Poezii despre Soare și miezul zilei, pagina 2
Zâmbete
Dimineața soarele macină greieri în grâu
copiii se spală în rouă, în lapte, în râu.
La amiază toți ard și nu mai încap
în nicio oglindă, în niciun iad.
Seara când luna bate-n cer și curge lapte
uităm de râu, de cer, de câmp, uităm de toate.
poezie de Ștefan Balău
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poligonul de echilibru
Eu trec
Și umbra după mine!
Singură tăcerea
Mă jefuiește de cuvinte...
Viorile inimii
Cad din amiezi
În poligonul de echilibru:
Dacă n-ar fi luna
Umbra m-ar înghiți
Cu soare cu tot...
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La o cicoare
Pentru cine te-ai gătit cu atâtea petale?
Cui îi surâzi din zori
Până-n seară? Vântul și-a pus sandale
De raze de soare.
Dar ochii tăi nu se miră, sunt flori.
Brațele din mâneci scăpate
Le-nalți către creștet și ard.
Te prăfuie carul amiezii, din roate,
Și fumul de ierburi și nard.
Ci tu, ca un vis de iubire
Al pajiștii verzi,
Te legeni, surâzi în neștire
Și în tinerețea ta crudă te pierzi.
poezie clasică de Emil Giurgiuca din Poeme (1989)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Test de paternitate
Ochii mei au sărutat
Sâni de frunze crude, verzi,
Dintr-un pom ce-i azi uscat,
Și prin care poți să vezi
Soarele, sân despuiat,
Alăptând guri de amiezi
Al căror tată, ciudat,
Aș fi fost, dar n-am dovezi.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-oi fi?
Iubirea mea-i ascunsă în poezia mea,
Cum e, în miezul zilei, ochiului, orice stea;
Iubirea ta-i ascunsă într-o tăcere grea,
Cum e, în miezul nopții, soarele, steaua mea.
Cum soarele e steaua mea, iar tu ești soare, soare-al meu,
Tăcerea-i poezia ta. Și mă-ntreb: oare ce sunt eu?
poezie de Marius Robu (6 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duminică de primăvară
O pasăre, în lirica amiezii virginale,
Dă glas printre marmori, palatul sonor.
Visează-n ceruri soarele vii focuri pe cristale.
Și-i aur cantilena havuzelor în cor.
E-o sărbătoare-n limpezi ecouri cristaline:
De printre marmori, pasărea; lângă fântâni, răsura.
Gâtlej de sloi fierbinte! Albastre, argentiniene,
Dulci tremure-nfioară petalelor nervura.
Ca-ntr-o visare trează pășesc, strivit de har,
Zâmbindu-mi nălucirii, pe lespezi mari de soare.
Mi-e inima-mbibată de suflul nobiliar
Al păsării, luminii, fântânilor și floarei.
poezie clasică de Juan Ramon Jimenez din La soledad sonora (1911), traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Novembre
Nu-i soare nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineață nu-i amiază
Reperele zilei lipsesc nu-s zori și nici amurg.
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!
poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treaptă
mai am o treaptă
până să-i câștig dragostea
în arta răbdării
trupul meu se face iubit
ochii capătă atâta lumină
câtă face lumânarea
în fața icoanei nașterii
din suflet
celui care-i Dumnezeul meu
soare în amiaza nesfârșitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căruța
Mă plimb pe câmp cu căruța.
La ea sunt înhămați patru cai negri.
Uneori, caii se văd, alteori nu se văd.
Copitele lor sunt potcovite cu aur,
Scapără întruna, scapără-ntruna,
Câmpul n-are început, n-are sfârșit.
Deasupra cerul albastru, boltit.
Și soarele nemișcat, în amiază,
Nici nu răsare soarele, nici n-apune,
Stă mereu nemișcat, în amiază.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Dau cu biciul în soare, soarele tace,
Tace și rămâne tot nemișcat.
Mi-e dor de-un amurg ori mi-e dor
De-un proaspăt răsărit,
Dar soarele stă pe loc, nu se mișcă.
Dau cu biciul în cai, caii aleargă,
Căruța aleargă, aleargă...
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiemvrie
Foaie udă, mătrăgună -
- picurii prin fagi răsună.
Văgăuni și scorburi cască,
umbre doar mai vin să pască.
Fauni vechi și roșcovani
scâncet dau sub bolovani
și pe căile amiezii
se pătrund de neguri iezii.
Se aștern prin adăposturi
zile moarte, stinse rosturi.
Rod al inimii, de apă,
crește lacrima-n pleoapă.
Am pierdut, vai, ce-am pierdut?
Vatră caldă, drum bătut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Soare și miezul zilei, adresa este: