ceas şi suflet

Dragostea nu-i totul

Dragostea nu-i totul: nu-i carne şi nici măcar nu-i băutură,
Nici siestă nu-i, nu-i nici ţiglă care să te apere de ploaie;
Şi nici buştean nu-i, de care să te-agaţi să scapi de viitură,
Când coborând cu el, când cu el urcând pe creastă de puhoaie;
Dragostea nu poate împinge aerul într-un plămân bolnav,
Nici curăţa sângele, nici vindeca fractura unor coaste
Şi, totuşi, mii de oameni i-ar dărui lui Satan sufletul sclav
Pe loc, în schimbul unei infime promisiuni de dragoste.
S-ar putea ca-un ultim ceas de cumpănă, nevoilor datoare,
Ţintuită la pământ de dureri sau ţipând după-ajutoare,
Sau poate fiindcă nu văd o altă ieşire salvatoare,
Să-mi vând iubirea pentru-o zi de pace şi-un strop de alinare,
Sau să negociez amintirea-acestei nopţi pentru mâncare.
S-ar prea putea. Deşi, nu cred ca-aş putea. Aşa să fie oare?

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiţi binecuvântate zi, lună, an şi ceas

Fiţi binecuvântate zi, lună, an şi ceas,
Şi ţară prea frumoasă şi loc şi punct în care
Privirea ei cea dulce şi învăluitoare
M-a fost pătruns, şi-n mine de-a pururi a rămas.

Binecuvânt şi-ntâia mea dulce întristare
Din clipa când iubirea, vicleană, m-a robit,
Şi arcul şi săgeata ce m-a străpuns cumplit,
Şi rana până-n suflet adânc sfredelitoare.

Binecuvânt şi zvonul stârnit de mine-n lume
Când chem Madona dragă de-atâtea ori pe nume,
Şi dorul şi suspinul şi plânsul ne-ncetat.

Binecuvânt şi gândul născut numai de Ea,
Şi stihurile-mi toate şi osteneala mea
Prin cari iubitei faimă pe veci i-am câştigat.

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire;
Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări;
Vai! dulce grai, tu care orice trufaşe fire
Smerit-ai, şi-ai dat celui slab 'nalte cutezări!

Vai! galeş râs în stare atâtea răni să-mi facă,
Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun!
Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă
Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun!

Voi, numai voi suflare şi flacără-mi sunteţi;
Lipsit de voi sunt astăzi – şi-n cazna astei vieţi
Dureri mai mari nu aflu de cari să fiu învins.

Mi-aţi dat speranţe, doruri în suflet mi-aţi aprins
La ceasul despărţirii de farmecul acel;
Dar vânt de moarte luat-a cuvintele cu el!

sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ţi-am rămas

Suntem închişi aici de vii
Între aceste circumstanţe,
De-a fi târzii, de-a fi pustii,
Ori plini de vise şi speranţe.

Eu una nu cred în hazard
Şi nu cred în predestinare,
Verific doar dacă îmi ard
În suflet lămpile mai tare...

Trimite-mi despre tine veşti
Şi uită-te mai des la ceas,
Să ştiu ce faci, pe unde eşti
Şi spune-mi dacă ţi-am rămas.

Eu zâmbetul ţi-l ştiu supune!
Şi tu o ştii, orice ai spune.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune-i totul

I
Aveam înţelepciune, faimă, vlagă,
Şi tinereţe, sănătate-aveam,
Şi vinuri în pocale. Ziua-ntreagă,
La ochii frumuseţii mă-nsoream.
Sub mângâieri simţeam că se topeşte
Şi sufletul din mine, uneori.
Aveam tot ce pământul dăruieşte,
Tot ce-şi doresc sărmanii muritori.

II
Încerc să număr zilele frumoase
Ce-ar fi în stare a mă ispiti
Să le trăiesc din nou,-cele rămase
În amintirea mea. O, n-a fost zi
Şi n-a fost ceas de-adâncă desfătare,
Lipsit de-amărăciune-n viaţa mea-
Nicio podoabă, cât de sclipitoare,
Să nu m-apese, chiar când strălucea!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Byron, traducere de Petru Solomon
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma

Mi-e sufletul ca marea ce-adesea impresoara
o urma nevazuta de nimeni in nisip.
E oare talpa celui care-a trecut aseara?
Sau numai prevestirea, prezenta fara chip
a unui zeu ce-asteapta sa se-ntrupeze? Cine-i
atat de bland si tainic sub vantul miscator,
si-n stare sa imprime la ceasul grav al cinei
imaginea inversa a fetei tuturor?
Ma cuibaresc ca valul in ea, ma strang, ma-nghesui,
ma las sorbit ca spuma de-un element poros
si modelez in soare o clipa intelesu-i
secret, spurcat de pasari si talmacit pe dos.
Innebunit de luna, orbit de suflul marii,
pescarul iese palid din vuietul verzui.
O, negativ al lumii, tipar al intamplarii,
cum semeni tu cu urma ce-o-nscrie talpa lui...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrimi învie în culori

Lacrimile învie în culori,
libertatea pe aripi de fluture.
Tâmpla muntelui soarbe
simfonia cerului din dalbul norilor.
Sfinxul aruncă-n temniţa privirii
ultimul apus al soarelui.
Cel din urmă mag rătăcit adună
din stalactite agăţate de cer
rugă a Celui ce se naşte
în psalm rămas fără amin...

Fiinţa îmi măsoara timpul
în minutare de suflet
trecute în al doisprezecelea ceas
dincolo de firul de nisip,
lăsat dintr-o altă viaţă
temelie în cale de valuri,
faclie în calea întunericului...

Ce-mi sapi cu durerea, suflete,

[...] Citeşte tot

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce, e omul astăzi neputincios şi surd
Trăindu-şi ani daţi în neguri şi absurd?
De ce, e orb în suflet şi fără de simţire
Pierzând adesea calea şi sfânta sa menire?
De ce, e omul nostru nechibzuit şi prost
Nu vede decât banul, averi fără de rost?
De ce, se-nveşmântează în lungă nepăsare
Pierzându-şi mântuirea şi zborul către soare?
De ce, omu-i de gheaţă şi în trăire mut
La geamătul de frate în negură pierdut?
De ce, nu are un crez, voinţă înzecită
Să dăruiască-n jur iubire-n cer sfinţită?
De ce, e omul crud călcând pe oseminte,
Puterea şi mărirea e tot ce are-n minte?
Hălăduieşte-n viaţă, nebun, debusolat
Neştiind că toate astea în van le-a adunat.
În ceasul cel din urmă să fim mai înţelepţi,
Cu suflete curate şi-n cugete mai drepţi,
Numai prin rugă aprinsă vom fi învingători,
Mergând pe drumul vieţii, miloşi şi iertători.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertăciune

Toată ziua, toată noaptea treaz,
Cine-mi spune de o viaţă-ntreagă
Să fiu gata pentru care ceas
Când o taină poate se dezleagă?

Taina celor taine fără număr,
Înnădite şi încrucişate
Între creştet, inimă şi umăr,
Jugul, hamul meu de rob şi frate.

Traista-i gata, cârja-i în pridvor,
Drumul o să fie lung pe lună,
Drumul de un om şi un picior
Strâmt şi-ngust cu ceaţa dimpreună.

Stau la pândă-n bălţi şi împrejur,
Clopot, voce, tunet să mă strige,
Ţipăt rău sau şoaptă să murmur,
Ce voi zice, nu ştiu, ce voi zice?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!