Dunăre şi prezent

Doină (1)

Când ţi-am scrijelat conturu-n carnea aspră de stejar,
Dunăre fără de pulberi, dar cu unda înlunată,
braţul meu se arcuise ca o luncă de hotar,
mama-mi povestea, în sânge, Ţara mea adevărată.

Se îngândura pădurea,-n şopot straniu de cimpoaie,
când trăgând cu puşca-n stele, le doream un câmp de flori.
Dunăre, şi astăzi trunchiul a hotare mi se-ndoaie
înverzite de otave, încărunţite de ninsori.

Fie-mi Ţara zeul unic, cosmosul perfect rotund,
galaxii în armonie proprie să mă-nfioare,
universuri de eresuri şi de morţi cântând sub prund,
dorul păduros de toamnă şi durerea mea cea mare.

poezie de Ion Iancu Lefter din Ograda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treziţi-vă, români!

Tristeţea se revarsă înlăcrimând pământul,
Cu lacrima ce-o plânge un cer însingurat,
Căci am uitat iubirea şi am uitat cuvântul
Ce ne-mplinea simţirea şi ca fraţi ne-a legat.

Se-agită marea, munţii, râuri doinesc a jale,
Pădurea-i despletită, câmpia s-a uscat
Căci mâinile unite nu mai găsesc o cale,
Să rămână-mpreună, la fel ca altă dat'...

Se răsucesc străbunii sub glia-nsângerată,
Că le-am uitat povaţa, lăsându-ne-nvrăjbiţi,
Şi-o mâna pe-alta ceartă, uitând că altădată
Cu dragoste s-au strâns, ţinându-ne uniţi.

De ce lăsăm minciuna să şadă între noi?
Şi cu-a lor vorbe hoţii, să ne învrăjbească?
De ce răbdăm tăcuţi zbătându-ne-n nevoi
Ca alţii-a noastră soartă să ne-o hotărască!?

[...] Citeşte tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dunărea şi Oltul

Dunărea vorbea cu Oltul:
Tu, copile drag al meu,
Zbuciumat tu vii la vale
Tulbure mereu
Plouă mult la voi la munte,
Sate şi câmpii de-neci,
Ori ţi-e firea ta de-a rupe
Maluri pe-unde treci?

Rup şi maluri câteodată
Şi fac holdele de pier,
Iar când plouă mult la munte
Cap de om eu cer.
Dar nu-i asta, maică sfântă,
Nu de asta-s tulburat,
Ci de câte văd mi-e milă,
Maică, şi-i păcat!

Tu, pe unde-alergi prin lume,
Vezi şi ţări şi munţi frumoşi,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt ce par a fi

Nu sunt ce par a fi -
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrut să fiu!...
Dar fiindcă m-am născut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu...
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decât... Cel care sunt!...

Sunt cel din urmă strop de vin
Din rustica ulcică de pământ
Pe care l-au sorbit pe rând
Cinci generaţii de olteni -
Cei mai de seamă podgoreni,
Dintre moşneni
Şi orăşeni -
Strămoşii mei, care-au murit cântând:
"Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat"...
Dar Oltul i-a plătit la fel

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul lui Traian

Colo surele ruine
Către Dunăre privesc
Cum tot vine apa, vine
Martori vremilor trecute,
Cât sunt astăzi de tăcute,
Numai inimii-i vorbesc.

Eu mă uit pe apa sură
Încreţit-abia de vânt;
Apa lângă mal murmură.
Trec şi vremile-nainte,
Trec şi-aducerile-aminte
Cum trec toate pe pământ.

Au pierit acele glorii,
Şi-alte-asemeni nu se nasc
Ah, dar iată luptătorii
Scutul lor cum îl aruncă,
Sapă, cum le-a dat poruncă
Meşterul de la Damasc.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vând ţară

Atâtea lacrimi pe hârtie, atâta ţipăt cenzurat,
ne poezim prin poezie, prin versuri false am lătrat
ba despre tine, Românie, ba despre noi, poeţi de soi.
Ce poţi să-mi dai acum, tu, mie, când eşti în lada de gunoi?

Atâta zbucium şi prostie, atâta vaiet ne-ntrerupt,
de zici că-ntreaga Românie e doar amestecul corupt
din care toţi se-nfruptă bine să aibă ce lăsa, de vor,
copiilor ce vor petrece o zi pe an în ţara lor.

Atâtea vile cu piscină, atâta hrană la gunoi,
de suntem ţara cea divină unde trecutul e strigoi,
ne pasă mult de-orfelinate, dar de faţadă, nu real
ne-am implicat cu toţi în toate, dar nu în faptă, doar verbal.

Ne acontăm vacanţe scumpe, avem la poartă trei maşini,
ipocrizia-n noi erupe când ne dăm mari printre străini,
ne înjurăm direct în faţă că suntem neam de şarlatani,
filozofăm concis de viaţă. însă privim doar către bani.

[...] Citeşte tot

poezie de Adina Velcea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Îndrăgit ca o mireasă, duşmănos ca o sudalmă,
Chica vântul ţi-a-ncâlcit-o, veacuri-veacuri, monoton,
Tu, pământ al ţării noastre, pătimaş cuprins în palmă,
Încălzit cu buze aspre de tot neamul lui Ion.

Pe sălbatica ta faţă cu lungi riduri brune, parcă
O vrăjmaşă-ntruchipare coborând din basm punea
Greu blestem, ursind făptura-ţi să nu poată să întoarcă
Dragostea pe care omul necăjit ţi-o închina.

Dunărenele întinderi, cu fântâni ţipând a sete,
Adunau ursuz sămânţa şi iubirea de ţăran,
Alungând din sate-n sate suflete nemângâiete
Şi ciulini de-a dura-n zarea veştedului bărăgan.

Cunoscutu-le-am aievea păstorind un ied şi-o iadă
Cu merinde-nchipuită în desaga de la şold.
Rupte-s blestemele astăzi şi-i cu noi pământul darnic
Şi de-aceea-i mângâi ţărna, prins de-un aprig, viu imbold.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşirea din iarnă

Începe astrul iernii măreţ să se topească
treptat îl simţi cum arde pe-al primăverii rug
şi-n urma lui rămâne o ţară românească
mai pură şi mai plină de semne de belşug
această iarnă aspră a fost un dar al firii
urcând pe cai de jertfă dintr-un trecut ocult
prin gura ei, pesemne, pelasgii şi ilirii
ne-au spus ce ierni domniră la Dunăre, demult.

Azi, suflă băltăreţul ca soarele prin lupă
surpând împărăţia zăpezii pe pământ
un singur colţ al ierbii e de ajuns să rupă
cu răsuflarea-i caldă armuri de neînfrânt
în staule jilave nasc alte generaţii
de vietăţi şi ierburi cu trup îmbălsămat
şi-n nopţi de ovidenii simţi cum tânjesc Carpaţii
de aurul şi vlaga care le-au fost furat.

Împung orbeşte puii prin bulbii de răchită
în cruciada hranei pornesc în zori de zi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Carte Românească de Învăţătură
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Smârdan

Neam român, văzui odată
Oastea Domnului Mihai
Zicea Dunărea-ntristată:
Fulger îns-atunci erai,
Şi-alergând prin cer furtuna
Cânta vorbe româneşti
Astăzi stau şi-ascult întruna
Şi mă uit, şi nu mai eşti!

Dar abia rosti cuvântul
Dunărea, vuind prin văi,
Şi văzu gemând pământul
Şi de cai şi de flăcăi.
Zornet auzi prin zare,
Cum se-ncheagă stol cu stol
Şi năprasnică răsare
Oastea domnului Carol.

Jalnic tu-ţi doineşti durerea
Dunăre, şi iat-acum!

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

Mă închin pios, la tine, azi, patria mea,
Ca la o sfântă Catedrală
Şi rugăminte fac către Hristos,
Poporul nostru de veacuri să nu piară!

Îngenunchind la sfânta glie,
La neamul nostru risipit pe roţi,
Iar la altarul Sfânt al demnităţii
Cultura noastră este stâlp şi temelie,
Strămoşul nostru Eminescu
Cu versul Sfânt al libertăţii...

Iar tricolorul, veşmânt Sfânt,
Stropit cu sânge, smirnă şi tămâie
Pe toţi ne apără ca neam
Şi Sfântul imn "Deşteaptă-te, Române"
Iar mărturii de glorie şi neam,
Eroi ai Evangheliei dreptăţii,
Iar mir îi sângele celor care zac,
Al nostru Decebal, preasfântul dac.

[...] Citeşte tot

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!