici o deşertăciune,
spre-a-mi fi vădit.
ştiu că timpul poartă alt nume
decât acela
ţie sortit.

Nu-ţi cer minune pentru credinţă.
Legilor tale fă-le dreptate,
celor ce sunt din spiţă în spiţă,
tot mai învederate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul va fi puternic iar şi mare

Totul va fi puternic iar şi mare,
şes neted, ape-adânc unduitoare,
uriaşi copacii, zidurile scunde;
şi-n văi, la chipuri felurit şi tare,
neam de plugari şi de ciobani, oriunde.

Nu temple care-l strâng pe Domnu-n fiare,
ca pe-un fugar şi-l plâng în gura mare,
ca pe-o jivină prinsă şi rănită –
ci case ce-l primesc pe cel ce bate,
şi-un simţământ de-ofrande nesecate,
în noi şi-n orice faptă săvârşită.

Nu dor de-o viaţă dincolo şi peste –
doar gând să n-aduci morţii profanare,
şi, slujitor mereu celor terestre,
să nu mai fii străin mâinilor tale.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură

Trăiesc acolo oameni, flori palide sub zgură,
şi mor uimiţi de-o lume-mpovărată.
Şi că se schimbă-n hâdă strâmbătură
surâsul lor de gingaşă făptură,
nu vede nime-n noaptea-nfricoşată.

Ei merg pe uliţi, înjosiţi, bătrâni,
de-absurde lucruri cărora slujesc,
şi hainele pe ei se veştejesc
şi-mbătrânesc frumoasele lor mâini.

Mulţimea nu îi cruţă, îi apasă,
deşi sunt slabi, cumva şovăitori,
doar câini străini ce nicăieri n-au casă
merg uneori, tăcut, în urma lor.

La sute de călăi ei sunt ostateci,
şi orice oră-i strigă şi-i arată;
lângă spitale-aşteaptă singurateci
ziua intrării, ziua-nfricoşată.

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a treia - Cartea despre sărăcie şi moarte, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc acum când veacu-i pe sfârşite

Trăiesc acum, când veacu-i pe sfârşite.
Simţi suflul unei file mari ce-adie,
pe care tu şi eu şi domnu-o scrie,
şi mâini străine o întorc grăbite.

Simţi strălucirea noii pagini,
parcă, pe care totul poate fi trasat.

Puteri tăcute forţa şi-o încearcă
şi se privesc întunecat.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să mori, aflând-o.» Să mori

(«Papirus Prisse». Din maximele cuprinse în «Ptah-hetep», manuscris datând din jurul anului 2000 î.e.n.)

«Trebuie să mori, aflând-o.»
Să mori de preafrumoasa floare-a surâsului. Să mori
de mâinile ei uşoare. Să mori
din pricina femeilor.

Tânărul cânte-le pe ucigaşe,
când trec prin spaţiul inimii
lui. Din tânăru-i piept
să zbucnească un cânt:
o, neatinse! Cât de străine sunteţi!
Peste culmile
simţirilor sale trec şi revarsă
o dulce noapte
în valea pustie a braţelor lui. Şi vântul
ivirii lor foşneşte-n frunzişul trupului său. Ca un pârâu sclipitor
fiinţa-i se-ndreaptă spre ele.
Dar bărbatul
să tacă şi mai înfiorat. El care

[...] Citeşte tot

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trist, ziua să domnesc mi-e anatema

Trist, ziua să domnesc mi-e anatema,
iar noaptea, tot mereu să-ngenunchez;
aş vrea ca de pe fruntea-mi, diadema,
S-o-nlătur doar o clipă să cutez.

Povara de turchize şi rubine,
pe cap purtând-o, să nu pot şi eu
să le privesc cum poate orişicine,
şi vraja lor s-o simt cu ochiul meu?

Poate-au murit acele nestemate,
sau, grija, oaspe vechi, mi le-a furat?
Sau nici n-avuse pietre scumpe poate
cununa ce mi-au dat?...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!