Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Ion Luca Caragiale

Poezii de Ion Luca Caragiale, pagina 5

Glic

Glic!

Face gâtul sticlei glic!
Draga mea, ești un simbol;
Zâmbetu-ți e raiul gol...
Tu ești mare, eu sunt mic.

Glic!
Glic!

Tu bei vin și eu beau bere,
Asta nu face nimic;
Un simbol ești în picere,
Est pahar ție-ți ridic:

Glic!
Glic!

Ești o nimfă, sunt un faun;
Face gâtul sticlei glic!

[...] Citește tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Momente" de Ion Luca Caragiale este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.36- 48.99 lei.

Cameleon-femeie

Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieții,
Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaștri,
Sclipi deodată clară, vis roz al tinereții,
Cum în obscure-azururi apar pribegi blonzi aștri.

O văz fugind prin codrul cel verde de jugaștri —
Era Erato albă iluminând poeții. —
De-a ei priviri focoase ar fi roșit sihaștri
Păliți, chlorotici, vineți de greul bătrâneții.

Purta bacanta-mi nuferi, bujori și violete,
Învesmântată magic în daurite plete
Și-n varii polichrome bibiluri și altițe...

Îmi arunca pupila-i divine curcubee;
Dar eu, nebun! zic: "Spectru! Cameleon- femeie!
Fugi! sufletul ți-e negru și mațele pestrițe!"

poezie celebră de Ion Luca Caragiale din Moftul Românesc, nr. 17 (1893)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Talmud

"Tu, Șmul, ești leneș, zice Ștrul,
Tu nu vrei să lucrezi destul,
Și d-aia nu câștigi nimică!
Tu de vr-un an tot migălești
O iconiță mititică:
O tot sucești și-o învârtești
Și văd că n-o mai isprăvești...
Eu într-o var-am isprăvit
O mânăstire și un schit.
Cu învelit și cu vopsit
Iar Șmul răspunde trist: "Hei! Știu...
Dar... tu — tu ești tinichigiu,
Și eu — eu sunt giuvaergiu"...

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Semnul

Din toate câte sunt pe lume,
Nu-i una fără semn anume:
După miros cunoști o floare;
Cunoști un fruct după savoare;
Un geniu după o gândire,
Și steaua după o sclipire;
Pe-un om de duh, pe cum privește
Și pe neghiob pe cât vorbește;
Cunoști o pasăre pe glas;
Copoiul de vânat pe nas;
Un câine ori un om turbat
Pe bale și lătrat;
Cunoști o fiară
După gheară;
După un fluier, pe mierloi;
După mai multe... pe ciocoi.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Petiție către guvern

Ați aruncat pe lefegii
În drum cu dame și copii,
Le-ați smuls modestul lor dejun,
Le-ați smuls chiar francul de tutun.

Miniștri cruzi! Mai bine v-ați
Fi hotărât să suprimați
Atâtea mii de sinecuri,
Nu pânea de l-atâtea guri!

Pe nevoiașii cei infimi
Nu trebuia ca să-i suprimi!
Guvern, pornit pe suprimat,
Ascult-al meu deziderat.

Suprima apa, vil lichid,
Al broaștelor nectar stupid;
Suprimă apa din buget,
Să bem doar bere și mischet.

[...] Citește tot

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 5 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Ion Luca Caragiale, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale
dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român

Evenimente biografice

Mai multe informații...

Subiecte de interes

Fani pe Facebook