Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Dan Iancu

Poezii de Dan Iancu, pagina 6

Antică

icar
n-a căzut
ci doar pămîntul s-a rotit
primindu-l
cu șoaptele celui învins

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cheia de boltă e o piatră

iubirea poate fi doar o-ncercare
asta dacă vrei să faci o catedrală

altfel
cînd spui
te iubesc
e un fel de-a minți tandru
de-a putea să străbați
continente de piele

mai bine taci
și privești
lăsînd iarba nesăpată

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cînd o să ai o zi

cînd o să ai o zi
în care nu trebuie nimic
iar în vasele de cristal
se iscă
flori
precum sfîrcurile tale
la presimțirea sărutului
atunci ai să tai
prăjitura
pe care ai vrăjit-o ieri
ai să-mi împarți
și n-are să se termine
nicicînd

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E doar liniștea lipsei

mi-atît de dor de tine
încît aerul
nu-l mai simt
crocant
și plin

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai tîrziu îmi voi lua trupul la plimbat

nu mai aud cu ureche cea stîngă
nici urletul de foame al sfincșilor tăi
nici creșterea orhideelor de la geamul curții interioare
nici pașii tăi lungi ca ziua de azi

m-am trezit de cu noapte
am făcu o baie lungă
în pămîntul de sub tălpile tale
am pus rufele la uscat
două tricouri
un prosop portocaliu
și cea albă de pe canapeaua mea
mi-am tuns barba
am pus niște cărți într-un plic

prin urechea cea dreaptă
plouă

în talmeș-balmeșul din apartament
doar margaretele își scot corolele la numărat

[...] Citește tot

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Niciunde

mă gîndesc la cei
care n-au mai prins dimineața asta senină
și nici bancurile de pe facebook
că ar trebui să scriu
pentru că mi-am tăiat craca de sub picioare
doar ca să mă joc
în cuvinte
să te iubesc în întunericul
ce-mi ascunde peștii mei albaștri
și să vă fac să priviți alcătuirea asta
pe care n-o vom lua niciunde
niciunde

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noi

eu tot te iubesc
i-am spus păsării care tăia la apus cerul
dar ea se făcea că nu mă vede

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu crede că sunt așa cu oricine

depinde de om
sau de biped

pentru că uneori mă lasă rece
distanța
sau metri cubi
sau mai știu eu ce unitate de măsurat temperatura

pentru că uneori îmi las răbdarea acasă
și pot să-ți spun
neplăceri
sau distorsiuni feroce

pentru că întotdeauna sunt altfel cu fiecare

cu toate astea sunt de-un calm obsesiv
și tac
sau aproape tac

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și nu vrei

e adevărat
că după ce-am făcut analize
de mi-a căutat venele
și-n albie de porci
am aterizat la terasă
și am ras
cu ajutorul prietenului meu
nicu
vreo cinci sute de whisky
asta pînă să ajung să halesc o tavă de prăjituri

evident că ai să-mi spui că mă plîng
de faptul că sînt singur
că nu mă iubești
și alte alea

dar realitatea e că eu sînt orfeu
și-am fost trimis
pe pămîntul ăsta de rahat
să am grijă de tine

[...] Citește tot

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sunt în 79

(pentru cine nu știe
e un troleu
între gara de nord
și cartieru-n care stau vitejește)
ți-am luat mărțișor la romană
sper să-ți placă
mie-mi place
(a plăcea
o disensiune aș spune
dacă nu m-aș întinde
către somnul tău asfixiat
în care dansăm
printre părerile orașului
despre cum funcționăm)

ți-aș mai spune ceva
poate diseară
dacă n-am să uit

deocamdtă am să tac

[...] Citește tot

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 7 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Dan Iancu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook