Soare şi monumente

Cioara

Câmpul alb, ca un cearşaf,
Până-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stâlp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n vârf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cât o boabă de piper;

Gârbovă ca o feştilă
Într-un cap de lumânare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Topîrceanu din Migdale amare (1928)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitir

Eterul morţilor din seve,
Oprite-n ultimul depou,
Se emanând nopţile, aieve,
Prin fantomaticul cavou.

Alei de paşi pierduţi sub cruci
De-o lume-n vârste îngheţate,
Se perindând în vis, năluci
Din inimi plânse, rugi 'nălţate.

E viaţa moartă-n firi ovale
De timp ce n-a ales vechime;
Cu poze veşnice actuale
Din chip voalat, fără asprime.

O grădiniţă-n flori sădită,
Răspândind morţii în polen,
Miere, nectar... cruce învechită
În lemn, lângă un monument, solemn.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crima a fost în Granada

1. Crima

A fost văzut mergând printre carabine
până-n josul străzii
şi ieşind afară pe câmpul rece,
sub cele câteva stele-ale zorilor.
L-au ucis pe Federico
la răsăritul soarelui.
Cei din plutonul de execuţie
n-au îndrăznit să-l privească drept în faţă.
Au închis ochii;
s-au scuzat: nici Dumnezeu nu te mai poate salva!
Federico s-a prăbuşit mort,
cu fruntea însângerată şi cu plumb în intestine.
... ştii, crima a fost în Granada,
sărmana Granada?! Granada lui.

2. Poetul şi moartea

[...] Citeşte tot

poezie de Antonio Machado, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Vara şi-apucă zborul spre ţărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Şi galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simţiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!
Cum schimbătoarea lume fugând o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte şi acei ce doresc!

Unde atâţi prieteni plăcuţi de tinereţe?
Unde-acele fiinţe cu care am crescut?
Abia ajunşi în vârsta frumoasei dimineţe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!
...............................
...............................
Ce netedă câmpie! Cum ochiul se uimeşte!
Ce deşărt se arată, ori încotro priveşti!
Întinsa depărtare se pare că uneşte,
Cu ale lumei mărgini, hotarele cereşti.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio la Târgovişte

Culcat pe-aste ruine, sub care adâncită
E gloria străbună şi umbra de eroi,
În linişte, tăcere, văd lumea adormită
Ce uită-n timpul nopţii necazuri şi nevoi.
Dar cine se aude şi ce este ăst sunet?
Ce oameni sau ce armii şi ce repede pas?
Pământul îl clăteşte războinicescul tunet,
Zgomot de taberi, şoapte, trece, vâjâie-un glas...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Dar unde sunt acestea? S-au dus! Au fost părere.
Căci armele, vitejii şi toate au tăcut.
Aşa orice mărire nemicnicită piere!
A noastră, a Palmirei 1 şi-a Romei a trecut.
Şi pe ţărâna-aceea, de care-odinioară
Se spăimântau tiranii, de frică tremurând,
Al nopţii tâlhar vine şi păsări cobe zboară,
Pe monumente trece păstorul şuierând.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Mă scol, mă mut de-aicea; duc pasurile mele,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cer senin

O, cer senin,
tu nu eşti zeu,
dar poţi să te cobori în noi cu-aliură înzeită
tu eşti ocean fără de fund murmurând înseninări,
sau eşti cineva care vrei să ne încurajezi zborurile
şi să ne-nalţi mai presus decât tine;
tu, pasăre albastră cu penaj înstelat,
ritmând în zbor muzica norilor,
ecran uriaş pe care zodiile ne proiectează,
glumind sau nu, umbrele viitorului,
ale fiinţei şi nefiinţei.- ale bucuriilor şi ale suferinţelor;
o, cerule senin şi înalt,
iată-mă, ameţesc privindu-te până la lacrimi,
ameţesc de albastrul tău, de aurorele tale boreale
dansând graţios cu fluturări de draperii policrome
în care îmi scald spre purificare gândurile,
limpezindu-mi faţa de lacrimi şi sufletul tot -
o, cerule nesfârşit, cer nestatornic,
cu încruntări cenuşii uneori,
alteori cu franjuri negre de doliu,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Balan (19 februarie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea este Istorie

Unde-ţi sunt monumentele, bătăliile tale, martirii?
Unde ţi-e memoria tribală? Domnilor,
într-o criptă străveche. Marea. Marea
le-a închis pe toate. Marea este Istorie.

La începuturi, aburi uleioşi se înălţau,
greoi ca haosul;
apoi, ca o luminiţă la capătul unui tunel,

a apărut felinarul unei corăbii –
şi aceasta a fost Geneza.
Apoi, au fost norii de ţipete,
rahatul, geamătul:

Exodul.
Oase lângă oase sudate de corali,
mozaicuri
cimentate de binecuvântarea umbrei rechinului,

acela a fost Chivotul Legii.

[...] Citeşte tot

poezie de Derek Walcott, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruinurile Târgoviştii

O, ziduri întristate! O, monument slăvit!
În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit,
Pă când un soare dulce şi mult mai fericit
Îşi răvărsa lumina p-acest pământ robit!
Dar în sfârşit Saturnu, cum i s-a dat de sus,
În negura uitării îndată v-a supus.
Ce jale vă coprinde! Cum totul v-a pierit!
Subt osândirea soartei de tot aţi înnegrit!
Din slava strămoşască nimic nu v-a rămas.
Oriunde nu se vede nici urma unui pas.
Ş-în vreme ce odată oricare muritor
Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-aţintător,
Acum de spaimă multă se trage înapoi
Îndată ce privirea îi cade drept pe voi...
Dar încă, ziduri triste, aveţi un ce plăcut,
Când ochiul vă priveşte în liniştit minut:
De milă îl pătrundeţi, de gânduri îl uimiţi.
Voi încă în fiinţă drept pildă ne slujiţi
Cum cele mai slăvite şi cu temei de fier
A omenirei fapte din faţa lumei pier;

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Cârlova
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul III

Deşi-împrăştiaţi de fuga cea grăbită
pe câmp, întorşi spre muntele acel
la care-a noastră minte-n veci ne-nvită

eu stetei strâns de ducele fidel,
căci cine-ar fi condus a mea cărare
şi cum era să sui fără de el?

Şi-aşa-mi părea că-şi face-acum mustrare.
O, suflet demn şi nepătat, ce mică
greşeală-ţi face-arsuri aşa de-amare!

Când pripei, care-oricărui act ridică
nobleţea sa, el stavilă i-a pus,
iar spiritu-mi, strâmtat de-avuta frică,

lărgi atenţia ca din sineşi dus,
privii spre muntele, ce-şi face cale
spre cer din ape,-al lumii cel mai sus.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Purgatoriul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte pe ruinele Târgoviştii

Soarele după dealuri mai străluceşte încă,
Razele-i rubinoase vestesc al lui apus,
Şi seara, pânditoare subt fiecare stâncă,
Cu-ncet şi-ntinde umbra cutezătoare-n sus.

Muntele al său creştet şi-nalţă şi priveşte
Linul cobor al zilei, tainicul ei sfinţit,
Şi raza cea din urmă pe fruntea lui izbeşte,
Ce mândră ţine faţă cu cerul cel ruşit.

Vântul de seară suflă şi frunza-nfiorează,
Roua seninul varsă verdeaţa renviind;
Dealurile-n cunună câmpia-ncorunează
Şi râul p-a lui cale şopteşte şărpuind.

P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă,
O cetăţuie veche, lăcaş religios,
Păstrează suvenirea d-o noapte sângeroasă
Ce mult s-asemănează cu sânu-mi cel noptos.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!