Poezii de Pușkin, pagina 4
Amintire
Când zarva zilei se preface-n șoapte,
Și-n piețele, de liniște-acum pline,
Și-așterne umbra străvezia noapte,
Iar somnul cu răsplata trudei vine,
Atunci începe truda mea și chinul,
Și ceasurile picură-n tăcere:
În nemișcarea nopții simt veninul
Mustrărilor arzând pân' la durere.
În cugetul meu trist, noian de vise,
Sfâșietoare gânduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-și ghemul nesfârșit.
Și recitindu-mi viața mea în silă
Blestem și mă cutremur, plâng amar,
Dar rândurile triste de pe filă
Răsar prin pânza lacrimilor iar.
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Eu te-am iubit
Eu te-am iubit și poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot,
Dar nici neliniște și nici tristețe
Ea nu îți va mai da, așa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubit
Așa adânc, așa gingaș cum te-am iubit.
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cântec bahic (fragment)
O, soare sfânt, lucește cât mai tare!
Și cum pălește-o lumânare
În fața zorilor, fără putere,
Așa și falsa-nțelepciune piere
În fața soarelui etern al minții.
Trăiască-n veci slăvitul soare
Și piară noaptea neștiinții!
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Calul
Calule, ce ai? Ți-i teamă
De nechezi cu capu-n jos?
Nu mai scuturi dârz din coamă,
Frâul nu-l mai muști, focos.
Nu te îngrijesc eu oare?
N-ai ovăz bun de mâncare?
N-ai tu scări de aur fin?
N-ai tu hamuri minunate
Și potcoave argintate
Și dârlogi de ibrișin?
Spune calul, trist și blând:
Potolitu-m-am căci, iată,
Glas de goarne-aud sudând,
Tropot, șuier de săgeată.
Și nechez căci pe câmpie
Mult n-am să mai zburd semeț.
Și voios, plin de mândrie
Că am frâu și scări de preț,
Hamurile în curând
[...] Citește tot
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Careta vieții
Deși purtând o grea povară,
Careta lunecă ușor.
Brav vizitiu, cu bărba rară,
Ne poartă timpul parcă-n zbor.
Trântiți în pernele careții,
Preabucurosi de-orice-ntâmplări,
Strigăm: -"Hai mână-n...!"
Sătui de somn și desfătări.
Dar scade râvna la amiază.
Ne-a zdruncinat acest proclet.
Costișe, râpi ne bagă-n groază.
Strigăm: -"Nebune, mai încet!"
Careta-n zbor întins ne poartă.
Spre seară ne-am obișnuit.
Ajungem moțăind la poartă-
Iar timpu-aleargă nesfârșit.
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Șalul negru
Mă uit la șalul negru ca un ieșit din minți,
Și-i sufletul meu veșted răzbit de suferinți.
Pe când fusesem tânăr și-ncrezător, trufaș,
O tânără grecoaică iubit-am pătimaș.
Fermecătoarea fată mă dezmeirda oricând,
Dar ziua cea cumplită se arătă curând.
Stam între oaspeți veseli, voios sorbind din vin,
Când îmi bătu la ușă, șoptindu-mi, un străin:
-"Petreci între prieteni și nu știi nicidecum
Că tânăra ta greacă te-nșală chiar acum".
L-am răsplătit cu aur, l-am blestemat neghiob,
Și l-am strigat îndată pe credinciosu-mi rob.
Ne-am repezit: călare, goneam spre fată drept,
Și-o crâncenă mâhnire se răsucea în piept.
[...] Citește tot
poezie celebră de Pușkin (1820), traducere de Mihu Dragomir
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dădacei
Prietenă cu tâmple sure,
Tovarășa de vreme rea!
Cu brazii singură-n pădure
Aștepți de mult sosirea mea.
La geamul odăiței tale
De veghe stai, mâhnită ești.
Andrelele tot mai agale
Cu mâini zbârcite le-nvârtești.
Privești spre poarta cea uitată,
Pe drumul unde nu-s drumeți,
Și tot mai mult te lași furată
De presimțiri și de tristeți...
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exegi monumentum
Cioplit-am nu cu mâna, un monument spre care
Vor fi cărări bătute întruna de popor.
poezie celebră de Pușkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elegie
A tinereții stinsă veselie
Mi-e grea, ca mahmureala din beție.
Dar ca și vinul, îndelunga întristare
Cu cât mai veche e, cu-atât mai tare.
Drumul mi-e trist. Talazul zbuciumat
Vestește un viitor înnegurat.
Dar viața nu vreau, o prieteni, s-o sfârșesc.
Vreau să trăiesc, să sufăr, să gândesc.
Știu, bucuria-mi va surâde încă
Prin zbucium și neliniște adâncă
Și iar din cupa armoniei voi sorbi,
Imagini, lacrimi îmi vor slobozi
Și poate, peste tristu-mi soare-apune
Ultimu-i zâmbet dragostea-și va pune.
poezie celebră de Pușkin din Opere alese (1830), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Pe dealurile Gruziei se-ntinde ceața serii,
Vuiește-Aragva lângă mine.
Mi-e trist și ușor; e seninul durerii,
Tristețea mi-e plină de tine.
De tine și-atâta... Nimic n-o muncește.
Nu vine nimic s-o rănească,
Și inima arde din nou și iubește,
Nu poate decât să iubească.
poezie celebră de Pușkin din Opere alese (1829), traducere de Maria Banuș
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Pușkin, adresa este: